joi, 7 octombrie 2010

delir de iară toamnă

simt nevoia să scriu înşirat aici şi nu se leagă aşa cum ţi-e sete şi nu ai apă apasă greu toamna târzie devreme pe umerii noştri ne îngreunează mersul gândul toţi arătăm cu degetul ca să ne îndepărtăm atenţia din noi nu ne mai ajungem acoperim oglinzile ochilor. de când nu te-am mai atins iubitul meu ai miros de muşcate pe carele-a pus mama ta în geam pentru mine suntem universuri care se ciocnesc se întrepătrund mulţi nici nu-şi dau seama uneori că suntem doi cred că e un preţ între noi nu poate fi vorba de linişte decât în miezul nopţii când ne luăm de mână prin somn când se întinde şi ne desparte cât e de lungă pisica sălbatică de când ne ştim nu ne lasă domnul să stăm într-un loc, ne luăm casa în spate şi mergem mereu îmi reproşezi asta niciun început nu e nou după ce plouă văd dimineaţa drumul plin de melci caut să îi ocolesc altfel parcă îmi aud oasele mele trosnind îmi e greu să merg să văd şi parca tu n-ai nimic şi îmi e ciudă să le las liniştit atâta tot. "şi tralala şi tralali cei morţi au pică pe cei vii"

7 comentarii:

  1. ahahaha, ce dus esti, acum un am mi-ai dedicat stagger lee :))

    RăspundețiȘtergere
  2. Text dedicat si mie, cu piesa nick cave si pj harvey dedicata de mine tie acum un an, cand am inceput epopeea noastra!

    RăspundețiȘtergere
  3. pastile...farmacie...repede...

    RăspundețiȘtergere
  4. Era si timpul sa nu te mai gandesti numai la tine, egoista mica, si sa pui tasta la lucru si sper deliciul nostru, fie chiar si asa, subtil insiruit si atent nededicat lui Dan.

    Multumesc, mi-a fost dor de tine!

    RăspundețiȘtergere