luni, 22 februarie 2010

Teatru absurd


Sau mic ghid de locuit cu chirie

- Deci la apă aveţi 75 de metri cubi.
- (Dom’le eşti cretin, îmi vine să-i zic) Dom’ne 80 de metri cubi se consumă într-un an aproape, nu într-o lună jumate, nu vezi că citeşti greşit?
- Când v-aţi mutat luna trecută aveaţi 408, acum 483.
- Pai 408 ai spus tu şi te-am crezut, am avut impresia că ştii să citeşti, dar era 40,8, acum e 48,3.
- Nu e, nu vezi cum se învârte acul ăsta (?!!?). Aveţi 75, asta înseamnă cam 8 milioane şi ceva doar la întreţinere. Mi-aţi dat garanţie patru cinci sute, iar din chirie mai rămân şapte sute de mii, deci cinci două sute sunt în total şi mai aveţi...

Calculase el. Cristi are 28 de ani, e cu două săptămâni mai mic decât Dan, dar asta nu e o scuză. Nevastă-sa are 22. Până ieri au fost proprietarii apartamentului în care am locuit în ultima lună jumătate.

- Ioana, zice ea. Ştii ce mă deranjează pe mine, că ne-aţi anunţat că plecaţi doar cu o zi înainte.
- Dar nu-i adevărat, v-am anunţat cu două săptămâni înainte, Noi avem chiria plătită până pe 10 martie. Doar că plecăm de azi… în vacanţă. Dar vă dăm şi cheile, oricum.
- Fato da’ tu nu înţelegi că aşa ceva nu se face? Dacă noi veneam şi vă anunţam cu o zi înainte?
- Domnişoară, (ieo) nu sunt fato cu tine. Când ne-am cunoscut, eu v-am vorbit cu dumneavoastră, voi aţi dat-o pe persoana a doua.
- În primul rând că eu sunt măritată, da? Şi am şi un copil, aşa că pot să îţi vorbesc cum vreau în casă la mine!
- Apoi dacă ne-aţi fi anunţat cu o zi înainte, restul de bani ar fi rămas la voi. Anunţându-vă noi cu o zi înainte, restul de bani rămân tot la voi, aşa că nu văd problema. Financiar nu-i nici una, presupun că sunt probleme de ordin sentimental, în cazul ăsta…
- Hai, hai să lăsam discuţiile astea, se răsteşte el, hai să calculăm câţi bani mai aveţi să ne daţi. Ia spune ce-i cu geamul ăsta, de ce se închide aşa greu?
- Cristi, eu văd că se închide ca orice geam, dar nu cred că ai tu destulă forţă…
- Nu că nu era aşa când v-aţi mutat.
- Te cred pe cuvânt, eu nu am verificat geamul când ne-am mutat, calculează tu cât costă.
- Da’ ia vino-ncoa, sertarul ăsta ce-i cu el, nu era aşa.
- Da, Cristi, calculează cât costă sertarul.
- Perdeaua de la duş văd că nu mai e.
- Da, când mi s-a făcut rău din cauza instantului de gaze, am căzut peste ea şi am rupt-o. Calculeaz-o şi pe-aia.
- Da la tine totul se calculează, zice ea. Eu nu te cred că ţi s-a făcut rău din cauza instantului, a locuit aici şi sora mea şi nu a avut nimic. Ai tu alte probleme
- (Dacă era cam nespălată, normal că nu, mă gândesc) Nici noi nu vă credem că nu ştiaţi ce probleme sunt cu gazele, aşa că suntem chit.
- Mi s-a făcut rău şi mie de câteva ori, şi fratelui meu când a venit să vă repare canalizarea, intervine Dan. Dacă Ioana e mai sensibilă, la noi nu cred că se justifică.
- Aşa şi cu canalizarea, intervine şi Cristi. Văd că nu aţi lipit la loc gresia. Să vă luaţi racordul înapoi şi banii pentru reparaţii nu se mai scad din chirie.
- Nu voi aţi zis să reparăm dacă avem cum? Când v-am chemat, a durat o săptămână doar până aţi revenit cu un telefon ca să vă reamintiţi care era problema. Sau aţi fi preferat să plătiţi pagubele pentru inundaţie vecinei de jos?
- Dacă nu e lucrarea (!!) terminată, nu ne interesează. Şi-aşa noi cu ce v-am deranjat în tot timpul ăsta?
- Păi tocmai că nu ne-aţi deranjat, deşi v-am spus că sunt probleme cu gazele. În loc să veniţi să rezolvaţi problemele, ne-aţi sunat doar să vă dăm banii pentru chirie.

