Pisugea

Deoarece ar fi fost culmea să ţinem minte ziua în care am adus-o acasă pe Pisugea - deși ea s-a opus și a jurat răzbunare - și din cauză că astăzi suntem indulgenți, am hotărât că e ziua pisicii noastre cu nume schimbător - de la neaoşele Grigore şi Sherkan, a evoluat armonios la explicitele Pisu Micu, Nenorocito, Pisugea, Dolfi Hitler şi Marş De-aici Măgarule. 

Aşadar, prin bunăvoinţa noastră, astăzi face 4 (sau cinci) luni... cu o pisică în halul ăsta de simpatică nici nu îţi dai seama dacă timpul se scurge mult mai lent sau noi îmbătrânim mai repede. Cu această ocazie am renunţat la tradiţionalele frunze, chitanţe şi zăpadă artificială şi i-am dat să mănânce mâncare adevărată, apoi am șters-o pe lăbuțe cu șervețelele parfumate mirositor pe care le urăşte cu zgârieturi adânci pe mâinile mele. Iar noi am băut o sticlă de vin ca să nu irosim evenimentul. 
Despre cum bea pisugea apă din parahele noastre atunci când nu suntem atenţi şi despre tentativele ei de evadare, puțin mai încolo... luna asta.

delir de iară toamnă

simt nevoia să scriu înşirat aici şi nu se leagă aşa cum ţi-e sete şi nu ai apă apasă greu toamna târzie devreme pe umerii noştri ne îngreunează mersul gândul toţi arătăm cu degetul ca să ne îndepărtăm atenţia din noi nu ne mai ajungem acoperim oglinzile ochilor. de când nu te-am mai atins iubitul meu ai miros de muşcate pe carele-a pus mama ta în geam pentru mine suntem universuri care se ciocnesc se întrepătrund mulţi nici nu-şi dau seama uneori că suntem doi cred că e un preţ între noi nu poate fi vorba de linişte decât în miezul nopţii când ne luăm de mână prin somn când se întinde şi ne desparte cât e de lungă pisica sălbatică de când ne ştim nu ne lasă domnul să stăm într-un loc, ne luăm casa în spate şi mergem mereu îmi reproşezi asta niciun început nu e nou după ce plouă văd dimineaţa drumul plin de melci caut să îi ocolesc altfel parcă îmi aud oasele mele trosnind îmi e greu să merg să văd şi parca tu n-ai nimic şi îmi e ciudă să le las liniştit atâta tot. "şi tralala şi tralali cei morţi au pică pe cei vii"

Pe pisica mea îl chema Grigore

După ce am dus pisoiul la veterinar, să se caute, am povestit o săptămână întreagă tuturor că l-am dus la ginecolog. Bineînțeles că nu m-a contrazis nimeni. La veterinar, două orătănii, doamna medicul și o asistentă rotofeie, care, în afară că nici nu s-a uitat la pisoi (nu am înțeles cum poți să lucrezi cu animale dacă nu îți vine să le drăgălești pe toate), mai avea și pantalonii luați pe dos, cu eticheta fluturând victorioasă pe un posterior mult prea generos. Și mi l-au luat și mi l-au scuturat de trei ori, mi-au cerut 50 de lei și m-au întrebat ce nume are, ca să-l treacă în carnețel.

Acuma, când ne-am pricopsit cu Sherkan, adică pe vremea când era un picuț de pisoi zburlit care se agăța cu ghearele de tot ce-i ieșea în cale ca să nu pice din picioare, primul lucru pe care l-am facut pentru el a fost să nu-l mai strigăm Grigore. Așa îl alintau pe el foștii stăpâni, Grigore. Bine, și Sherkan era mai mult un moft, cel corect fiind pisugiu din cauză că mânca de 10 ori între 5 dimineața și 10 și de alte 10 ori între 6 după-amiaza și miezul nopții; dacă am fi fost acasă în intervalul 10-6, probabil nu s-ar fi sfiit să mai ceară de încă 10 ori. Ca să pricepem că el vrea biberonul, pentru că altfel nu vroia să mănânce, sărea cât putea de sus pe pulpa piciorului, își înfigea bine ghearele, apoi aluneca în jos și tot așa până îl luai în brațe și începea să facă "miau câh câh câh miau câh câh câh".

