Chiriasi vs. Proprietari

1. În octombie anul trecut am fost inundata, a plouat pana si in laptop, lasand la o parte ca nu am mai avut nici macar o bluza uscata cu care sa merg la serviciu. Vecinul de sus mi-a dat doua milioane pentru "reparatia" televizoului si a laptopului. Proprietarul nici nu a conceput ca acei bani nu vor fi ai lui. Planul era sa ii dau chiria in avans ca sa poata zugravi grarsoniera, care era complet distrusa. In momentul in care a insistat ca trebuie neaparat sa ii dau si acele doua milioane, altfel sa plec, mi-am facut bagajele (care nu erau putine) si in doua ore am fost plecata.

2. M-am mutat in acelasi cartier, mi se spusese ca doamna proprietara va pleca in Franta in scurt timp. Dupa doua luni inca stateam in gazda, intr-o debandada greu de descris, pe un pat de campanie imprumutat, apartamentul fiind oarecum in "renovare". M-am mutat cu gandul sa il aranjez eu, numai sa fiu lasata in pace, doar ca doamna insista sa il renoveze dumneaei personal, in ritmul propriu, deloc grabit. Dupa doi ani in care statusem relativ linistita, era inceputul perfect al unui viitor an infect. La inceputut lui ianuarie, deoarece nu apareau semne ca se va schimba situatia, mi-am facut iarasi bagajele si m-am mutat cu Dan.

3. Putin mai la vale, un fel de garsoniera dubla, mititica. Incalzirea se facea cu gaze, la soba. Da, am fost tembel de incantata. Proprietarii ne-au aratat cum se aprinde frumos boilerul, ca a mai locuit sora unuia din ei acolo, ca e totul in ordine, la revedere, pa. In seara mutarii am reusit sa inundam toata garsoniera, instalatiile de la baie erau infundate. Pana a venit cineva sa rezolve problema, am carat apa cu farasul in vasul de toaleta. La cateva zile mi s-a facut rau de la boilerul din baie, am zis ca eram eu obosita, i s-a facut apoi rau si lui Dan si unuia din fratii lui care a venit sa ne ajute cu instalatia. Instalatia avea un racord cam de pe la constructia blocului, deja inundasem vecina de jos. Proprietarul era ocupat in fiecare zi si la un moment dat s-a enervat ca de ce il tot deranjam cu toate prostiile astea! Avand in vedere ca nu mai eram in stare sa ma mai mut, am zis hai sa reparam. A trebuit sa scoatem cada, a fost un balamuc, macar am inlocuit. s-a scazut oarecum din chirie. Boilerul emana monoxid de carbon, proprietarii insistau ca ni se pare, nu au vrut sa vina sa vada, asa ca dupa un timp nu am mai putut si am hotarat sa ne mutam. Desi era la jumatatea lunii de chirie, proprietarii s-au enervat groaznic, ca suntem niste nesimtiti, ce am fi facut noi daca ei ne anuntau cu doua zile inainte ca trebuie sa eliberam. Le-am explicat ca mai erau doua saptamani platite, dar nu ne-am inteles cu ei. S-a dovedit ca un sertar era rupt, 500 de mii. Ca un geam nu se inchidea bine! 500 de mii. Sa le platim reparatiile la baie, ca le-am stricat cada! I-am dat dracu, le-am dat banii si le-am spus sa se ocupe mai bine de problemele cu boilerul, ca e grav. De la cei 22 de ani ai ei, "proprietara" m-a privit cu dezgust si mi-a zis "Fetito esti o nesimtita". Pentru ca nu mai vroiam sa locuim in casa lor. 

A doua zi ne-au sunat, mai avem sa le dam 20 de lei, altfel ei vin la mine la serviciu ca ei stiu unde lucrez eu. La doua saptamani a murit o fata acolo. S-a dovedit ca boilerul nu avea autorizatie de functionare si ca emana de trei ori cantitatea maxima admisa de monoxid de carbon. Si ca era electric. Proprietarul ne aratase ca trebuie sa il aprindem cu bricheta. 

4. Ne-am mutat si mai la vale la doi batrani. Un apartament vechi, asa ca pentru o chirie "mica", dupa cum ziceau ei, mobila vechie de prin anii 70. Lasa tata ca venim in vara si schimbam geamuri, zugravim. Bine, bravo, ne mutam. Nu mai conta nimic, eram multumita ca am scapat din ultima aventura. In prima saptamana ne-am trezit ca vine mosul sa doarma de vreo trei ori, ca e apartamentul lui. Pe bune?! Nene, locuiam cu parintii mai bine... In fine, ne-a facut o favoare si nu a mai venit. Inca din primele zile a trebuit sa reparam patul, calarit de cine stie cate generatii de chiriasi nabadaiosi. La un timp a trebuit sa schimbam vasul de toaleta, intelegerea a fost ca se scade din chirie, altfel nu e treaba noastra, desi nu era normal sa stam asa. La vremea chiriei am aflat cu stupefactie ca "au si ei nevoie de bani"! Si ca ne scade doar jumate din pretul vasului. In fine. Nu a contat chiar foarte mult ca nu era niciun geam care sa se inchida, era vara, desi ne gandeam cu groaza ca pe martie paltisem cat o chirie la intretinere si fusese un frig groaznic. La inceputul lui octombrie am hotarat ca nu ar fi rau sa ne mutam, avand in vedere ca nu se intrezarea nicio reparatie din cele promise. Dupa ce le-am spus ca plecam, ne-am trezit cu unul din ei pe neasteptate, noi in chiloti si linistiti, ca a vrut sa vada daca nu cuma plecam si le lasam intretinerea neplatita. Hai madam sa calculam. Tineti minte cele 5 milioane date ca garantie, da? Da. Bun. Dupa calcule amanuntite din partea dumneaei a rezultat ca mai are sa ne dea vreo 5-6 sute de mii. S-a uitat speriata si socata la mine "Si trebuie sa va mai dau ieu bani acuuumaa?" "Nu doamna, hai lasati, ca e greu, balarii, multumim, la revedere". In ziua in care ne-am mutat a venit cu trei ore mai devreme decat ii indicasem. A stat s-a uitat, e bine. Pa, si mult succes.

5. Am cautat asadar apartament cu centrala. Gasim. Sunam. ]Cat?' "150 de euro cu centrala cu masina de spalat domnisoara veniti sa vedeti." 'Se poate negocia?' "Da, pai lasam la 6 milioane, veniti?" 'Venim.' Ne-am dus. "A pai stati. Ca apartamentul cu centrala e 170 de euro, nici nu s-a pus problema. Da mai avem un apartament in care e masina de spalat. Ala e fara centrala, 150 de euro." Ne-am scarpinat in cap si am trecut peste diferenta de 20 de euro. 'Dar aduceti si masina de spalat?' "Da." 'Bine, Atunci hai' "Il luati?" 'Pai da.' "Garantie" 'Pai va aducem.' "Pai acum ca noi il dam, uitati, ne-a sunat deja." 'Bine.' I-am dat. Imi placea, eram chiar entuziastama. 'Sambata e liber apartamentul, da?' "Da." Sambata nu se mutasera inca din el, locuiau acolo cele trei fete ale lor. Si-au carat toate cariocile si mancarea din frigider pe rand. Sa nu intelegeti ca nu vorbisem ca gasim liber apartamentul. Vorbisem la partea "Sambata e liber apartamentul, da? Da." Masina nu era adusa. "Pai sa ne ajute sotul, ca noi nu putem sa o caram siguri." Hai sotu, hai, am adus-o, "e o marca foarte buna, noi nici nu an spalat la ea. E noua." 'Bine.' Au lasat in urma lor cea mai crunta mizerie de pe pamant. In prima seara s-a rupt patul, cand ne-am uitat sub el, era sprijnit in toate colturile ca vai de capul lui. A doua zi masina a invartit ce a invartit cu hopuri apoi s-a blocat. Am ridicat un scaun, i-au picat picioarele, am dat un covor la o parte, gresia lipita cu scoci. Nu mi-a mai venit nici sa plang. 'Doamna, masina dumneata nu merge.' "Aoleu, da ce i-ati facut?"! 'Cum ce i-am facut eu doamna, nu sunt decat de o zi in casa asta.' Ca ea nu a spalat la ea, fostii chiriasi. 'Nu e treaba mea ce au facut fostii chiriasi, noi nu suportam reparatiile.' A ramas socata. 'Bine, dar data viitoare dumneavoastra o platiti" zice ea. A fost randul meu sa raman socata. Intre timp a venit cineva sa o vada. 4 milioane. "Nici nu se pune problema, venim noi si o reparam, stati asa." Au trecut doua saptamani si inca stam asa. Sa ne mai repare inca o data patul ne e rusine sa il chemam pe unchiul lui dan, acum am pus salteaua pe jos. Macar centrala merge.

Astazi ne-au sunat fostii proprietari, batranii, ca ei au mobila deteriorata (da, mobila aceea din anii 70), ca trebuie sa le mai dam 2 milioane. Ca vasul de toaleta nu se pune, ce si-au facut ei nevoile in cel vechi? De ce sa faca ei investitii, ce, au locuit ei acolo? Trebuia sa facem noi, chiriasii. Fara urma de gluma.