Între timp Dan, Toni şi Lăcrămioara cară bagajele.

- Deci apă aţi consumat 75 de metri cubi, reia cretinul. Da' o să ne ducem să vorbim cu administratorul totuşi.
- Îmi e şi ruşine să îl deranjez, se pisiceşte handicapat nevastă-sa. Şi fii-ta e singură acasă, eu nu mai suport să mai stau aici să mă cert cu ăştia. Înainte să vă mutaţi eu am venit aici şi am făcut curăţenie o zi întreagă, aşa v-am lăsat eu aragazul ăsta?
- Mult mai rău, iar tigaia şi oalele din el erau mucegăite. Dar dacă aşa ştii tu să faci curăţenie o zi întreagă, e nasol.
- Jfytftyfubjb

Pauză, se lasă cortina. Plec cu bagajele, rămâne Dan să calculeze ce mai avem de plată şi mă sună între timp: A venit administratorul. Le-a explicat ăstora că nu ştiu ei să citească apa şi că sunt de fapt 8 metri cubi, nu 80, cantitate care ar fi însemnat să inunde tot blocul. Şi că într-adevăr instalaţia de gaze e proastă, cine le-a făcut-o şi-a bătut joc de ei. Să vezi cum s-a schimbat asta la faţă când a văzut că nu are cum să ne pună 80 de litri de apă. A zis Cristi că mai avem să le dăm 1 milion 100.

Mă întorc. Până coboară Dan şi urc eu s-au făcut 150. Parcă nu mă mai văd plecată.

- Aţi avut mare noroc cu apa, comentează ea imbecil şi vizibil ofuscată că nu are de unde să scoată bani. Cristi, calculează dragă câţi bani are să ne dea.
- Păi 1 milion o sută pentru facturi, zice el prudent, şi 400 de mii pentru sertar.
- Dragă, da' ce noi suntem bătaia lor de joc, eu n-am chef să ies în pierdere aici.
- Şi geamul 500 de mii, reia Cristi, doar dacă credeţi voi că se face mai ieftin, veniţi cu cineva să reparaţi.
- Pune acolo cât vrei, noi aici nu mai venim.
- Auzi dragă, pune acolo 500 de mii.
- Deci 500, şi o perdea ca aia de la baie costă cel puţin 500 de mii, se uită el chiorâş la mine.
- Aşa…
- Şi 500 de mii reparaţia la canalizare. Şi mai e ceva? priveşte îndoit spre nevastă-sa.
- Să zicem că nu. Trage linie şi calculează.
- Mai aveţi să ne daţi 3 milioane.

Dan către Ioana, după câteva ore:
- Am dat pentru gaze 4 milioane două sute, Proştii ăştia au calculat de trei ori şi au greşit de fiecare dată. Să vezi cum sună după noi când o să le vină factura de 6 milioane şi ceva.

Zi end

marți, 16 februarie 2010

Delir

Duc lipsă de perspectivă clară. Mi-am uitat ochelarii undeva, unde n-am idee. În mod normal m-aş agita, dar ştiu sigur că nu i-am pierdut. Aştept să apară. Între timp, dumnezeu cu mila şi cu treburile mele pe ziua de azi.