Deci îi zic cucoanei, doamnă, după ce nu va mai avea puricei, va fi un pisoi foarte iubit și se va numi Sherkan, că mie numele ăsta mi-a plăcut foarte mult, dacă nu auzeam că îl cheamă așa, nici nu îl luam. Bine, zice doamna cucoana, care îmi ceruse 200 de mii pe 100 de grame de lapte praf pentru pisici, bineee, numai că nu va fi un pisoi, va fi o pisică în toată regula. Deocamdată e doar o pisicuță.

Cred că până și pisica a fost șocată, pentru că, din momentul în care a aflat că nu e pisoi, a început să fie foarte fandosită și sclifosită, a început să mănânce singură, dar un sigur fel de bobițe, cele mai scumpe, normal, și în niciun caz whiskas, a început să se spele singură și să doarmă într-un loc ales anume de ea, nu pot să spun care, pentru că nu vreau să afle mama și să ne certe. Acuma nu ne mai zgârie, doar ne bate cu lăbuța când i se pare ei că nu ne comportăm cum trebuie, dacă nu ne jucăm suficient cu ea, se joaca ea cu noi, ne mușcă de glezne și dacă ne prinde desculți, de talpa piciorului. Faptul că s-a învățat să mănânce singură nu o împiedică să ne trezească tot la ora cinci, iar ca să o alungi dintr-un loc, nu catadicsește să răspundă la zât, care e o interjecție necioplită, ci trebuie să ne ducem în alt loc decât e ea și să o chemăm acolo.

Acum nu îi mai spunem pisugiu, că nu se mai potrivește, o strigăm pisugea, iar numele ei oficial este Dolfi, fără pehaș. De la Adolf. Adolf Hitler.

Cel mai periculos puşcăriaş

Din ciclul Aventuri cu pisica, azi episodul "Cel mai periculos puşcăriaş"

Pisu Sherkan, nume de cod Pisu Giu, pentru că pisuge lapte non stop.

E cel mai periculos infractor de care am auzit, atât de infractor încât s-a născut în penitenciar, la Rahova.

Uitaţi-vă la el ce faţă are:

Nu vă lăsaţi fraieriţi, aşa sunt toţi infractorii de calibrul lui, aparent nevinovaţi şi gata oricând să-ţi aplice o gheară bine plasată peste nas.

După ce a născut, mama lui şi a celorlalţi fraţi puşcăriaşi s-a gândit să-şi construiască locuinţa într-o maşină de spălat de capacitate ceva mai mare, aşa cum o fi pe la închisori, de. Piţi nesătulă. În timp ce Pisu Giu, care pe atunci nu avea nume, probabil nici măcar un număr, era plecat puţin la plimbare, pentru a face trafic de lăptic (derbedeu la 2 săptămâni), nişte oameni fără ocupaţie s-au gândit să bage o traistă de haine la spălat, ignorând faptul că terenul fusese achiziţionat ulterior de piţipoancă. Adică ăia habar n-aveau că pisica îşi făcuse culcuş acolo, asta am vrut să zic. Tot ce pot să sper e că au folosit un detergent eficient împotriva petelor de sânge.

Cert e că, pe lângă infractor şi derbedeu, pisugiul a căpătat şi faima de orfan, de aici până la cea de evadat nemaifiind decât o problemă de găsire a complicilor. Aşadar, monstrul a racolat un gardian de pe-acolo şi, sub pretextul de pisoi neajutorat, l-a convins pe acesta să îl scoată din puşcărie printr-o metodă care a rămas neelucidată, şi să îl paseze apoi spre ascundere, la nimereală, ca să i se piardă urma. Nimereala şi ironia sorţii au făcut să fie pasat la nişte oameni aşa ca mine şi ca Dan, de unde se vede că tot îl trage o aţă către necazuri. Între timp, bestia a făcut uz de doi ochi mari şi albaştri şi a reuşit să primească de la soţia gardianului numele fals de Sherkan.