Noi suntem genul de oameni mai fraieri, am trait cu impresia ca oamenii trebuie sa dea dovada de incredere intre ei. Stiu, nu comentati fraza asta. Mie cel putin nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca poti sa dai spre folosinta cuiva un lucru stricat si sa ii spui ca merge. Nu mi-a dat seama ca e o regula sa lasi, ca proprietar, o mobila deteriorata unui chirias si sa ii ceri despagubiri ca nu a reparat-o. sau sa sustii ca el a stricat-o. Noi astia care stam prin chirii suntem intr-adevar vinovati. Dar vorba actualului proprietar: "Ultimu care a stat la noi m-a intrebat ca de ce nu i-am lasat curat in casa. Ha, Ha, prostu dracului, daca era asa destept si vroia curatenie, trebuia sa fie in stare sa isi ia apartamentul lui."

Pisugea

Deoarece ar fi fost culmea să ţinem minte ziua în care am adus-o acasă pe Pisugea - deși ea s-a opus și a jurat răzbunare - și din cauză că astăzi suntem indulgenți, am hotărât că e ziua pisicii noastre cu nume schimbător - de la neaoşele Grigore şi Sherkan, a evoluat armonios la explicitele Pisu Micu, Nenorocito, Pisugea, Dolfi Hitler şi Marş De-aici Măgarule. 

Aşadar, prin bunăvoinţa noastră, astăzi face 4 (sau cinci) luni... cu o pisică în halul ăsta de simpatică nici nu îţi dai seama dacă timpul se scurge mult mai lent sau noi îmbătrânim mai repede. Cu această ocazie am renunţat la tradiţionalele frunze, chitanţe şi zăpadă artificială şi i-am dat să mănânce mâncare adevărată, apoi am șters-o pe lăbuțe cu șervețelele parfumate mirositor pe care le urăşte cu zgârieturi adânci pe mâinile mele. Iar noi am băut o sticlă de vin ca să nu irosim evenimentul. 
Despre cum bea pisugea apă din parahele noastre atunci când nu suntem atenţi şi despre tentativele ei de evadare, puțin mai încolo... luna asta.

delir de iară toamnă

simt nevoia să scriu înşirat aici şi nu se leagă aşa cum ţi-e sete şi nu ai apă apasă greu toamna târzie devreme pe umerii noştri ne îngreunează mersul gândul toţi arătăm cu degetul ca să ne îndepărtăm atenţia din noi nu ne mai ajungem acoperim oglinzile ochilor. de când nu te-am mai atins iubitul meu ai miros de muşcate pe carele-a pus mama ta în geam pentru mine suntem universuri care se ciocnesc se întrepătrund mulţi nici nu-şi dau seama uneori că suntem doi cred că e un preţ între noi nu poate fi vorba de linişte decât în miezul nopţii când ne luăm de mână prin somn când se întinde şi ne desparte cât e de lungă pisica sălbatică de când ne ştim nu ne lasă domnul să stăm într-un loc, ne luăm casa în spate şi mergem mereu îmi reproşezi asta niciun început nu e nou după ce plouă văd dimineaţa drumul plin de melci caut să îi ocolesc altfel parcă îmi aud oasele mele trosnind îmi e greu să merg să văd şi parca tu n-ai nimic şi îmi e ciudă să le las liniştit atâta tot. "şi tralala şi tralali cei morţi au pică pe cei vii"

Azi nu pot să sufăr

fetele cu mustață și unghii lungi

cartofii cu coajă

cucoanele politicoase excesiv ca să-ți arate cum ar trebui să te porți

pisica atunci când bea apă din pahar

bagajele

banii puțini

legislația rutieră

aceleași știri pe toate programele

autobuzele care au mereu aceeași rută

oameni care le știu pe toate

oamenii care se închină din reflex când trece autobuzul pe lângă biserică

oamenii

etc etc

Postări nefinalizate

20.09 "Te uiti la blog ca la alta aratare, te uiti in reader, plin, iti spui oamenii astia n-au viata te inchini, ziua ta e clar mai scurta, aproximativ cu o zi in fiecare zi. Cam atat gandesti de lent, vreau sa zic. Eu, nu tu."

Alta:

29.07 "Am pofta, da, sa te iubesc ca in noaptea aceea, acum mai bine de 7 luni, nici un copil nu faceam in rastimpul asta si doamne cata viata a trecut de-atunci, adormiti, cu patura pana sub varful nasului, de teama sa nu intre Marlene peste noi, sa se aseze pe scaun si sa imi ciripeasca vesel despre perdeaua din bucatarie si"

19.07 "Pe la 7 si ceva ajung, cardu, liftu, rutina, descui, aprind lumina, deschid unitatea, monitorul, schimb data la calendare, rutina, deschid geamul, dau drumul la laptopul sefului, aprind luminile in partea lui de birou, birou mare, rutina, pun de cafea, apa in frigider, coli in imprimanta si in xerox. Ii deschid mailul, nimic nou, scot canile pentru cafea, ud florile. Rutina. Ma uit pe-aici, vine colegul, buna dimineata, vine seful, buna dimineata, sarumana, ii servesc cana de cafea, rutina, ma mai uit pe o traducere, citesc pe sarite cate ceva, n-am chef, e luni, ma uit mai mult pe poze, rutina, inregistrez o factura, fac copii la xerox, casc discret, mai dau putin cu matura in calculator, seful pleaca la Bucuresti, o zi buna, la revedere. Rutina. Trece vremea, bine-mi pare, la doispe mananc covrigu si piersica, lucrez ceva, astept, Rutina. Cand eram mai copil, gaseam motiv de emotii in absolut orice. Rutina e un om mare. Nici de ultima zi de rutina nu pot sa ma bucur."

01.07 "Sunt momentele astea cand am impresia ca ma sufoc si nici nu pot sa respir fara tine si incerc sa ma agat de ele ca de parfumul unei flori intalnita intamplator pe care stii ca nu o vei mai miro"

25.06 "Finanţele Piteşti, acum mult, foarte mult timp:

- Vreţi să faceţi intreprindere familială?

- Nu doamnă, individuală.

- Pai de ce nu familială, ar fi mai simplu pentru voi. Nu sunteţi o familie?

- Nu doamnă, nu suntem.

- Pai si de ce nu deveniti?"

Asta văd că are şi titlu:

03.06 "Prajitura la viteza, se stie

Tuturor ne place, lasati, nu bat campii acuma de cate feluri e "prajitura" ca sa va demonstrez asta.

Parerea mea e ca ar trebui reglementata pauza de "prajitura". Ce pauza de masa, un covrig il mananci in 2 minute, cat scoti la imprimanta un standard european privind dispozitivele de acoperire pentru camine de vizitare. Pe la ora asta, nu stiu, functie de varsta, omul ar trebui sa primeasca prin lege o pauza speciala, sa mearga frumos acasa unde sa isi manance relaxat "prajitura" impreuna cu sufletul pereche. Apoi se intoarce linistit si mai lucreaza 6 ore pe putin. Nu mai sta, in mod inutil, pana la 4-5, tensionat si incapabil sa se concentreze cum trebuie pentru ca se gandeste la prajituri. E scandalos."

Atât.

Pe pisica mea îl chema Grigore

După ce am dus pisoiul la veterinar, să se caute, am povestit o săptămână întreagă tuturor că l-am dus la ginecolog. Bineînțeles că nu m-a contrazis nimeni. La veterinar, două orătănii, doamna medicul și o asistentă rotofeie, care, în afară că nici nu s-a uitat la pisoi (nu am înțeles cum poți să lucrezi cu animale dacă nu îți vine să le drăgălești pe toate), mai avea și pantalonii luați pe dos, cu eticheta fluturând victorioasă pe un posterior mult prea generos. Și mi l-au luat și mi l-au scuturat de trei ori, mi-au cerut 50 de lei și m-au întrebat ce nume are, ca să-l treacă în carnețel.

Acuma, când ne-am pricopsit cu Sherkan, adică pe vremea când era un picuț de pisoi zburlit care se agăța cu ghearele de tot ce-i ieșea în cale ca să nu pice din picioare, primul lucru pe care l-am facut pentru el a fost să nu-l mai strigăm Grigore. Așa îl alintau pe el foștii stăpâni, Grigore. Bine, și Sherkan era mai mult un moft, cel corect fiind pisugiu din cauză că mânca de 10 ori între 5 dimineața și 10 și de alte 10 ori între 6 după-amiaza și miezul nopții; dacă am fi fost acasă în intervalul 10-6, probabil nu s-ar fi sfiit să mai ceară de încă 10 ori. Ca să pricepem că el vrea biberonul, pentru că altfel nu vroia să mănânce, sărea cât putea de sus pe pulpa piciorului, își înfigea bine ghearele, apoi aluneca în jos și tot așa până îl luai în brațe și începea să facă "miau câh câh câh miau câh câh câh".

Deci îi zic cucoanei, doamnă, după ce nu va mai avea puricei, va fi un pisoi foarte iubit și se va numi Sherkan, că mie numele ăsta mi-a plăcut foarte mult, dacă nu auzeam că îl cheamă așa, nici nu îl luam. Bine, zice doamna cucoana, care îmi ceruse 200 de mii pe 100 de grame de lapte praf pentru pisici, bineee, numai că nu va fi un pisoi, va fi o pisică în toată regula. Deocamdată e doar o pisicuță.