Şi Ceaţă. M-am trezit la 7 şi 10. La 7 şi 10 trebuia să fiu la serviciu. Este sigur a treia sau sigur a patra oară când mi se întâmplă asta în 2 ani.. Nu fac parte din categoria celor care pun două sau patru puncte în loc de trei sau care lasă spaţiu înainte de virgulă şi nu lasă după. Doar că de ce nu as pune punct după punct? Susţin punerea de semne de punctuaţie după semnele de punctuaţie;.!

Totul a început într-o marţi din noiembrie. De-atunci trăiesc o mare conspiraţie, Dan zice că a evreilor. Timpul chiar că e relativ, trei ceasuri rele se pot transforma lejer în trei luni. Orice începe într-o marţi, nu se mai termină niciodată.

îN Mateo au ceaiuri, mai nou. "Ediţia de toamnă"... aşa scrie pe pliant, ce! Au schimbat şi playlistul, aşa, hodoronc~tronc, după câţiva ani. Sunt descumpănită. Pe cuvânt că totul pare brusc altfel, acum că nu ştiu sigur când vor apărea ochelarii mei. Imposibilitatea de a privi corect îmi dă senzaţia că sunt într-un univers paralel.

Privind în urmă, totul ar trebui să pară o glumă. După ce m-au inundat, proprietarul a vrut bani ca să zugrăvească. Banii mei ca să zugrăvească apartamentul lui. În plus, şi banii pe care mi i-a dat vecinul-vinovat pentru reparaţia laptopului. Laptopul meu, banii mei. N-am vrut să-i dau, a zis să plec şi în două ore eram dusă. Nu se aştepta pentru că seara m-a sunat să mă întrebe când mă întorc. Am lăsat acolo 4 milioane, plătiţi în avans, şi doi ani de dulce linişte plictisitoare.

Am mai terminat o carte de ROB. La întâmplare. Zilele astea nu pot să citesc altceva. La fiecare final de lectură mă simt ca şi cum m-ar fi părăsit iubitul. Nevinovată. Aştept OSM.

M-am mutat la o doamnă drăguţă care mi-a povestit că îmi ia patru milioane pe lună şi că ea o să plece în Franţa în două săptămâni. Asta era în noiembrie, ziceam. Apartamentul distrus de ultima "chiriaşă" căreia nu-i luase bani pe chirie şi care, în schimb, nu plătise nicio factură. Dar distrus, nu aşa în glumă... A descoperit dumneaei, doamna drăguţă, nişte jurnale ale fetei şi a constatat că se ocupa cu ceva treburi sataniste. Mi-a împărtăşit impresiile şi mi-a arătat că nişte poze pe care le-a făcut fetei, tocmai acelea!, nu ieşiseră. Apoi a plecat şi m-a lăsat să dorm singură în apartamentul distrus, pe o improvizaţie de saltea şi cu poveştile despre fata satanistă care nu a ieşit în poze.

Mâine este ziua lui. Mă gândesc că nu pot să scap cu un buchet de flori şi o cutie de bomboane. Deşi…
L-am întrebat de 10 ori, în modul cel mai subtil: "Nu mai bine îţi dau bani în loc să mă gândesc ce cadou să-ţi iau?", iar el, subtil ca şi mine, mi-a răspuns: "Eu te vreau doar pe tine".

Deci doamna trebuia să plece în noiembrie. Între timp mi-a dat Lăcrămioara un pat de campanie. La sfârşitul lui decembrie, lună de chin şi convieţuire cum nu mi se mai întâmplase de când am terminat facultatea, am întrebat subtil, aşa cum mi-e obiceiul: "În cazul în care plecaţi până la revelion, e vreo problemă să-l fac aici?"
Nu faci ncio brânză cu subtilitatea, zilele trecute s-a întâlnit Dan cu doamna. Întâmplător. Nu în Paris. Am plecat lăsând în urmă alte patru milioane şi câteva iaurturi în frigiderul care nu funcţionase oricum toată luna.