În prezent inculpatul se ocupă cu mieunatul prelung şi insistent la ora 5 dimineaţa ca să cerşească atenţie şi lapte, găleţi de lapte pe care nu-l vrea decât din biberon,- când am văzut cât costă am zis că mai bine fac şi un copil dacă tot e să-l cumpăr. Printre preocupările sale se mai numără rosul conştiincios al cablurilor (abia în momentul ăsta îmi explic de ce nu mai funcţionează imprimanta), ascuţirea armelor din dotare pe cuvertura cu fire de mătase, statul în picioarele noastre şi văitatul parşiv când dăm peste el, prelucrându-ne psihic, ca să ne simţim vinovaţi (adică să ne simţim şi noi cumva), cea mai importantă fiind de departe ştampilatul şi compostatul nostru constant ca să se ştie că suntem ai lui şi nu ai altui pisoi.

Notă: Mai pe seară veţi avea posibilitatea să vă daţi cu părerea şi să votaţi dacă pisugiul va supravieţui sau nu şi, dacă da, cam cât, deci staţi pe fază pe net, nu e cazul să ieşiţi afară pe căldura asta.

O rezoluţie mai mare pentru o şuteală mai eficientă, acum şi fără watermark

Credeţi că sunt foarte ocupată şi de-aia n-am timp să scriu, aşa e?

Întâmplător, CHIAR AŞA E!

- între traduceri interesante despre avizarea documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor, caracteristicile geotehnice ale straturilor din terenul de fundare şi atestare că dl. N.C. într-adevăr s-a născut ca să poată dovedi la oficiul stării civile că el chiar este născut;

- între şcoala de şoferi făcută a doua oară, prilej cu care iarăşi nu apuc să învăţ, şi reorganizarea apartamentului, reorganizare care a rămas la jumate din lipsă de fonduri de timp, adică acum e un balamuc şi mai mare, dar mai organizat;

- între pregătiri morale pentru primirea celei de-a doua pisici (prima fiind trecută la pierderi - pierderea respectului de sine (al pisicii (respectul pisicii (nu am pierdut noi respectul pisicii, pisica a pierdut respectul de sine când a refuzat să-i mai fim stăpâni prieteni), nu pierderea pisicii)))))) - eu şi Dan hotărând că o să mai dăm o şansă ideii de a avea în grijă un suflet nevinovat) şi pregătiri spaţiale pentru a primi o muşcată (pentru că eu n-am flori, mor toate… inexplicabil) pe care am cerut-o cu naivitate şi care am aflat că s-a transformat în 20 de lăstari de muşcată (!!), prin complicitatea mamei lui Dan;

- între arsuri insuportabile după o oră de stat la soare (trei zile am dormit în picioare), urmate de toxiinfecţie alimentară cu perfuzii (de alte trei zile am o senzaţie generală şi permanentă de GÂDILARE) (toate mi se întâmplă numai mie!!);

- între aventurile imposibile şi improbabile (adică nici mie nu-mi vine să cred) prin care am trecut ca să facem o firmă (se va povesti într-un capitol viitor) şi aventurile prin care trecem ca să avem firma, adică faptul că trebuie să şi muncim, o chestie la care nu ne-am gândit decât când a fost prea târziu;

- între necesitatea de a lua un concediu ca să am practic timp să merg la serviciu de unde să pot lua un concediu ca să zac;

ei bine, între toate astea, având în vedere că nu mă mai înţeleg cu timpul, nu înţelegi?, m-am gândit că n-ar strica să repar puţin la blogul de poze. Aşadar, cu mici excepţii care aşa vor şi rămâne, am luat eu fiecare poză (căutat mult, prelucrat, pieptănat) şi am readăugat-o fără watermark, pentru că mi-am dat seama, ca un fin cunoscător care sunt, că încurca ochiul şi strica imaginea. Plus că, printr-un simplu click pe poză, puteţi dumneavoastră să luaţi degeaba să admiraţi imaginile la o rezoluţie mai mare şi mai bună. Vă daţi seama că a fost o muncă obositoare şi inutilă, având în vedere că am doar doi vizitatori, eu de la serviciu şi eu de pe calculatorul de acasă, iar eu văzusem deja pozele, însă plăcerea de a face un lucru de pomană este inegalabilă.