Cred că până și pisica a fost șocată, pentru că, din momentul în care a aflat că nu e pisoi, a început să fie foarte fandosită și sclifosită, a început să mănânce singură, dar un sigur fel de bobițe, cele mai scumpe, normal, și în niciun caz whiskas, a început să se spele singură și să doarmă într-un loc ales anume de ea, nu pot să spun care, pentru că nu vreau să afle mama și să ne certe. Acuma nu ne mai zgârie, doar ne bate cu lăbuța când i se pare ei că nu ne comportăm cum trebuie, dacă nu ne jucăm suficient cu ea, se joaca ea cu noi, ne mușcă de glezne și dacă ne prinde desculți, de talpa piciorului. Faptul că s-a învățat să mănânce singură nu o împiedică să ne trezească tot la ora cinci, iar ca să o alungi dintr-un loc, nu catadicsește să răspundă la zât, care e o interjecție necioplită, ci trebuie să ne ducem în alt loc decât e ea și să o chemăm acolo.

Acum nu îi mai spunem pisugiu, că nu se mai potrivește, o strigăm pisugea, iar numele ei oficial este Dolfi, fără pehaș. De la Adolf. Adolf Hitler.

Cel mai periculos puşcăriaş

Din ciclul Aventuri cu pisica, azi episodul "Cel mai periculos puşcăriaş"

Pisu Sherkan, nume de cod Pisu Giu, pentru că pisuge lapte non stop.

E cel mai periculos infractor de care am auzit, atât de infractor încât s-a născut în penitenciar, la Rahova.

Uitaţi-vă la el ce faţă are:

Nu vă lăsaţi fraieriţi, aşa sunt toţi infractorii de calibrul lui, aparent nevinovaţi şi gata oricând să-ţi aplice o gheară bine plasată peste nas.

După ce a născut, mama lui şi a celorlalţi fraţi puşcăriaşi s-a gândit să-şi construiască locuinţa într-o maşină de spălat de capacitate ceva mai mare, aşa cum o fi pe la închisori, de. Piţi nesătulă. În timp ce Pisu Giu, care pe atunci nu avea nume, probabil nici măcar un număr, era plecat puţin la plimbare, pentru a face trafic de lăptic (derbedeu la 2 săptămâni), nişte oameni fără ocupaţie s-au gândit să bage o traistă de haine la spălat, ignorând faptul că terenul fusese achiziţionat ulterior de piţipoancă. Adică ăia habar n-aveau că pisica îşi făcuse culcuş acolo, asta am vrut să zic. Tot ce pot să sper e că au folosit un detergent eficient împotriva petelor de sânge.

Cert e că, pe lângă infractor şi derbedeu, pisugiul a căpătat şi faima de orfan, de aici până la cea de evadat nemaifiind decât o problemă de găsire a complicilor. Aşadar, monstrul a racolat un gardian de pe-acolo şi, sub pretextul de pisoi neajutorat, l-a convins pe acesta să îl scoată din puşcărie printr-o metodă care a rămas neelucidată, şi să îl paseze apoi spre ascundere, la nimereală, ca să i se piardă urma. Nimereala şi ironia sorţii au făcut să fie pasat la nişte oameni aşa ca mine şi ca Dan, de unde se vede că tot îl trage o aţă către necazuri. Între timp, bestia a făcut uz de doi ochi mari şi albaştri şi a reuşit să primească de la soţia gardianului numele fals de Sherkan.

În prezent inculpatul se ocupă cu mieunatul prelung şi insistent la ora 5 dimineaţa ca să cerşească atenţie şi lapte, găleţi de lapte pe care nu-l vrea decât din biberon,- când am văzut cât costă am zis că mai bine fac şi un copil dacă tot e să-l cumpăr. Printre preocupările sale se mai numără rosul conştiincios al cablurilor (abia în momentul ăsta îmi explic de ce nu mai funcţionează imprimanta), ascuţirea armelor din dotare pe cuvertura cu fire de mătase, statul în picioarele noastre şi văitatul parşiv când dăm peste el, prelucrându-ne psihic, ca să ne simţim vinovaţi (adică să ne simţim şi noi cumva), cea mai importantă fiind de departe ştampilatul şi compostatul nostru constant ca să se ştie că suntem ai lui şi nu ai altui pisoi.

Notă: Mai pe seară veţi avea posibilitatea să vă daţi cu părerea şi să votaţi dacă pisugiul va supravieţui sau nu şi, dacă da, cam cât, deci staţi pe fază pe net, nu e cazul să ieşiţi afară pe căldura asta.

Spring bleeds in Paris

Nu prea fac recomandări muzicale, nu ştiu dacă am două sau trei piese pe post de "articole" în tot blogul; ce am chef să ascult pun în sidebar, chestii care se schimbă uneori de două ori pe zi, alteori stau şi câte o săptămână, în funcţie de starea de spirit şi de chef, care se ştie că e tata lor, al tuturor celor existente şi inexistente, El, Cheful.

Şi de obicei cam ce pun sidebar ascult obsesivo-obsesiv şi compulsivo-compulsiv până mi se apleacă, apoi arunc în playlist, ca pe un ciorap murdar, pentru că se ştie că cea mai bună piesă e mereu următoarea. Ca şi perechea de şosete, de altfel. Care playlist avea până acum ceva timp o mulţime de găuri, blankuri şi pauze în locul videoclipurilor blocate, de nu mai puteam nici să le identific, lipsind ele cu desăvârşire, şi care acum văd că au dispărut până şi astea. Găurile, blankurile.

De fapt ce vreau să spun e Frühling in Paris. Atât.

Ce mai facem noi

Ne îngrăşăm

Tragem mâţa de coadă

O rezoluţie mai mare pentru o şuteală mai eficientă, acum şi fără watermark

Credeţi că sunt foarte ocupată şi de-aia n-am timp să scriu, aşa e?

Întâmplător, CHIAR AŞA E!

- între traduceri interesante despre avizarea documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor, caracteristicile geotehnice ale straturilor din terenul de fundare şi atestare că dl. N.C. într-adevăr s-a născut ca să poată dovedi la oficiul stării civile că el chiar este născut;

- între şcoala de şoferi făcută a doua oară, prilej cu care iarăşi nu apuc să învăţ, şi reorganizarea apartamentului, reorganizare care a rămas la jumate din lipsă de fonduri de timp, adică acum e un balamuc şi mai mare, dar mai organizat;

- între pregătiri morale pentru primirea celei de-a doua pisici (prima fiind trecută la pierderi - pierderea respectului de sine (al pisicii (respectul pisicii (nu am pierdut noi respectul pisicii, pisica a pierdut respectul de sine când a refuzat să-i mai fim stăpâni prieteni), nu pierderea pisicii)))))) - eu şi Dan hotărând că o să mai dăm o şansă ideii de a avea în grijă un suflet nevinovat) şi pregătiri spaţiale pentru a primi o muşcată (pentru că eu n-am flori, mor toate… inexplicabil) pe care am cerut-o cu naivitate şi care am aflat că s-a transformat în 20 de lăstari de muşcată (!!), prin complicitatea mamei lui Dan;

- între arsuri insuportabile după o oră de stat la soare (trei zile am dormit în picioare), urmate de toxiinfecţie alimentară cu perfuzii (de alte trei zile am o senzaţie generală şi permanentă de GÂDILARE) (toate mi se întâmplă numai mie!!);

- între aventurile imposibile şi improbabile (adică nici mie nu-mi vine să cred) prin care am trecut ca să facem o firmă (se va povesti într-un capitol viitor) şi aventurile prin care trecem ca să avem firma, adică faptul că trebuie să şi muncim, o chestie la care nu ne-am gândit decât când a fost prea târziu;

- între necesitatea de a lua un concediu ca să am practic timp să merg la serviciu de unde să pot lua un concediu ca să zac;

ei bine, între toate astea, având în vedere că nu mă mai înţeleg cu timpul, nu înţelegi?, m-am gândit că n-ar strica să repar puţin la blogul de poze. Aşadar, cu mici excepţii care aşa vor şi rămâne, am luat eu fiecare poză (căutat mult, prelucrat, pieptănat) şi am readăugat-o fără watermark, pentru că mi-am dat seama, ca un fin cunoscător care sunt, că încurca ochiul şi strica imaginea. Plus că, printr-un simplu click pe poză, puteţi dumneavoastră să luaţi degeaba să admiraţi imaginile la o rezoluţie mai mare şi mai bună. Vă daţi seama că a fost o muncă obositoare şi inutilă, având în vedere că am doar doi vizitatori, eu de la serviciu şi eu de pe calculatorul de acasă, iar eu văzusem deja pozele, însă plăcerea de a face un lucru de pomană este inegalabilă.

Aşadar, blogul cu poze, da? Da, da.

vama mării

seasun

Aia mică de la telefon

Pfuai, deci eu şi Laura ne "cunoaştem" de un an jumate, aproape virtual. Ar fi printre puţinele spre singura cu care stau de vorbă pe mess. Şi acu o oră şi ceva, după un an jumate, deci jumate, îi dau mail. Deci mail. URGENT. "Laura, trimite-mi număru tău de telefon, URGENT. Dacă ajung în Constanţa, te sun" Că aşa m-am gândit eu, la sfârşitul concediului pe care îl am, mai degrabă avut, să mergem la mare, ACUM, adică peste o juma de oră. După o oră m-am gândit că logic ar fi să îi trimit eu numărul meu, că nu stă fata pe net vinerea seara ca să primească mesaje URGENTE. Apoi mi-am văzut linistită cu oarecare grabă de bagaje şi de cele 10 sandvişuri, că eu dacă n-am mai fost la mare de mult, m-am gandit sa recuperez cu mancarea pentru drum. Si trei mere.