Şi-am vrut să mă duc la biserică. Mi-am zis, doamne, e clar că avem probleme, hai să stăm de vorbă şi să ne împăcăm. Vin eu la tine. Ningea mărunt şi se înserase. Dau să deschid uşa. Dinăuntru femeia de serviciu strigă la mine nervoasă: „Da’ tu nu vezi că am închis, ce-ai de tot tragi aşa?” După ora şapte se închide la credinţă. M-am închinat.

Acum căutăm să ne mutăm iarăşi. Motive din cele mai diverse: vecina de jos m-a ameninţat că ne pune lipici pe clanţă dacă mai scutur ceva pe geam. Dedesubt e rău, deasupra e rău, la naiba. Mă deprimă balamucul mutărilor, imposibilitatea de a-mi crea alte tabieturi, alunele din ciocolată, autobuzele care au mereu acelaşi traseu.

N-am perspectivă. Sau e de la fără ochelari.

sâmbătă, 13 februarie 2010

Nişte bloggeri!

A avut loc a 62g10a69y89,89.89 - a întâlnire a bloggerilor care suntem şi deşi nu ne simţim neapărat aşa, ghinionul face să avem bloguri.
Nu m-aş fi aventurat să postez dacă nu m-aş fi găsit în ingrata postură de unic fotograf de serviciu, aşa că trebuia să arunc şi două trei cuvinte pe lângă pozele care mi se par foarte reuşite din punct de vedere al atmosferei... care s-a lăsat surprinsă.
Nu pot să spun că a fost cea mai reuşită seară, pentru că toate cele de până acum au fost în aceeaşi măsură de interesante, şi când am fost 4-5 şi 100. În ordine alfabetică: Oana, cu vestea fericită pentru mine că Parfumul văduvei negre apare cu următorul număr al revistei Flacăra, Raluca, fotograf-copilot, care a facut cinste cu o bere pentru că a câştigat locul II la concursul pe PA-uri de pe Trilema, Ema cu Alin al cărui blog merită promovat pentru originalitate, Mişu împreună cu soţia-amantă, Adi Preda, Adi Enache, Geocer care a avut de împărţit un vin cu Remus şi Dan Badea cu amanta lui.
Spre sfârşit, când toată lumea vorbea în acelaşi timp cu toată lumea, am facut şi un film, iar dacă nu îl încarc cât de curând, înseamnă că am găsit motiv să îl păstrez ca material de şantaj :D
Pentru eventuale reclamaţii şi solicitări de ştergere de poze, apelaţi cu încredere, deşi eu cred că ar fi păcat:
PS. Ca dovadă că suntem tineri inteligenţi şi deosebiţi, nu ştim să spunem sigur nici a câta întâlnire a fost - vorba vine sigur, că suntem total în ceaţă - nici câţi am fost, până nu încercăm să ne numărăm pe degete sau cu boabe de fasole, nici ce am avut de citit, sau ce vom citi pentru data viitoare, nici numărul sticlelor... nici măcar ce culoare aveau ochii domnişoarei care ne-a servit aseară!! Nişte... bloggeri!