Aşadar, blogul cu poze, da? Da, da.

pay back

Trei Grivei

Lola, Laţă şi Grivei

Făceau dragoste în trei.

Dar fiind plini de ghinion,

I-a călcat un camion.

(Poezie învăţată de la Dan!)

verde mai

Viaţa mea e bestială

Viaţa e bestială pentru că, deşi primesc lepşe pe care nu le rezolv de la oameni de treabă precum Simona, Remus, Melania, sau Nina, există mereu opţiunea logică să iau una cu forţa. Aşa că m-am oprit la aceasta, la care universul a făcut să ajung pe o cale extrem de sinuoasă, prin Richie, unul din autorii blogului Marele Ecran, unde am participat concursul ăsta, cu scenariu la postarea asta, concurs de care am aflat de la Groparu, pe care îl citesc din principiu, mai degrabă nu citesc biblia înainte de culcare decât să nu-l citesc pe el! Deci totul se leagă.

Aşadar, viaţa mea este bestială pentru că este groaznică. Pun pariu pe o cutie de creioane colorate că nu se găseşte un singur amărât căruia să i se fi întâmplat în ultima jumătate de an atâtea evenimente dezastruoase câte mi s-au întâmplat mie. Nu se găseşte, deci din prima practic am câştigat o cutie de creioane. Nu e bestial?

Bestial mai e că mama mea a fost atât de inspirată încât să-şi pună ziua de naştere pe aceeaşi dată cu cea a numelui, deci nu trebuie să iau două cadouri! Adică azi. Bravo mama, la mulţi ani!

Altceva: Gossip Girl. DA, şşşi ce, mă uit la Gossip Girl, nu ca voi la seria 1, ci exact la seria a treia. Nu râdeţi pentru că nu ştiu câţi dintre voi sunteţi suficient de bestiali încât să vă uitaţi la Stargate Universe, de exemplu. Deşi cu adevărat bestial ar fi să nu aştept câte o săptămână întreagă pentru un nou episod.

Alt bestial e că păsăresc ciripelele şi că am patru mere verzi. Poate nu vi se pare nemaipomenit, dar pentru mine e o chestie importantă, ciripelele din mintea mea au în sfârşit cu cine să rezoneze! Merele, pur şi simplu, patru.

Însă cel mai bestial dintre bestiale este că îl am pe Dan care mă suportă. Are mai multe calităţi, dar asta e cea mai preţioasă. Studii de specialitate arată că sunt probabilităţi infinit mai mari să existe tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte decât un om care să poată răbda un Vărsător. Mai ales când Vărsătorului i se întâmplă să fie cineva aşa ca mine. Şi mai ales când celălalt om e tot un Vărsător. Dan rezistă ca un martir. Mă suportă când mă crizez că nu a plătit întreţinerea la ora 11, când îi fac scandal că a lăsat pâinea afară din pungă, că şi-a luat o bere, că de ce nu şi-a luat bere, că bate vântul, că am ars măncarea şi că, în principiu, de ce se întâmplă lucruri pe pământ fără permisiunea mea. Toate astea fără să se ia cu mâinile de păr! Cel puţin nu de faţă cu mine. Credeţi că glumesc, aşa-i? Ha!