Si la care suna telefonul. "Domnisoara Ioana Mihai?", imi cipireste o voce suava, delicata, dulce, o miere de voce. Zic pfuai, clar, ma sunara astia de la traduceri, veneri seara, si imi dadura pe domnisoara asta suava ca un sapun suav, cu vocea ei pusa special ca sa te calmeze, sa n-ai ce comenta, ca sa-mi esplice ca abia luni imi baga banii in cont. Sau ca ma concediaza. "Da, buna seara" ma revansez si eu cu cea mai voce de care pot dispune, sa vezi ce prost ii fac sa se simta pe astia care vor sa ma duca ei pe mine. "Buna, Ioana, sunt Laura". ERA LAURA! Dupa un an jumate. Stii ce voce frumoasa are!!

Si acuma plec, de-asta am pus diacritice doar la jumate de text. Pa.

Coşmarul de pe blogul meu

Când atotputernicul Călin a făcut împărţeala etapelor pentru concursul său, Oraşul PA, a văzut cu mirată părere de rău că nime nu se bagă la cea de-a treisprezecea.

"Superstiţioşilor", şi-a râs în barbă Arhiscurtul-prozator, poruncind mai apoi cu glas aproape tunător: "Să ia Ioana Etapa 13".

Şi Ioana a zis: "Bineee. Etapa a 13-a să se numească Strada Ulmilor".

Iar dumneavoastră, carele binevoiţi, să scrieţi despre cea mai de coşmar Stradă dintr-un Oraş închipuit sau neînchipuit.

Dead... line, miercuri, când se bate miezul nopţii.

PA-urile se trimit pe mihaioana@gmail.com (cu un singur i).

Şi concursul de ghicit care cine ce a scris, la LeeDee P.

Update de joi: Etapa 13 din frumosul concurs se terminară. Aveţi de acordat voturi la 11 PA-uri, chestie care habar nu am cum se face, dacă nu vă suparaţi, dar voi votaţi cu încredere... poate ies chiar preşedinte!

Concursul continuă la Lady A, cu tema Căldură mare.

Trimiteţi voturi până vineri seară, să zicem...

1. L.M. - Dan Badea

Ofiţerul urlă că nu am văruit cum trebuie bordurile. Reuşisem să strâng frunzele roşiatice, dar în câteva minute altele cădeau. Aleea principală de la intrarea în liceul militar trebuia să arate impecabil, iar sectorul meu de competenţă reprezenta jumătate din ea. Odată, pe la sfârşitul toamnei, nu am mai fost pe sector. Lenevisem. Spre norocul meu, străduţa arăta mai bine decât curăţită de mine. Am primit felicitări, pentru prima dată din septembrie 1997. După un an, se terminase coşmarul curăţeniei de la 7 dimineaţa.

2. Pariul pe nimic - Călin

Era o străduţă cu două benzi pe care trecea un autobuz, de trei ori pe oră. Patru băieţi aşteptau cuminţi pe trotuar. Când autobuzul se apropia, ţâşneau. Cel mai curajos era considerat acela care-şi începea ultimul goana.
Într-o zi, Liviu a pornit când ceilalţi trecuseră deja. A fost descălţat de bara de protecţie şi a ajuns dincolo cu inima ca un greiere neliniştit. A câştigat pariul pe nimic, dar şi acum, când e ditamai domnul, i se face pielea de găină amintindu-şi cât de proşti puteau să fie.

3. Teama - Carmen Negoiţă

Grăbi pasul dorind să scape mai repede de teama ce-şi înfipse colţii în inima ei. Se uita mereu în urmă, atentă la fiecare sunet. Foşnet. Se opri. Privi în direcţia de unde venise zgomotul. Adrenalina-i pulsa în vene, în timp ce inima îşi intensifică bătăile. Nimic. Îşi continuă drumul, mai grăbită. Iar paşi. Se întoarse şi acelaşi întuneric dens o izbi în faţă. Încă un pas. Acelaşi zgomot. O rupse la fugă fără a se mai uita înapoi. Paşii din urma ei se apropiau mai iute şi din întunericul nopţii auzi lătratul lui Rex.

4. Poveste de groază - LeeDee P.

Eu știu doar o poveste de groază, despre vecinii din spate și despre o mâță trasă de coadă de toată familia noastră, poveste pe care mămica mea i-o spune tăticului meu în fiecare dimineață când îl ceartă pentru că nu aduce mai mulți bani în casă și care sună chiar așa: “sunt de groază ăștia de la Ulmilor 13, uită-te și tu ce vilă și-au tras, ce gipane au amândoi, cum își fac concediile numai prin străinătățuri și cum copiii lor au jucării grămadă și haine de firmă, iar noi tragem mâța de coadă!”

5. Fiecare cu cosmarul lui - Le Petit Prince

Locuiesc intr-un apartament dintr-un imobil situat pe strada Ulmilor, peste drum de faleza, chiar langa parcul din Orasul Electric, marginit de macadam intr-o parte si de cimitir in alta. Am plecat de pe scena tarziu, altfel as fi mers la o pizza la City Mall. Cand am ajuns in statia de langa semafor tocmai venise autobuzul. Nu puteam sa-l ratez, pana venea altul mi-as fi mutat mult si bine greutatea de pe un toc pe altul. Ce sa-i faci, avem si noi, femeile, un cosmar. Eu am doua. Celalalt ma asteapta in scara blocului.

6. Îngrozitor - Leo

Nicio babă n-a fost violată pe strada asta. Niciun cuţitar nu şi-a înfipt şişul în orbita niciunui beţivan şi niciun topor nu şi-a odihnit oţelul în bostanul niciunui microbist. Niciun postaş n-a fost scalpat şi niciun administrator de bloc nu s-a trezit în timpul nopţii în flăcări. Niciun nou-născut plângăcios n-a fost sufocat cu perna şi niciun pechinez prea lătrător n-a fost spânzurat şi împăiat.
Strada Ulmilor e cea mai îngrozitoare stradă din oraş, pentru că aici nu se întâmplă niciodată nimic.

7. Înfrigurare... - Cristian Dima

Simţeam în oase cumplit tremur, iar respiraţia ta mă-nfrigura. Un ger cumplit se năpusti pe stradă, ţinând în palmă palma ta. Mă îngrozeşte a ta privire, pătrunsă adânc în ale sufletului fire, e rece mângâierea ta, mă-ngheaţă sărutarea ta. Îmi este frică ca pe strada asta, să păşesc la braţ cu tine, mă sperie gândul că-ntr-o zi vei dispărea, acum când mă obişnuiesc cu tine. Din demon, înger vreau să te prefac, sufletul pot să-ţi încălzesc, te rog doar nu mă mai lăsa, pe stradă singur să păşesc.

8. Culmea strazilor - Sictireli

Strada principală arcuieste spre stanga, apoi drept pana la intersectia semaforizata cu strada Ulmilor. Un mucalit a completat numele strazii consemnand Strada Culmilor. Avea dreptate. Nici un ulm pe strada desi purta aceasta denumire. Semaforul sta pe rosu de cateva luni, fara sa produca accdente de circulatie. Stalpii plantati din 20 in 20 de metri nu au becuri. Curtile nu sunt imprejmuite, dar niciun caine nu iese in strada. Copiii nu merg la gradinita, dar la capatul strazii functioneaza o astfel de institutie.

9. Frica de ... - Mariana

Locuiam la trei străzi de şcoală, pe o stradă cu case vechi. Dimineaţa mă târa tata pe trotuarele pline de frunzele toamnei. Mâna mea se cuibărea în mâna lui şi mi-era aşa de bine. La întoarcere începea coşmarul. Trebuia să vin singură printre haitele de căţei care căutau de mâncare pe la porţile vecinilor. De cum făceam colţul, inima zguduia universul din mine. Plângeam mut deşi aş fi strigat. Mergeam doi paşi înainte şi unul înapoi. Nu era nimeni. Uneori mă scăpam pe mine de frică... Noaptea visam că am murit.

10. Vis urât - LeeDee P.

Visa că marţi 13, trei ceasuri rele, stătea în faţa clădirii guvernului din Piaţa Victoriei, era pensionar, bolnav de diabet, văduv şi singur pe lume, pe deasupra, cu un venit lunar de 600 RON, din care 200 pentru medicamente şi participa la greva generală a angajaţilor de la stat şi a pensionarilor, care vroiau să-l forţeze pe prim-ministru ăsta de Boc să demisioneze şi să-i lase pe alţii mai competenţi în loc. Visase urât şi altădată, dar problema era că acum, nu se mai putea trezi din somn!

11. Cotoiul din ulm - Sictireli

Cand au intrat cotigarii pe strada, ceata era groasa ca un rau plin de dejectii. Cotiga! Oamenii ies la porti cu gunoiul menajer in butoaie din tabla ruginita sau in ligheane gaurite si captusite cu foaie de placaj scorojit. Cotigarii sar sprinteni din masina, trag un gat vartos dintr-o sticla de vin si apuca de cazanele pline cu gunoi. Dintr-un astfel de cazan sare un cotoi tinand in dinti un cap de peste. Un cor de fluieraturi il goneste pana in ulmul cel mare de vis-a vis unde s-a cocotat tremurand ca o piftie.

