Degeaba

Muscam din toti mortii si parintii, nu ne mai apara nimeni, nici macar.

M.D.

Am venit sa lucrez la firma ei pe 1 august, cu promisiunea ca din septembrie am carte de munca.

Am avut carte de munca din noiembrie, pe 4 ore, eu stau 10.

Nu m-am ridicat niciodata sa plec la ora 5 fix. Nu am cerut niciodata bani in plus.

Cand am lucrat in weekend si nu mi-a dat bani nu am cerut.

Cand am avut o problema si am avut nevoie de cateva zile mi-a spus cat de rau ii pare, ca ma ajuta, imi da în avans din salariu, sa merg sa rezolv. Nu mi-a dat nici bani inainte de data de salariu, dar nici timp sa imi rezolv ce aveam nevoie... ce sa faca ea daca e de lucru! Nu poti decat sa te bucuri cand este de lucru.

Sa nu plec din oras, cum imi pusesem problema, ca ea e insarcinata si nu poate sa vina din Constanta sa gaseasca pe altcineva acum, are incredere in mine, sa raman. Am ramas.

Dupa un an mi-a dat si o saptamana de concediu. Intreaga! In care m-a sunat sa lucrez ceva. Cand i-am cerut bani pe o saptamana inainte de concediu a fost foarte mirata, a fost de la sine înţeles că mi-a făcut o favoare sa mi-i dea.

Lunea trecuta mi-a murit cineva apropiat. Miercuri m-am dus de la 7 la serviciu sa termin treaba, sa pot pleca la 1, sa ajut si eu cu ceva inainte de inmormantare, cum pare a fi normal.

Vineri m-am intors la serviciu înainte de ora 8 dimineata. Sambata si duminica am lucrat sa termin ce trebuia terminat pana luni.

Luni mi-a explicat ca a omis sa-mi dea salariul vineri. Ce pot sa spun, observasem.

Luni la 5 mi-a trimis in sfarsit salariul, mai putin cu 50 de lei.

"De ce?", "A trebuit sa muncesc eu mai mult, mi s-au decalat niste comenzi din cauza ta. Stiu ca ai lucrat si in weekend, dar am avut intarzieri", "Dar am avut un necaz, nu mi-am luat liber sa ma distrez!", "Da, dar de ce ai plecat de miercuri? Nu puteai sa te duci joi la inmormantare?".

Aici i-am spus la revedere si i-am inchis.

De dimineata a venit cineva din partea ei sa ii predau cheile de la birou. Sa merg sa lucrez unde mi se permite sa inchid telefonul sefului.

Azi nu pot să sufăr, chiar urăsc

Femeile care îşi curăţă unghiile în public;
Oamenii care nu pot sta locului câteva minute fără să scoată şi să bage în mod repetat mobilul, să se scarpine în nas, pe gât, în ureche, în ochi, să-şi aranjeze ceasul, inelele, sutienul, după caz "pantalonii" şi să se închine strâmb şi repezit de 10 ori în dreptul unei biserici;
Oamenii care au câini urâţi şi maidanezi şi se plimbă cu ei pe stradă;
Pescăruşii într-un oraş aflat la 350 de km depărtare de mare, care ţipă de foame;
Ciorile.

Vineri 3

„Am fost poate singurul poet prezent acolo”, mărturiseşte pe blogul personal un jurnalist, din câte am înţeles, din presa locală; pe de o parte îi dau dreptate, dacă nici noi pe noi nu ne scoatem în faţă, nu ne periem umerii... mă gândesc că iţi trebuie totuşi şi puţină subtilitate. Până la urmă fiecare e singurul prezent pe stradă cu gândurile originale pe care le are în căpăţână.

Mut pe site în panoul de control să mai corectez ceva, iau articol la întâmplare, găsesc iarăşi ghilimele în engleză-frază-punct-ghilimele în română-virgulă, nu rezist, schimb pe documentul pe care îl am de tradus, “Actuator mounting pads”, o să am o zi foarte proastă. 

Vecinul de deasupra ascultă pentru a zecea oară the lion sleeps tonight şi un cântec remixat cu o pupăză. Bănuiesc că şi copilului care face încontinuu de vreo oră HUUUUAAAA, UHĂĂĂĂUUUUUU, AAAAAAAAAAAAHÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎAAAA i se pare la fel de stupid şi ar vrea să se facă mare odată şi să fugă în lume.