Quelques paysans!

el: ce mai faci?
eu: citeam întâmplător pe un blog cum povesteşte o domnişoară că a mâncat Foie Gras A la Plancha cu ciuperci salbatice in sos de vin de porto si sos chutney cu mere si ceapa rosie
eu: şi mă gândeam când oi ajunge şi eu în halul ăsta de fină şi delicată cunoscătoare
el: ce spune că a mâncat?
el: e mai bună o friptură cu mămăligă
eu: da... şi un file de halibut facut in abur de supa de peste si legume, cu sos de smintina si legume tocate fin, decorat cu rosii coapte la cuptor
el: halibulit
eu: şi la desert un fondue de ciocolata fierbinte cu miez din piure de zmeura proaspata (foarte potrivit, pentru ca zmeura e acrisoara si taie din gravitatia aluatului de ciocolata) si inghetata de vanilie
el: a mâncat sau a făcut sex?
eu: se exprimă cu atâta pricepere şi nonşalanţă încât mi-e chiar jenă. sunt o ignorantă!

eu: tu ce faci?
el: la redacţie, scriu
eu: şi mănânci des œufs à la coque avec des radis et du pain tendre
eu: vezi ce preţios sună?
el: da...
el: adică două ouă cu ridichii
eu: şi pâine proaspătă
el: aşa
eu: dar dacă te întreabă cineva, să zici cum ţi-am zis eu
el: bucătărie franţuzească
eu: te rog... french cuisine

eu: mă laşi să pun o parte din discuţie pe blog? uşor modificată…
el: ok
el: dar să nu zică lumea că nu ştim ce e aia mâncare bună şi că facem foamea!
eu: la replicile tale o să modific: "iartă-mă că te-am sedus şi te-am abandonat deşi erai însărcinată, sunt cel mai nemernic dintre nemernici, iar tu eşti cea mai inteligentă"
eu: îţi dai seama că o să zică ce ţărani suntem
el: ce mă? ce modificări faci?
el: !!!!!!!!!!!!!!!!!
eu: de ce, mă, nu sunt inteligentă?

Diferenţe

Teatru absurd

Sau mic ghid de locuit cu chirie

- Deci la apă aveţi 75 de metri cubi.

- (Dom’le eşti cretin, îmi vine să-i zic) Dom’ne 80 de metri cubi se consumă într-un an aproape, nu într-o lună jumate, nu vezi că citeşti greşit?

- Când v-aţi mutat luna trecută aveaţi 408, acum 483.

- Pai 408 ai spus tu şi te-am crezut, am avut impresia că ştii să citeşti, dar era 40,8, acum e 48,3.

- Nu e, nu vezi cum se învârte acul ăsta (?!!?). Aveţi 75, asta înseamnă cam 8 milioane şi ceva doar la întreţinere. Mi-aţi dat garanţie patru cinci sute, iar din chirie mai rămân şapte sute de mii, deci cinci două sute sunt în total şi mai aveţi...

Calculase el. Cristi are 28 de ani, e cu două săptămâni mai mic decât Dan, dar asta nu e o scuză. Nevastă-sa are 22. Până ieri au fost proprietarii apartamentului în care am locuit în ultima lună jumătate.

- Ioana, zice ea. Ştii ce mă deranjează pe mine, că ne-aţi anunţat că plecaţi doar cu o zi înainte.

- Dar nu-i adevărat, v-am anunţat cu două săptămâni înainte, Noi avem chiria plătită până pe 10 martie. Doar că plecăm de azi… în vacanţă. Dar vă dăm şi cheile, oricum.

- Fato da’ tu nu înţelegi că aşa ceva nu se face? Dacă noi veneam şi vă anunţam cu o zi înainte?

- Domnişoară, (ieo) nu sunt fato cu tine. Când ne-am cunoscut, eu v-am vorbit cu dumneavoastră, voi aţi dat-o pe persoana a doua.

- În primul rând că eu sunt măritată, da? Şi am şi un copil, aşa că pot să îţi vorbesc cum vreau în casă la mine!

- Apoi dacă ne-aţi fi anunţat cu o zi înainte, restul de bani ar fi rămas la voi. Anunţându-vă noi cu o zi înainte, restul de bani rămân tot la voi, aşa că nu văd problema. Financiar nu-i nici una, presupun că sunt probleme de ordin sentimental, în cazul ăsta…

- Hai, hai să lăsam discuţiile astea, se răsteşte el, hai să calculăm câţi bani mai aveţi să ne daţi. Ia spune ce-i cu geamul ăsta, de ce se închide aşa greu?