Clasament:

1. - 2. - Poveste de groază - LeeDee - 12v/3 & Înfrigurare - Cristian Dima - 12v/3

3. Culmea străzilor - Sictireli - 10v/6

4. Fiecare cu coşmarul lui - Le Petit Prince - 9v/5

5. - 6. - Pariul pe nimic - Călin - 5v/3, Vis urât - LeeDee - 5v/3,

7. - 8. - Teama - Carmen Negoiţă - 5v/2, Cotoiul din ulm - Sictireli - 5v/2

9. Frica de... - Mariana - 3v/3

10. L.M. - Dan - 2v/2

11. Îngrozitor - Leo - 1v/1

Le mulţumesc pentru voturi lui Călin, Leo, Cristian Dima, Lavinia Desideria (care a acordat doar nouă voturi, am observat foarte târziu şi care doreşte să fie trecută doar cu pseudonimul Desideria, nu are blog), Carmen Negoiţă şi LeeDee P. Si mie.

pay back

Cronica unei cărţi rătăcite

Sunt pe urmele unei cărţi. Unei cărticele. Unei cărţulii. Cronica unei morţi anunţate.

Am pierdut-o. Am rătăcit-o. S-a evaporat. Adevărul e că habar nu am ce s-a întâmplat cu ea. Nimeni nu are. E o carte specială pentru că se numără printre puţinele pentru care practic am făcut foamea, cumpărând-o în facultate. Dacă nu cumva o fi chiar singura. Bine, e mult spus foamea, că a fost relativ ieftină, dar faima aşa se construieşte. Când voi ajunge un autor consacrat şi îmi voi scrie memoriile, nu voi putea spune că am dus-o bine şi că mâncam în fiecare zi ciocolată şi că mâncam în fiecare zi. Ca un scriitor de bun simţ va trebui să fi îndurat nenumărate lipsuri şi să fi petrecut multe zile înghiţind în sec şi mâncând febril din priviri paginile cărţilor pentru care mi-am sacrificat banii pe care reuşea mama să mi-i pună deoparte când îmi trimitea pe mail pe tren mămăliga, varza şi scrisoarea despre cei de-acasă. Trebuie să fie ceva înduioşător, o tinereţe chinuită, care să confirme că am toate motivele să mă numesc scriitor.

Aşadar, e o carte mică şi mov. Ultima dată a fost zărită în noiembrie, de către Dan, după ce fusese împrumutată Emei sau înainte să fie împrumutată Emei, înainte sau după ce o citise George, dar sigur după ce i-am dat-o eu Ralucăi, care a transmis-o celorlalţi. Dan spune că a înapoiat-o Ralucăi, Raluca spune că mi-a dat-o mie, dar nu mai ştie când, cum şi de ce. Pe Ema şi George nu i-am mai întrebat nimic, ei sunt doar victime colaterale. Eu nu ştiu şi nu-mi amintesc. Ştiu doar că n-o am. O carte care provoacă amnezie. Dacă am dat-o altcuiva, sau ştie cineva ceva de ea, vă rog io daţi-mi-o înapoi. E cărticica mea fără de care nu pot să devin un viitor scriitor consacrat.

Şi acum o întrebare naivă:

Credeti ca am sanse sa devin cel mai viitor scriitor consacrat? Cate?
	Daca renunti la scris
	Cel mai consacrat
	Esti cu capul
	Nu-ti mai dam cartea inapoi
pollcode.com free polls

semne

Un frig care pătrunde până în oase. dimineaţa găsesc în birou fereastra deschisă şi aerul rece pornit. planuri împrăştiate. parcă sunt toate pe dos, mi se zbate ochiul drept din palmă, stângul mă doare surd, l-aş scoate cu un fier înroşit, l-aş înlocui. verific pentru a nu ştiu câta oară contul gol, niciun apel. nou, niciun sens. trei ceasuri rele. tic. Eu tac. mă joc mahjong, nu mai am soluţii, caut să pun în balanţă o piatră, îmi zboară uşor gândul, poartă aripi grele. suntem trişti, aşteptăm o minune.

Pentru concurs, pentru Trilema.

Trei Grivei

Lola, Laţă şi Grivei

Făceau dragoste în trei.

Dar fiind plini de ghinion,

I-a călcat un camion.

(Poezie învăţată de la Dan!)

The fast and the hungry

Două ţigănci şi un plod desculţ, în faţa primăriei cu orologiu: "domşoară cât e ceasu zi şi mie cât e ceasu dă şi lu maica o pâine maică ne dai?"

Intru în magazin, iau portocale pentru bunici şi pâine pentru ţigănci, dar pesemne am fost zgârcită: "hai domşoară dă şi lu ăsta micu ceva cere-i bă du-te bă după ea cretinule ce eşti bă aşa dobitoc du-te bă după ea-n morţii mă-tii boule." Aud un papuc zvârlit cu precizie şi pe „ăla micu” lipăind disperat în spatele meu. Din păcate pentru el, nu aveam tocuri.

Pentru concursul de Proză Arhiscurtă de pe Trilema.

Cum înfiletăm şurubul

Vocile spun că trebuie o postare nouă pentru cel de-al doilea text cu care particip la concurs. Precis lumea simte nevoia să recitească informaţiile interesante despre o înşurubare corectă.

Aşadar, pentru secţiunea reciclare a concursului de Proză Arhiscurtă de pe Trilema, textul cu piuliţe. Sursa: un contract. E bine, dom' Popescu?

Capetele de şuruburi expuse şi piuliţele vor fi hexagonale şi lungimea tuturor şuruburilor va fi astfel încât, atunci când se introduce piuliţa şi se strânge, partea înşurubată va corespunde piuliţei şi nu va ieşi în afara acesteia mai mult de jumate din diametrul şurubului. Toate şuruburile şi piuliţele vor fi înfiletate conform prevederilor normativelor naţionale aplicabile în vigoare şi prevăzute cu şaibe cu o grosime de 3 mm sub şuruburile cu piuliţe.

Vor fi furnizate toate materialele de îmbinare.

Trilema PA Reloaded

A doua ediţie a concursului de Proză Arhiscurtă pe Trilema.

Sper să câştig cel puţin locurile unu, doi şi trei. Faptul că la ediţia precedentă am ieşit pe undeva între 50 şi 200 nu se pune, sunt optimistă şi înduioşător naivă, un motiv suficient că să mă număr măcar printre primii trei câştigători.

Frumos din partea mea ar fi să am un text nou, dar când o să traduceţi şi voi toată ziua despre piuliţe, prezoane şi livrarea echipamentelor pe şantier în condiţii optime, cu plăcuţe de identificare conform standardelor si normativelor aplicabile în vigoare, atunci să îmi reproşaţi că nu am idei originale.

Deci, până una alta, un text mai vechi, refăcut:

Un căţel crem şi pufos. Visat astă-noapte. Măricel, dar pui, deci un pui măricel de căţel. Avea urechi clăpăuge, patru picioare strâmbe şi limba scoasă tot timpul. Era tot-tot crem, de la bot până la coadă, cu o blăniţă scurtă şi moale, numai bun de mângâiat. Se juca împreună cu mine, era vesel şi îl iubeam foarte tare după cum se vedea în vis. Aşadar, dacă vedeţi pe undeva un astfel de căţel care umblă fără copil, vă rog să-mi daţi de veste pentru că e al meu. Eu am fost întotdeauna un copil fără căţel.

Iar pentru cealaltă secţiune a concursului, de reciclare (text scris de altcineva care satisface cerinţele de întindere), un paragraf a cărui sursă nu ştiu daca am neapărat cum să o menţionez, decât dacă foarte foarte musai, dar în privinţa căruia nu pot exista bănuieli cum că aş fi eu autorul şi care este destul de elocvent pentru lipsa acută de gândire de care dau dovadă în ultimul timp:

Capetele de şuruburi expuse şi piuliţele vor fi hexagonale şi lungimea tuturor şuruburilor va fi astfel încât, atunci când se introduce piuliţa şi se strânge, partea înşurubată va corespunde piuliţei şi nu va ieşi în afara acesteia mai mult de jumate din diametrul şurubului. Toate şuruburile şi piuliţele vor fi înfiletate conform prevederilor normativelor naţionale aplicabile în vigoare şi prevăzute cu şaibe cu o grosime de 3 mm sub şuruburile cu piuliţe.

Vor fi furnizate toate materialele de îmbinare.

Succes! Mie.

postare nouă

verde mai

Stări de spirit

Viaţa mea e bestială

Viaţa e bestială pentru că, deşi primesc lepşe pe care nu le rezolv de la oameni de treabă precum Simona, Remus, Melania, sau Nina, există mereu opţiunea logică să iau una cu forţa. Aşa că m-am oprit la aceasta, la care universul a făcut să ajung pe o cale extrem de sinuoasă, prin Richie, unul din autorii blogului Marele Ecran, unde am participat concursul ăsta, cu scenariu la postarea asta, concurs de care am aflat de la Groparu, pe care îl citesc din principiu, mai degrabă nu citesc biblia înainte de culcare decât să nu-l citesc pe el! Deci totul se leagă.

Aşadar, viaţa mea este bestială pentru că este groaznică. Pun pariu pe o cutie de creioane colorate că nu se găseşte un singur amărât căruia să i se fi întâmplat în ultima jumătate de an atâtea evenimente dezastruoase câte mi s-au întâmplat mie. Nu se găseşte, deci din prima practic am câştigat o cutie de creioane. Nu e bestial?

Bestial mai e că mama mea a fost atât de inspirată încât să-şi pună ziua de naştere pe aceeaşi dată cu cea a numelui, deci nu trebuie să iau două cadouri! Adică azi. Bravo mama, la mulţi ani!