Schimb la teste rutiere, pagină rămasă deschisă de ieri. Nu reuşesc să blochez întâmplările cu care am început ziua: „Domnişoară uite nu aveţi o ştampilă aici, nu pot să vă primesc la examen" (Mă uit în pahar, e pe jumătate gol) „Da de ce domnule, da de ce? Prima dată cum m-aţi primit?”, „N-ai tu treabă, instructorul ştia că trebuie ştampilă aici”. „Bună ziua, vă mai amintiţi de mine?”, ultima oară când m-am văzut cu instructorul era tot cald şi soare, anul trecut. „Păi abia acum au observat că nu e ştampilă?”, tac. 21 de puncte, bine că nu am probleme cu inima. „Care este rolul catalizatorului?”, cilindri, carburant, poluare, filtrare, evacuare, îmi vine să plâng, din oceanul pacific a ieşit un peşte mic. „Examenul s-a încheiat, aţi fost declarat respins”.

Bobiţă latră încontinuu la tufişul din faţa geamului. Nu îl doare pe el că aici lucrez eu. În curând trebuie să apară şi Maria cu tatăl ei, de la grădi. Maria o să se aşeze pe jos şi o să mai ceară încă ţinţi minute. O să urmeze o ceartă de 10 minute, tot în faţa geamului, tata lu’ Maria nu reuşeşte să o convingă niciodată pe domnişoara lui să renunţe la cele cinci minute. Căldură mare, cap greu, nod în gât. E abia 11.

Azi nu pot să sufăr 2

Femeile care-şi lasă copii să plângă fără să încerce măcar să-i împace;

Vânzătorii care se uită lung la tine şi nu te salută când ajungi în faţa lor. Şi care nu zâmbesc;

Şefii care se odihnesc când doresc ei, marţea la 12, iar eu nu;

Oamenii care nu înţeleg că după un semn de punctuaţie se lasă spaţiu, iar înaintea unui semn de punctuaţie nu;

Oamenii care lucrează în mai multe părţi şi fac treaba de mântuială;

Pisica mea care nu mai naşte odată pe Scorţişoară, pisoiul meu;

Geamurile închise;

Visele neclare;
Femeile.


A fost odată ca niciodată şi Azi nu pot să sufăr (1)

O bătălie se duce

Între mine şi cozonacel. Da, am un cozonacel care stă pe masă obraznic şi pufos, după cum pot să constat din pipăit. Este aproape obscen. Bătălia rezultă din aia că nu vreau să mănânc cozonăcelul şi nici măcar din el. Azi dimineaţă am hotărât că nu mai mănânc. Oricum, nimic din ce ajută să mă îngraş. Bineînţeles că dacă nu ar fi, nu mi-aş dori un cozonăcel, dar el mi-a fost trimis dinadins parcă şi mă sfidează cu nucile şi stafida lui. Duminică îl duc mamei lui Dan, dar până atunci trebuie să stau să mă uit la el o săptămână fără să fac nimic necugetat. Aş puta să îl pitesc, dar o dată că aş şti unde l-am pitit, iar apoi că atunci când mă gândesc la o felie de cozonăcel cu puţină îngheţată cu... cu... mmm, de... de vanilie cu rom şi şi şi... mmm... şi piersici... Deci o să vă ţin la curent.

pâine cu unt

Nu poţi să fii politicos cu toată lumea, trebuie să mai ai şi prieteni.

dap

dap dap dap

Chiriasi vs. Proprietari

1. În octombie anul trecut am fost inundata, a plouat pana si in laptop, lasand la o parte ca nu am mai avut nici macar o bluza uscata cu care sa merg la serviciu. Vecinul de sus mi-a dat doua milioane pentru "reparatia" televizoului si a laptopului. Proprietarul nici nu a conceput ca acei bani nu vor fi ai lui. Planul era sa ii dau chiria in avans ca sa poata zugravi grarsoniera, care era complet distrusa. In momentul in care a insistat ca trebuie neaparat sa ii dau si acele doua milioane, altfel sa plec, mi-am facut bagajele (care nu erau putine) si in doua ore am fost plecata.