- Cristi, eu văd că se închide ca orice geam, dar nu cred că ai tu destulă forţă…

- Nu că nu era aşa când v-aţi mutat.

- Te cred pe cuvânt, eu nu am verificat geamul când ne-am mutat, calculează tu cât costă.

- Da’ ia vino-ncoa, sertarul ăsta ce-i cu el, nu era aşa.

- Da, Cristi, calculează cât costă sertarul.

- Perdeaua de la duş văd că nu mai e.

- Da, când mi s-a făcut rău din cauza instantului de gaze, am căzut peste ea şi am rupt-o. Calculeaz-o şi pe-aia.

- Da la tine totul se calculează, zice ea. Eu nu te cred că ţi s-a făcut rău din cauza instantului, a locuit aici şi sora mea şi nu a avut nimic. Ai tu alte probleme

- (Dacă era cam nespălată, normal că nu, mă gândesc) Nici noi nu vă credem că nu ştiaţi ce probleme sunt cu gazele, aşa că suntem chit.

- Mi s-a făcut rău şi mie de câteva ori, şi fratelui meu când a venit să vă repare canalizarea, intervine Dan. Dacă Ioana e mai sensibilă, la noi nu cred că se justifică.

- Aşa şi cu canalizarea, intervine şi Cristi. Văd că nu aţi lipit la loc gresia. Să vă luaţi racordul înapoi şi banii pentru reparaţii nu se mai scad din chirie.

- Nu voi aţi zis să reparăm dacă avem cum? Când v-am chemat, a durat o săptămână doar până aţi revenit cu un telefon ca să vă reamintiţi care era problema. Sau aţi fi preferat să plătiţi pagubele pentru inundaţie vecinei de jos?

- Dacă nu e lucrarea (!!) terminată, nu ne interesează. Şi-aşa noi cu ce v-am deranjat în tot timpul ăsta?

- Păi tocmai că nu ne-aţi deranjat, deşi v-am spus că sunt probleme cu gazele. În loc să veniţi să rezolvaţi problemele, ne-aţi sunat doar să vă dăm banii pentru chirie.

Între timp Dan, Toni şi Lăcrămioara cară bagajele.

- Deci apă aţi consumat 75 de metri cubi, reia cretinul. Da' o să ne ducem să vorbim cu administratorul totuşi.

- Îmi e şi ruşine să îl deranjez, se pisiceşte handicapat nevastă-sa. Şi fii-ta e singură acasă, eu nu mai suport să mai stau aici să mă cert cu ăştia. Înainte să vă mutaţi eu am venit aici şi am făcut curăţenie o zi întreagă, aşa v-am lăsat eu aragazul ăsta?

- Mult mai rău, iar tigaia şi oalele din el erau mucegăite. Dar dacă aşa ştii tu să faci curăţenie o zi întreagă, e nasol.

- Jfytftyfubjb

Pauză, se lasă cortina. Plec cu bagajele, rămâne Dan să calculeze ce mai avem de plată şi mă sună între timp: A venit administratorul. Le-a explicat ăstora că nu ştiu ei să citească apa şi că sunt de fapt 8 metri cubi, nu 80, cantitate care ar fi însemnat să inunde tot blocul. Şi că într-adevăr instalaţia de gaze e proastă, cine le-a făcut-o şi-a bătut joc de ei. Să vezi cum s-a schimbat asta la faţă când a văzut că nu are cum să ne pună 80 de litri de apă. A zis Cristi că mai avem să le dăm 1 milion 100.

Mă întorc. Până coboară Dan şi urc eu s-au făcut 150. Parcă nu mă mai văd plecată.

- Aţi avut mare noroc cu apa, comentează ea imbecil şi vizibil ofuscată că nu are de unde să scoată bani. Cristi, calculează dragă câţi bani are să ne dea.

- Păi 1 milion o sută pentru facturi, zice el prudent, şi 400 de mii pentru sertar.

- Dragă, da' ce noi suntem bătaia lor de joc, eu n-am chef să ies în pierdere aici.

- Şi geamul 500 de mii, reia Cristi, doar dacă credeţi voi că se face mai ieftin, veniţi cu cineva să reparaţi.