Altceva: Gossip Girl. DA, şşşi ce, mă uit la Gossip Girl, nu ca voi la seria 1, ci exact la seria a treia. Nu râdeţi pentru că nu ştiu câţi dintre voi sunteţi suficient de bestiali încât să vă uitaţi la Stargate Universe, de exemplu. Deşi cu adevărat bestial ar fi să nu aştept câte o săptămână întreagă pentru un nou episod.

Alt bestial e că păsăresc ciripelele şi că am patru mere verzi. Poate nu vi se pare nemaipomenit, dar pentru mine e o chestie importantă, ciripelele din mintea mea au în sfârşit cu cine să rezoneze! Merele, pur şi simplu, patru.

Însă cel mai bestial dintre bestiale este că îl am pe Dan care mă suportă. Are mai multe calităţi, dar asta e cea mai preţioasă. Studii de specialitate arată că sunt probabilităţi infinit mai mari să existe tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte decât un om care să poată răbda un Vărsător. Mai ales când Vărsătorului i se întâmplă să fie cineva aşa ca mine. Şi mai ales când celălalt om e tot un Vărsător. Dan rezistă ca un martir. Mă suportă când mă crizez că nu a plătit întreţinerea la ora 11, când îi fac scandal că a lăsat pâinea afară din pungă, că şi-a luat o bere, că de ce nu şi-a luat bere, că bate vântul, că am ars măncarea şi că, în principiu, de ce se întâmplă lucruri pe pământ fără permisiunea mea. Toate astea fără să se ia cu mâinile de păr! Cel puţin nu de faţă cu mine. Credeţi că glumesc, aşa-i? Ha!

Quelques paysans!

el: ce mai faci?
eu: citeam întâmplător pe un blog cum povesteşte o domnişoară că a mâncat Foie Gras A la Plancha cu ciuperci salbatice in sos de vin de porto si sos chutney cu mere si ceapa rosie
eu: şi mă gândeam când oi ajunge şi eu în halul ăsta de fină şi delicată cunoscătoare
el: ce spune că a mâncat?
el: e mai bună o friptură cu mămăligă
eu: da... şi un file de halibut facut in abur de supa de peste si legume, cu sos de smintina si legume tocate fin, decorat cu rosii coapte la cuptor
el: halibulit
eu: şi la desert un fondue de ciocolata fierbinte cu miez din piure de zmeura proaspata (foarte potrivit, pentru ca zmeura e acrisoara si taie din gravitatia aluatului de ciocolata) si inghetata de vanilie
el: a mâncat sau a făcut sex?
eu: se exprimă cu atâta pricepere şi nonşalanţă încât mi-e chiar jenă. sunt o ignorantă!

eu: tu ce faci?
el: la redacţie, scriu
eu: şi mănânci des œufs à la coque avec des radis et du pain tendre
eu: vezi ce preţios sună?
el: da...
el: adică două ouă cu ridichii
eu: şi pâine proaspătă
el: aşa
eu: dar dacă te întreabă cineva, să zici cum ţi-am zis eu
el: bucătărie franţuzească
eu: te rog... french cuisine

eu: mă laşi să pun o parte din discuţie pe blog? uşor modificată…
el: ok
el: dar să nu zică lumea că nu ştim ce e aia mâncare bună şi că facem foamea!
eu: la replicile tale o să modific: "iartă-mă că te-am sedus şi te-am abandonat deşi erai însărcinată, sunt cel mai nemernic dintre nemernici, iar tu eşti cea mai inteligentă"
eu: îţi dai seama că o să zică ce ţărani suntem
el: ce mă? ce modificări faci?
el: !!!!!!!!!!!!!!!!!
eu: de ce, mă, nu sunt inteligentă?

upside down

up is down

Diferenţe

Aflu că realizez

Mai mult decât absolut întâmplător, întâmplătorul perfect, cum s-ar spune, realizez în acest moment, minutul 28 după orele 15, în frumoasa zi ploioasă, că blogul împlineşte un an.

Spun asta pentru că nu am altceva de consemnat. Viaţa e greu uneori, chiar dacă nu pare a trebui să fie. Precum o cărare întreruptă din loc în loc.

Necuvinte

Când îmi e greu aş vrea să mă imaginez întoarsă în paradisul copilăriei, în curtea bunicii, unde eram la adăpost de toate, indiferent câte "rele" se întâmplau. Să mă întorc în ziua în care... nici nu am cum să aleg, toate au fost zile nevinovate, mi se pune un nod în gât numai când îmi amintesc cât de rea eram, în grădina mea candoarea nu a existat decât în somn, nu asta conta acolo.

Nu mă îndur să evoc nici măcar un colţ din curtea casei, din casa străbunicii, poreclită "bunico", din amintirile întipărite imagini, o dezvrăjire la care nu avem dreptul, oricare cuvinte, oricât de frumoase, ar fi inuman de false. Un paradis la care nu ne pricepem să ajungem pentru că nu trebuie, pentru că ar însemna să renunţăm la noi, cei care ne suntem acum, pentru că poate unii chiar reuşim, dar ne pierdem şi ce este mai degrabă, să fim calici cu noi, sau să fim laşi cu noi? Ca o carte din care este vital să citim, dar ştim că ar arde în momentul în care am deschide-o.

De fiecare dată când mă apucă, mă aşez, de fapt cad, în faţa uşii ăsteia. Mă gândesc să bat, soluţia de mijloc trebuie că nu există încă.

Parfum de iasomie

Citit. Pe furiş, la serviciu, în pat, încontinuu, la masă, la duş, aproape chiar şi pe stradă.

De la Indicii Anatomice e singura carte care a reuşit să mă capteze într-atât încât să pândesc fiecare moment liber ca să pot continua lectura. Este senzaţia de fluturi în stomac de dorul cititului, pe care romanele Oanei se pricep să o ofere.

O acţiune mult mai antrenantă, când te astepţi să se termine, îţi face surpriza şi continuă, şi o idee inspirată de a folosi personaje "reale", majoritatea prezente în blogosferă. Ai zice un fel de "live... novelling".

Deşi Oana le pune această "etichetă" şi promite că nu va mai scrie pe viitor folosind personaje reale, din cauza dificultăţii de a acorda tuturor acelaşi grad de importanţă, eu îi găsesc la fel de personaje şi dincolo de roman, fiecare cu masca sa de blogger, prin urmare, unii fiind chiar interesant de reîntâlnit afară din... tiparele lor.

Apoi o Lala în aceeaşi măsură de fascinantă, puţin mai umană, puţin mai plăcut sărită de pe fix. Un nebun de alb, cum sigur ar zice Crivăţ. Merită să citiţi ca să înţelegeţi. Ema observă perfect, "Lala este partea ascunsă a oricărei femei, adică exact ceea ce ne dorim să fim, dar nu avem curajul". Eu aş zice că nu avem imaginaţia.

Un roman precum o ruletă rusească. You never know what you’re gonna get next. Îl aştept pe următorul.

Planuri pentru o casă

Vreau să colecţionez fluturi vii. Fluturi mari cu aripi moi, rotunde, într-o singură culoare, albaştri şi un galben mai mult spre crem. Să am globuri mari de sticlă în care să îi las liberi. Fluturi care să vină neapărat din ţări exotice, nu le ştiu numele, dar sunt locuri în care e mereu soare, chiar şi noaptea, locuri în care fluturii şi florile cu aripi mari umblă în roiuri. Vreau să merg să îmi culeg singură fluturii rotunzi şi să mi-i aduc acasă în cufere de lemn, după o călătorie cu vaporul în jurul lumii.

Vreau să locuiesc într-o casă îmbrăcată în iederă, să am la intrare două rânduri de scări în formă de arc, să nu ştiu niciodată pe care parte să urc mai întâi. Atunci când aş fi îngândurată să pot să urc şi să cobor încontinuu, fără să-mi dau seama, ca într-o plimbare nesfârşită, până aş reuşi să mă adun.

Vreau să am în spatele casei o gradină cu cele mai multe flori de pe pământ, lanuri de gradină, fără grădinar. Bine, poate un grădinar bătrân, adus de spate şi de ani, măcar o sută, pe care să îl găsesc într-o dimineaţă prefăcut în stană (de piatră). Sau într-un copac adus de spate, cu frunze zburlite şi argintii. În grădină să am alei şi bolţi de umbră prin care să se strecoare razele de soare chiar şi noaptea, şi pe sub care să alerge doi copii veseli şi mici chiar şi când ar fi mari.

În grădină vreau să ies dintr-un dormitor cu baldachin şi pereţi pictaţi vara cu munţi ninşi, iar iarna cu lacuri limpezi. Afară din dormitor vreau să am coridoare lungi şi înalte, mai înalte decât restul casei, cu globurile pline cu fluturi, că de la asta a pornit toată povestea. Globurile să stea în aer, nu mă interesează cum, dar aşa trebuie, ca să poată zbura fluturii cu aripi moi prin ele.

Apoi în bucătărie vreau să am o masă din lemn de stejar, lungă cât să nu îi văd celălalt capăt, şi o bucătăreasa înţeleaptă care să îmi dea cafea cu lapte oricând as avea poftă. Să o găsesc mereu, de parcă acolo ar fi locul ei, şi să mă aşez pe un scaun mare din lemn, să îmi atârne picioarele goale deasupra podelei de piatră şi să sorb din cafea căscând.