vineri, 12 februarie 2010

O societate bolnavă

Zilele trecute stăteam. În jur plutea o stare de împăcare şi o linişte conspirativă. Am realizat dintr-o dată că asta e vocaţia tuturor. Pentru că nu stăteam orişicum. Stăteam şi aşteptam să intru undeva. Asta mi se pare cea mai perversă modalitate de a pierde timpul. Din cauză că se justifică. Adică aştepţi să-ţi vină rândul să intri la dentist, să zicem. E o treabă serioasă, trebuie să iţi rezolvi problemele de dantură.
Stai pe scaun şi te uiţi în gol, sau la televizorul acela pus intenţionat pentru că oamenii, atât cei programaţi, cât şi cei care te cheamă la o anumită oră, ştiu cât de perfect improbabil este să intri chiar atunci când s-a stabilit.
Stai acolo cu expresia că dacă ar fi după tine ai prefera să fii la serviciu, să găteşti trei feluri complicate de mâncare şi să ai grijă de câţiva draci de copii, ori să baţi cel puţin covoarele la -10 grade. Dar universul te obligă ca tu să stai degeaba acolo şi să te iroseşti.
Minciuni sfruntate. Toată lumea ştie că la dentist e singurul loc unde nu poţi fi tras la răspundere că stai. Dar nimeni nu spune nimic. E o conspiraţie monstruoasă şi tacită. Pe motivul „că la mine e ceva complicat, o să mă ţină foarte mult şi nu are sens să aşteptaţi după mine”, uneori se întâmplă chiar să îi dai voie celui care e după tine să intre înainte, numai ca să prinzi ultimele 15 minute din Esmeralda.
Trăim intr-o societate alcătuită din veritabili pierde-vară şi din indivizi care ar spune orice că sa se degreveze de responsabilităţi. Mi-e mie jenă.
Am uitat. Eu stăteam să intru la masaj. Am nişte probleme groaznice cu spatele…

luni, 8 februarie 2010

Poze live sau cum a luat sfârşit o dramă

Poze live în direct de acum două zile cu animalul zurliu şi glumesc, cred că vă daţi seama, n-a fost chiar o dramă. Mai mult un dezastru.


Pe mine mă sperie chiar şi amintirea ei, deşi era foarte blândă (mint, da?), a produs ceva pagube triste, dar încep să mă vindec. Trecerea ei prin viaţa noastră a lăsat urme. În toată casa, unele cred că încă nedescoperite, însă am aprins beţişoare parfumate.
Cel mai marcat a fost Dan, (ca teritoriu, vreau să zic) cred că de 6-7 ori, dovadă a unei iubiri persistente, călduţe şi cam urât mirositoare.



După ce am cedat psihic şi am trimis-o la colţ (adică nu i-am mai dat voie în pat) s-a îmbolnăvit. Pentru că de-asta arată aşa cuminte, nu vă lăsaţi amăgiţi şi să credeţi că n-am eu suflet:


... şi într-un final a venit Lucian (ştie cine cunoaşte):


... propritarul de drept, şi a luat-o acasă, într-un loc mai bun, cu multe pisici aşa ca ea. Amin

(Eu şi cu Dan am hotărât că cel mai înţelept ar fi să înfiem. Un copil de vârsta noastră. El zice că o domnişoară, eu mai mă gândesc, aş vrea gemeni...)


luni, 1 februarie 2010

Pisica zgubilitică

Avem pisică. Nu o cheamă nicicum pentru că nu vine orice i-am face. Oricum, în afară de "pis, pis", "mâţă frumoasă" şi "cretino care eşti ce m-ai zgâriat" nu i-am spus până acum şi nici nu cred că o vom chema altfel, deci nu se justifică o risipă de nume.
E mică şi zgubilitică şi cam uşchită cu capul. Un picuţ de pisică albă toată. După ce i-am dat drumul în casă, ne-a scuipat şi a vrut să o ia la fugă, dar a alunecat pe parchet şi s-a dat cu capul de oglinda de la şifonier. Apoi a dispărut pur şi simplu şi de-atunci n-am mai văzut-o. Părerea mea este că nici nu există. De fugit nu avea pe unde. Ori s-a evaporat, ori nu a fost de la bun început şi am visat. De exemplu am mai visat eu odată că mi-a intrat salariul pe card cu o săptămână mai devreme, deci tot ce e posibil.
Mama mă întreabă ce îi facem când plecăm mai multe zile de-acasă. Eu zic că abia o să se bucure pentru că oricum nu îi place de noi.

PS. Poze, când o să apară... dacă o să apară.