- Pune acolo cât vrei, noi aici nu mai venim.

- Auzi dragă, pune acolo 500 de mii.

- Deci 500, şi o perdea ca aia de la baie costă cel puţin 500 de mii, se uită el chiorâş la mine.

- Aşa…

- Şi 500 de mii reparaţia la canalizare. Şi mai e ceva? priveşte îndoit spre nevastă-sa.

- Să zicem că nu. Trage linie şi calculează.

- Mai aveţi să ne daţi 3 milioane.

Dan către Ioana, după câteva ore:

- Am dat pentru gaze 4 milioane două sute, Proştii ăştia au calculat de trei ori şi au greşit de fiecare dată. Să vezi cum sună după noi când o să le vină factura de 6 milioane şi ceva.

Zi end

Delir

Duc lipsă de perspectivă clară. Mi-am uitat ochelarii undeva, unde n-am idee. În mod normal m-aş agita, dar ştiu sigur că nu i-am pierdut. Aştept să apară. Între timp, dumnezeu cu mila şi cu treburile mele pe ziua de azi.

Şi Ceaţă. M-am trezit la 7 şi 10. La 7 şi 10 trebuia să fiu la serviciu. Este sigur a treia sau sigur a patra oară când mi se întâmplă asta în 2 ani.. Nu fac parte din categoria celor care pun două sau patru puncte în loc de trei sau care lasă spaţiu înainte de virgulă şi nu lasă după. Doar că de ce nu as pune punct după punct? Susţin punerea de semne de punctuaţie după semnele de punctuaţie;.!

Totul a început într-o marţi din noiembrie. De-atunci trăiesc o mare conspiraţie, Dan zice că a evreilor. Timpul chiar că e relativ, trei ceasuri rele se pot transforma lejer în trei luni. Orice începe într-o marţi, nu se mai termină niciodată.

îN Mateo au ceaiuri, mai nou. "Ediţia de toamnă"... aşa scrie pe pliant, ce! Au schimbat şi playlistul, aşa, hodoronc~tronc, după câţiva ani. Sunt descumpănită. Pe cuvânt că totul pare brusc altfel, acum că nu ştiu sigur când vor apărea ochelarii mei. Imposibilitatea de a privi corect îmi dă senzaţia că sunt într-un univers paralel.

Privind în urmă, totul ar trebui să pară o glumă. După ce m-au inundat, proprietarul a vrut bani ca să zugrăvească. Banii mei ca să zugrăvească apartamentul lui. În plus, şi banii pe care mi i-a dat vecinul-vinovat pentru reparaţia laptopului. Laptopul meu, banii mei. N-am vrut să-i dau, a zis să plec şi în două ore eram dusă. Nu se aştepta pentru că seara m-a sunat să mă întrebe când mă întorc. Am lăsat acolo 4 milioane, plătiţi în avans, şi doi ani de dulce linişte plictisitoare.

Am mai terminat o carte de ROB. La întâmplare. Zilele astea nu pot să citesc altceva. La fiecare final de lectură mă simt ca şi cum m-ar fi părăsit iubitul. Nevinovată. Aştept OSM.

M-am mutat la o doamnă drăguţă care mi-a povestit că îmi ia patru milioane pe lună şi că ea o să plece în Franţa în două săptămâni. Asta era în noiembrie, ziceam. Apartamentul distrus de ultima "chiriaşă" căreia nu-i luase bani pe chirie şi care, în schimb, nu plătise nicio factură. Dar distrus, nu aşa în glumă... A descoperit dumneaei, doamna drăguţă, nişte jurnale ale fetei şi a constatat că se ocupa cu ceva treburi sataniste. Mi-a împărtăşit impresiile şi mi-a arătat că nişte poze pe care le-a făcut fetei, tocmai acelea!, nu ieşiseră. Apoi a plecat şi m-a lăsat să dorm singură în apartamentul distrus, pe o improvizaţie de saltea şi cu poveştile despre fata satanistă care nu a ieşit în poze.