În restul casei vreau o bibliotecă. Să aibă cărţi pe jos, teancuri, un labirint aproape, să dansez printre ele ascultând muzica pusă la un gramofon, să fie cărţi pe pereţi şi pe tavan şi chiar şi în ceaşca de ceai. În bibliotecă să fie noapte tot timpul, chiar şi ziua, să am ferestre mari, mai înalte decât casa şi draperii grele din catifea. Acolo trebuie să fie iarnă tot timpul, sa trosnească lemne în şemineul plin de praf, afară să se audă zurgălăi şi din bucătărie să miroasă a scorţişoară. Chiar şi când e vară, dar numai în bibliotecă. Noapte trebuie să fie tot timpul ca să pot vedea stelele printr-un telescop, să mă pot visa pe oricare dintre ele, chiar şi pe cele de la capătul universului.

În afară de bibliotecă şi holuri şi bucătărie - pentru că dormitorul ţine mai mult de grădină - vreau să am în casă o mare, să stau toată ziua în apă, chiar şi atunci când citesc în bibliotecă. În partea de casă în care e marea cu nisip şi alge şi tot ce îi mai trebuie, să fie întotdeauna soare, era clar, chiar şi pe vreme ploioasă, să miroasă a peşte, a pescăruşi şi a albastru.

Când nu alerg după fluturi în ţări fără nume, când nu dorm toată ziua sau toată noaptea în baldachin şi nu citesc sau nu mă uit după stele, vreau să iau lecţii de zbor, chiar dacă o să mă ia ameţeala la început. Bineînţeles, chiar şi fără avion.

Teatru absurd

Sau mic ghid de locuit cu chirie

- Deci la apă aveţi 75 de metri cubi.

- (Dom’le eşti cretin, îmi vine să-i zic) Dom’ne 80 de metri cubi se consumă într-un an aproape, nu într-o lună jumate, nu vezi că citeşti greşit?

- Când v-aţi mutat luna trecută aveaţi 408, acum 483.

- Pai 408 ai spus tu şi te-am crezut, am avut impresia că ştii să citeşti, dar era 40,8, acum e 48,3.

- Nu e, nu vezi cum se învârte acul ăsta (?!!?). Aveţi 75, asta înseamnă cam 8 milioane şi ceva doar la întreţinere. Mi-aţi dat garanţie patru cinci sute, iar din chirie mai rămân şapte sute de mii, deci cinci două sute sunt în total şi mai aveţi...

Calculase el. Cristi are 28 de ani, e cu două săptămâni mai mic decât Dan, dar asta nu e o scuză. Nevastă-sa are 22. Până ieri au fost proprietarii apartamentului în care am locuit în ultima lună jumătate.

- Ioana, zice ea. Ştii ce mă deranjează pe mine, că ne-aţi anunţat că plecaţi doar cu o zi înainte.

- Dar nu-i adevărat, v-am anunţat cu două săptămâni înainte, Noi avem chiria plătită până pe 10 martie. Doar că plecăm de azi… în vacanţă. Dar vă dăm şi cheile, oricum.

- Fato da’ tu nu înţelegi că aşa ceva nu se face? Dacă noi veneam şi vă anunţam cu o zi înainte?

- Domnişoară, (ieo) nu sunt fato cu tine. Când ne-am cunoscut, eu v-am vorbit cu dumneavoastră, voi aţi dat-o pe persoana a doua.

- În primul rând că eu sunt măritată, da? Şi am şi un copil, aşa că pot să îţi vorbesc cum vreau în casă la mine!

- Apoi dacă ne-aţi fi anunţat cu o zi înainte, restul de bani ar fi rămas la voi. Anunţându-vă noi cu o zi înainte, restul de bani rămân tot la voi, aşa că nu văd problema. Financiar nu-i nici una, presupun că sunt probleme de ordin sentimental, în cazul ăsta…

- Hai, hai să lăsam discuţiile astea, se răsteşte el, hai să calculăm câţi bani mai aveţi să ne daţi. Ia spune ce-i cu geamul ăsta, de ce se închide aşa greu?

- Cristi, eu văd că se închide ca orice geam, dar nu cred că ai tu destulă forţă…

- Nu că nu era aşa când v-aţi mutat.

- Te cred pe cuvânt, eu nu am verificat geamul când ne-am mutat, calculează tu cât costă.

- Da’ ia vino-ncoa, sertarul ăsta ce-i cu el, nu era aşa.

- Da, Cristi, calculează cât costă sertarul.

- Perdeaua de la duş văd că nu mai e.

- Da, când mi s-a făcut rău din cauza instantului de gaze, am căzut peste ea şi am rupt-o. Calculeaz-o şi pe-aia.

- Da la tine totul se calculează, zice ea. Eu nu te cred că ţi s-a făcut rău din cauza instantului, a locuit aici şi sora mea şi nu a avut nimic. Ai tu alte probleme

- (Dacă era cam nespălată, normal că nu, mă gândesc) Nici noi nu vă credem că nu ştiaţi ce probleme sunt cu gazele, aşa că suntem chit.

- Mi s-a făcut rău şi mie de câteva ori, şi fratelui meu când a venit să vă repare canalizarea, intervine Dan. Dacă Ioana e mai sensibilă, la noi nu cred că se justifică.

- Aşa şi cu canalizarea, intervine şi Cristi. Văd că nu aţi lipit la loc gresia. Să vă luaţi racordul înapoi şi banii pentru reparaţii nu se mai scad din chirie.

- Nu voi aţi zis să reparăm dacă avem cum? Când v-am chemat, a durat o săptămână doar până aţi revenit cu un telefon ca să vă reamintiţi care era problema. Sau aţi fi preferat să plătiţi pagubele pentru inundaţie vecinei de jos?

- Dacă nu e lucrarea (!!) terminată, nu ne interesează. Şi-aşa noi cu ce v-am deranjat în tot timpul ăsta?

- Păi tocmai că nu ne-aţi deranjat, deşi v-am spus că sunt probleme cu gazele. În loc să veniţi să rezolvaţi problemele, ne-aţi sunat doar să vă dăm banii pentru chirie.

Între timp Dan, Toni şi Lăcrămioara cară bagajele.

- Deci apă aţi consumat 75 de metri cubi, reia cretinul. Da' o să ne ducem să vorbim cu administratorul totuşi.

- Îmi e şi ruşine să îl deranjez, se pisiceşte handicapat nevastă-sa. Şi fii-ta e singură acasă, eu nu mai suport să mai stau aici să mă cert cu ăştia. Înainte să vă mutaţi eu am venit aici şi am făcut curăţenie o zi întreagă, aşa v-am lăsat eu aragazul ăsta?

- Mult mai rău, iar tigaia şi oalele din el erau mucegăite. Dar dacă aşa ştii tu să faci curăţenie o zi întreagă, e nasol.

- Jfytftyfubjb

Pauză, se lasă cortina. Plec cu bagajele, rămâne Dan să calculeze ce mai avem de plată şi mă sună între timp: A venit administratorul. Le-a explicat ăstora că nu ştiu ei să citească apa şi că sunt de fapt 8 metri cubi, nu 80, cantitate care ar fi însemnat să inunde tot blocul. Şi că într-adevăr instalaţia de gaze e proastă, cine le-a făcut-o şi-a bătut joc de ei. Să vezi cum s-a schimbat asta la faţă când a văzut că nu are cum să ne pună 80 de litri de apă. A zis Cristi că mai avem să le dăm 1 milion 100.

Mă întorc. Până coboară Dan şi urc eu s-au făcut 150. Parcă nu mă mai văd plecată.

- Aţi avut mare noroc cu apa, comentează ea imbecil şi vizibil ofuscată că nu are de unde să scoată bani. Cristi, calculează dragă câţi bani are să ne dea.

- Păi 1 milion o sută pentru facturi, zice el prudent, şi 400 de mii pentru sertar.

- Dragă, da' ce noi suntem bătaia lor de joc, eu n-am chef să ies în pierdere aici.

- Şi geamul 500 de mii, reia Cristi, doar dacă credeţi voi că se face mai ieftin, veniţi cu cineva să reparaţi.

- Pune acolo cât vrei, noi aici nu mai venim.

- Auzi dragă, pune acolo 500 de mii.

- Deci 500, şi o perdea ca aia de la baie costă cel puţin 500 de mii, se uită el chiorâş la mine.

- Aşa…

- Şi 500 de mii reparaţia la canalizare. Şi mai e ceva? priveşte îndoit spre nevastă-sa.

- Să zicem că nu. Trage linie şi calculează.

- Mai aveţi să ne daţi 3 milioane.

Dan către Ioana, după câteva ore:

- Am dat pentru gaze 4 milioane două sute, Proştii ăştia au calculat de trei ori şi au greşit de fiecare dată. Să vezi cum sună după noi când o să le vină factura de 6 milioane şi ceva.

Zi end

Delir

Duc lipsă de perspectivă clară. Mi-am uitat ochelarii undeva, unde n-am idee. În mod normal m-aş agita, dar ştiu sigur că nu i-am pierdut. Aştept să apară. Între timp, dumnezeu cu mila şi cu treburile mele pe ziua de azi.

Şi Ceaţă. M-am trezit la 7 şi 10. La 7 şi 10 trebuia să fiu la serviciu. Este sigur a treia sau sigur a patra oară când mi se întâmplă asta în 2 ani.. Nu fac parte din categoria celor care pun două sau patru puncte în loc de trei sau care lasă spaţiu înainte de virgulă şi nu lasă după. Doar că de ce nu as pune punct după punct? Susţin punerea de semne de punctuaţie după semnele de punctuaţie;.!

Totul a început într-o marţi din noiembrie. De-atunci trăiesc o mare conspiraţie, Dan zice că a evreilor. Timpul chiar că e relativ, trei ceasuri rele se pot transforma lejer în trei luni. Orice începe într-o marţi, nu se mai termină niciodată.

