luni, 22 martie 2010

Necuvinte

Când îmi e greu aş vrea să mă imaginez întoarsă în paradisul copilăriei, în curtea bunicii, unde eram la adăpost de toate, indiferent câte "rele" se întâmplau. Să mă întorc în ziua în care... nici nu am cum să aleg, toate au fost zile nevinovate, mi se pune un nod în gât numai când îmi amintesc cât de rea eram, în grădina mea candoarea nu a existat decât în somn, nu asta conta acolo.
Nu mă îndur să evoc nici măcar un colţ din curtea casei, din casa străbunicii, poreclită "bunico", din amintirile întipărite imagini, o dezvrăjire la care nu avem dreptul, oricare cuvinte, oricât de frumoase, ar fi inuman de false. Un paradis la care nu ne pricepem să ajungem pentru că nu trebuie, pentru că ar însemna să renunţăm la noi, cei care ne suntem acum, pentru că poate unii chiar reuşim, dar ne pierdem şi ce este mai degrabă, să fim calici cu noi, sau să fim laşi cu noi? Ca o carte din care este vital să citim, dar ştim că ar arde în momentul în care am deschide-o.
De fiecare dată când mă apucă, mă aşez, de fapt cad, în faţa uşii ăsteia. Mă gândesc să bat, soluţia de mijloc trebuie că nu există încă.

10 comentarii:

  1. Ba, eu cred ca exista!
    Paradisul acela e in tine si ai acces la el oricand, chiar tu recunosti.
    Iti propun un exercitiu de imaginatie: inglobeaza in amintirile tale "bunicesti" si casa de vis pe care ai plasmuit-o! Dar nu evada prea des acolo, pentru ca viata reala e aici, acum!

    RăspundețiȘtergere
  2. N-am spus ca nu exista, exista si e perfect, intocmai cat nu poate fi spus in cuvinte. Am spus doar ca este un pret pentru a avea acces la el. Ceva ce poate fi obtinut numai renuntand la altceva imi pare dubios din prima. Dar aici am sustinut nu ca ceea ce trebuie obtinut e dubios ci modalitatile prin care se poate obtine. La asta lucrez acum :P

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai, dupa parerea mea umila, numai renuntand la ceva,poti avea altceva, dar mult mai frumos :)
    Norocul meu e ca n-am avut o copilarie prea fericita, asa ca nu tre sa renunt la nimic:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Si eu am starea asta. Copilaria mea a fost o aventura in tara minunatiilor despre care atunci cand incerc sa vorbesc nu iese cine stie ce, si chiar daca as desena, tot nu m-as exprima cum trebuie. In realitate, nu exista unelte prin care sa o descrii.

    RăspundețiȘtergere
  5. eu ți-am zis că prinzi fluturi cu damigeana

    RăspundețiȘtergere
  6. ''viaţa. te omoară încet dar lent'' e o greseala sa crezi asa ceva.Sincer cred ca ar trebui sa schimba aceasta declaratie lipsita de sens.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cu drag, o leapsa pe citite: http://fusaru.blogspot.com/2010/04/leapsa-pe-citite.html.
    Astept cu interes.

    RăspundețiȘtergere
  8. Alina, nush, ieu vreau tot! toooot, am zis!!

    Roxana, deci stiam ca nu sunt (doar) eu dusa cu capul!

    Anonim, si beau vinul cu borcanul;

    Bucur, putin umor nu strica. Sa ai.

    Shelevece, so I've heard!

    Simona, multumesc foarte, poate sper sa reusesc sa o dovedesc.

    RăspundețiȘtergere