Mâine este ziua lui. Mă gândesc că nu pot să scap cu un buchet de flori şi o cutie de bomboane. Deşi…

L-am întrebat de 10 ori, în modul cel mai subtil: "Nu mai bine îţi dau bani în loc să mă gândesc ce cadou să-ţi iau?", iar el, subtil ca şi mine, mi-a răspuns: "Eu te vreau doar pe tine".

Deci doamna trebuia să plece în noiembrie. Între timp mi-a dat Lăcrămioara un pat de campanie. La sfârşitul lui decembrie, lună de chin şi convieţuire cum nu mi se mai întâmplase de când am terminat facultatea, am întrebat subtil, aşa cum mi-e obiceiul: "În cazul în care plecaţi până la revelion, e vreo problemă să-l fac aici?"

Nu faci ncio brânză cu subtilitatea, zilele trecute s-a întâlnit Dan cu doamna. Întâmplător. Nu în Paris. Am plecat lăsând în urmă alte patru milioane şi câteva iaurturi în frigiderul care nu funcţionase oricum toată luna.

Şi-am vrut să mă duc la biserică. Mi-am zis, doamne, e clar că avem probleme, hai să stăm de vorbă şi să ne împăcăm. Vin eu la tine. Ningea mărunt şi se înserase. Dau să deschid uşa. Dinăuntru femeia de serviciu strigă la mine nervoasă: „Da’ tu nu vezi că am închis, ce-ai de tot tragi aşa?” După ora şapte se închide la credinţă. M-am închinat.

Acum căutăm să ne mutăm iarăşi. Motive din cele mai diverse: vecina de jos m-a ameninţat că ne pune lipici pe clanţă dacă mai scutur ceva pe geam. Dedesubt e rău, deasupra e rău, la naiba. Mă deprimă balamucul mutărilor, imposibilitatea de a-mi crea alte tabieturi, alunele din ciocolată, autobuzele care au mereu acelaşi traseu.

N-am perspectivă. Sau e de la fără ochelari.

Poze live sau cum a luat sfârşit o dramă

Poze live în direct de acum două zile cu animalul zurliu şi glumesc, cred că vă daţi seama, n-a fost chiar o dramă. Mai mult un dezastru.

Pe mine mă sperie chiar şi amintirea ei, deşi era foarte blândă (mint, da?), a produs ceva pagube triste, dar încep să mă vindec. Trecerea ei prin viaţa noastră a lăsat urme. În toată casa, unele cred că încă nedescoperite, însă am aprins beţişoare parfumate.

Cel mai marcat a fost Dan, (ca teritoriu, vreau să zic) cred că de 6-7 ori, dovadă a unei iubiri persistente, călduţe şi cam urât mirositoare.

După ce am cedat psihic şi am trimis-o la colţ (adică nu i-am mai dat voie în pat) s-a îmbolnăvit. Pentru că de-asta arată aşa cuminte, nu vă lăsaţi amăgiţi şi să credeţi că n-am eu suflet:

... şi într-un final a venit Lucian (ştie cine cunoaşte):

... propritarul de drept, şi a luat-o acasă, într-un loc mai bun, cu multe pisici aşa ca ea. Amin

(Eu şi cu Dan am hotărât că cel mai înţelept ar fi să înfiem. Un copil de vârsta noastră. El zice că o domnişoară, eu mai mă gândesc, aş vrea gemeni...)

Să nu ziceţi că n-am zis

Orice explicaţii este grele spre imposibil momentan. Trebuie să pricepeţi că unii aşa ca mine nu au lucrat între crăciun şi revelion... aşa ca voi. Şi deci sunt dezorientată, confuză, căscată, timidă. Aştept cu nerăbdare următoarea vacanţă. De crăciun, normal. Mai e doar puţin.

PS. Şi poze de la revelion. Ca să nu ziceţi că am stat acasă (că sunteţi în stare) (deci n-am stat acasă, da?). Cu oameni faini pe care nu îi cunosc. Şi pe care îi cunosc. Eu eram la capătul celălalt al aparatului.

PPS. Şi un live (scuzaţi calitatea inregistrării):