îN Mateo au ceaiuri, mai nou. "Ediţia de toamnă"... aşa scrie pe pliant, ce! Au schimbat şi playlistul, aşa, hodoronc~tronc, după câţiva ani. Sunt descumpănită. Pe cuvânt că totul pare brusc altfel, acum că nu ştiu sigur când vor apărea ochelarii mei. Imposibilitatea de a privi corect îmi dă senzaţia că sunt într-un univers paralel.

Privind în urmă, totul ar trebui să pară o glumă. După ce m-au inundat, proprietarul a vrut bani ca să zugrăvească. Banii mei ca să zugrăvească apartamentul lui. În plus, şi banii pe care mi i-a dat vecinul-vinovat pentru reparaţia laptopului. Laptopul meu, banii mei. N-am vrut să-i dau, a zis să plec şi în două ore eram dusă. Nu se aştepta pentru că seara m-a sunat să mă întrebe când mă întorc. Am lăsat acolo 4 milioane, plătiţi în avans, şi doi ani de dulce linişte plictisitoare.

Am mai terminat o carte de ROB. La întâmplare. Zilele astea nu pot să citesc altceva. La fiecare final de lectură mă simt ca şi cum m-ar fi părăsit iubitul. Nevinovată. Aştept OSM.

M-am mutat la o doamnă drăguţă care mi-a povestit că îmi ia patru milioane pe lună şi că ea o să plece în Franţa în două săptămâni. Asta era în noiembrie, ziceam. Apartamentul distrus de ultima "chiriaşă" căreia nu-i luase bani pe chirie şi care, în schimb, nu plătise nicio factură. Dar distrus, nu aşa în glumă... A descoperit dumneaei, doamna drăguţă, nişte jurnale ale fetei şi a constatat că se ocupa cu ceva treburi sataniste. Mi-a împărtăşit impresiile şi mi-a arătat că nişte poze pe care le-a făcut fetei, tocmai acelea!, nu ieşiseră. Apoi a plecat şi m-a lăsat să dorm singură în apartamentul distrus, pe o improvizaţie de saltea şi cu poveştile despre fata satanistă care nu a ieşit în poze.

Mâine este ziua lui. Mă gândesc că nu pot să scap cu un buchet de flori şi o cutie de bomboane. Deşi…

L-am întrebat de 10 ori, în modul cel mai subtil: "Nu mai bine îţi dau bani în loc să mă gândesc ce cadou să-ţi iau?", iar el, subtil ca şi mine, mi-a răspuns: "Eu te vreau doar pe tine".

Deci doamna trebuia să plece în noiembrie. Între timp mi-a dat Lăcrămioara un pat de campanie. La sfârşitul lui decembrie, lună de chin şi convieţuire cum nu mi se mai întâmplase de când am terminat facultatea, am întrebat subtil, aşa cum mi-e obiceiul: "În cazul în care plecaţi până la revelion, e vreo problemă să-l fac aici?"

Nu faci ncio brânză cu subtilitatea, zilele trecute s-a întâlnit Dan cu doamna. Întâmplător. Nu în Paris. Am plecat lăsând în urmă alte patru milioane şi câteva iaurturi în frigiderul care nu funcţionase oricum toată luna.

Şi-am vrut să mă duc la biserică. Mi-am zis, doamne, e clar că avem probleme, hai să stăm de vorbă şi să ne împăcăm. Vin eu la tine. Ningea mărunt şi se înserase. Dau să deschid uşa. Dinăuntru femeia de serviciu strigă la mine nervoasă: „Da’ tu nu vezi că am închis, ce-ai de tot tragi aşa?” După ora şapte se închide la credinţă. M-am închinat.

Acum căutăm să ne mutăm iarăşi. Motive din cele mai diverse: vecina de jos m-a ameninţat că ne pune lipici pe clanţă dacă mai scutur ceva pe geam. Dedesubt e rău, deasupra e rău, la naiba. Mă deprimă balamucul mutărilor, imposibilitatea de a-mi crea alte tabieturi, alunele din ciocolată, autobuzele care au mereu acelaşi traseu.

N-am perspectivă. Sau e de la fără ochelari.

Nişte bloggeri!

A avut loc a 62g10a69y89,89.89 - a întâlnire a bloggerilor care suntem şi deşi nu ne simţim neapărat aşa, ghinionul face să avem bloguri.

Nu m-aş fi aventurat să postez dacă nu m-aş fi găsit în ingrata postură de unic fotograf de serviciu, aşa că trebuia să arunc şi două trei cuvinte pe lângă pozele care mi se par foarte reuşite din punct de vedere al atmosferei... care s-a lăsat surprinsă.

Nu pot să spun că a fost cea mai reuşită seară, pentru că toate cele de până acum au fost în aceeaşi măsură de interesante, şi când am fost 4-5 şi 100. În ordine alfabetică: Oana, cu vestea fericită pentru mine că Parfumul văduvei negre apare cu următorul număr al revistei Flacăra, Raluca, fotograf-copilot, care a facut cinste cu o bere pentru că a câştigat locul II la concursul pe PA-uri de pe Trilema, Ema cu Alin al cărui blog merită promovat pentru originalitate, Mişu împreună cu soţia-amantă, Adi Preda, Adi Enache, Geocer care a avut de împărţit un vin cu Remus şi Dan Badea cu amanta lui.

Spre sfârşit, când toată lumea vorbea în acelaşi timp cu toată lumea, am facut şi un film, iar dacă nu îl încarc cât de curând, înseamnă că am găsit motiv să îl păstrez ca material de şantaj :D

Pentru eventuale reclamaţii şi solicitări de ştergere de poze, apelaţi cu încredere, deşi eu cred că ar fi păcat:

PS. Ca dovadă că suntem tineri inteligenţi şi deosebiţi, nu ştim să spunem sigur nici a câta întâlnire a fost - vorba vine sigur, că suntem total în ceaţă - nici câţi am fost, până nu încercăm să ne numărăm pe degete sau cu boabe de fasole, nici ce am avut de citit, sau ce vom citi pentru data viitoare, nici numărul sticlelor... nici măcar ce culoare aveau ochii domnişoarei care ne-a servit aseară!! Nişte... bloggeri!

O societate bolnavă

Zilele trecute stăteam. În jur plutea o stare de împăcare şi o linişte conspirativă. Am realizat dintr-o dată că asta e vocaţia tuturor. Pentru că nu stăteam orişicum. Stăteam şi aşteptam să intru undeva. Asta mi se pare cea mai perversă modalitate de a pierde timpul. Din cauză că se justifică. Adică aştepţi să-ţi vină rândul să intri la dentist, să zicem. E o treabă serioasă, trebuie să iţi rezolvi problemele de dantură.

Stai pe scaun şi te uiţi în gol, sau la televizorul acela pus intenţionat pentru că oamenii, atât cei programaţi, cât şi cei care te cheamă la o anumită oră, ştiu cât de perfect improbabil este să intri chiar atunci când s-a stabilit.

Stai acolo cu expresia că dacă ar fi după tine ai prefera să fii la serviciu, să găteşti trei feluri complicate de mâncare şi să ai grijă de câţiva draci de copii, ori să baţi cel puţin covoarele la -10 grade. Dar universul te obligă ca tu să stai degeaba acolo şi să te iroseşti.

Minciuni sfruntate. Toată lumea ştie că la dentist e singurul loc unde nu poţi fi tras la răspundere că stai. Dar nimeni nu spune nimic. E o conspiraţie monstruoasă şi tacită. Pe motivul „că la mine e ceva complicat, o să mă ţină foarte mult şi nu are sens să aşteptaţi după mine”, uneori se întâmplă chiar să îi dai voie celui care e după tine să intre înainte, numai ca să prinzi ultimele 15 minute din Esmeralda.

Trăim intr-o societate alcătuită din veritabili pierde-vară şi din indivizi care ar spune orice că sa se degreveze de responsabilităţi. Mi-e mie jenă.

Am uitat. Eu stăteam să intru la masaj. Am nişte probleme groaznice cu spatele…

Poze live sau cum a luat sfârşit o dramă

Poze live în direct de acum două zile cu animalul zurliu şi glumesc, cred că vă daţi seama, n-a fost chiar o dramă. Mai mult un dezastru.

Pe mine mă sperie chiar şi amintirea ei, deşi era foarte blândă (mint, da?), a produs ceva pagube triste, dar încep să mă vindec. Trecerea ei prin viaţa noastră a lăsat urme. În toată casa, unele cred că încă nedescoperite, însă am aprins beţişoare parfumate.

Cel mai marcat a fost Dan, (ca teritoriu, vreau să zic) cred că de 6-7 ori, dovadă a unei iubiri persistente, călduţe şi cam urât mirositoare.

După ce am cedat psihic şi am trimis-o la colţ (adică nu i-am mai dat voie în pat) s-a îmbolnăvit. Pentru că de-asta arată aşa cuminte, nu vă lăsaţi amăgiţi şi să credeţi că n-am eu suflet:

... şi într-un final a venit Lucian (ştie cine cunoaşte):

... propritarul de drept, şi a luat-o acasă, într-un loc mai bun, cu multe pisici aşa ca ea. Amin

(Eu şi cu Dan am hotărât că cel mai înţelept ar fi să înfiem. Un copil de vârsta noastră. El zice că o domnişoară, eu mai mă gândesc, aş vrea gemeni...)