2. M-am mutat in acelasi cartier, mi se spusese ca doamna proprietara va pleca in Franta in scurt timp. Dupa doua luni inca stateam in gazda, intr-o debandada greu de descris, pe un pat de campanie imprumutat, apartamentul fiind oarecum in "renovare". M-am mutat cu gandul sa il aranjez eu, numai sa fiu lasata in pace, doar ca doamna insista sa il renoveze dumneaei personal, in ritmul propriu, deloc grabit. Dupa doi ani in care statusem relativ linistita, era inceputul perfect al unui viitor an infect. La inceputut lui ianuarie, deoarece nu apareau semne ca se va schimba situatia, mi-am facut iarasi bagajele si m-am mutat cu Dan.

3. Putin mai la vale, un fel de garsoniera dubla, mititica. Incalzirea se facea cu gaze, la soba. Da, am fost tembel de incantata. Proprietarii ne-au aratat cum se aprinde frumos boilerul, ca a mai locuit sora unuia din ei acolo, ca e totul in ordine, la revedere, pa. In seara mutarii am reusit sa inundam toata garsoniera, instalatiile de la baie erau infundate. Pana a venit cineva sa rezolve problema, am carat apa cu farasul in vasul de toaleta. La cateva zile mi s-a facut rau de la boilerul din baie, am zis ca eram eu obosita, i s-a facut apoi rau si lui Dan si unuia din fratii lui care a venit sa ne ajute cu instalatia. Instalatia avea un racord cam de pe la constructia blocului, deja inundasem vecina de jos. Proprietarul era ocupat in fiecare zi si la un moment dat s-a enervat ca de ce il tot deranjam cu toate prostiile astea! Avand in vedere ca nu mai eram in stare sa ma mai mut, am zis hai sa reparam. A trebuit sa scoatem cada, a fost un balamuc, macar am inlocuit. s-a scazut oarecum din chirie. Boilerul emana monoxid de carbon, proprietarii insistau ca ni se pare, nu au vrut sa vina sa vada, asa ca dupa un timp nu am mai putut si am hotarat sa ne mutam. Desi era la jumatatea lunii de chirie, proprietarii s-au enervat groaznic, ca suntem niste nesimtiti, ce am fi facut noi daca ei ne anuntau cu doua zile inainte ca trebuie sa eliberam. Le-am explicat ca mai erau doua saptamani platite, dar nu ne-am inteles cu ei. S-a dovedit ca un sertar era rupt, 500 de mii. Ca un geam nu se inchidea bine! 500 de mii. Sa le platim reparatiile la baie, ca le-am stricat cada! I-am dat dracu, le-am dat banii si le-am spus sa se ocupe mai bine de problemele cu boilerul, ca e grav. De la cei 22 de ani ai ei, "proprietara" m-a privit cu dezgust si mi-a zis "Fetito esti o nesimtita". Pentru ca nu mai vroiam sa locuim in casa lor. 

A doua zi ne-au sunat, mai avem sa le dam 20 de lei, altfel ei vin la mine la serviciu ca ei stiu unde lucrez eu. La doua saptamani a murit o fata acolo. S-a dovedit ca boilerul nu avea autorizatie de functionare si ca emana de trei ori cantitatea maxima admisa de monoxid de carbon. Si ca era electric. Proprietarul ne aratase ca trebuie sa il aprindem cu bricheta. 

4. Ne-am mutat si mai la vale la doi batrani. Un apartament vechi, asa ca pentru o chirie "mica", dupa cum ziceau ei, mobila vechie de prin anii 70. Lasa tata ca venim in vara si schimbam geamuri, zugravim. Bine, bravo, ne mutam. Nu mai conta nimic, eram multumita ca am scapat din ultima aventura. In prima saptamana ne-am trezit ca vine mosul sa doarma de vreo trei ori, ca e apartamentul lui. Pe bune?! Nene, locuiam cu parintii mai bine... In fine, ne-a facut o favoare si nu a mai venit. Inca din primele zile a trebuit sa reparam patul, calarit de cine stie cate generatii de chiriasi nabadaiosi. La un timp a trebuit sa schimbam vasul de toaleta, intelegerea a fost ca se scade din chirie, altfel nu e treaba noastra, desi nu era normal sa stam asa. La vremea chiriei am aflat cu stupefactie ca "au si ei nevoie de bani"! Si ca ne scade doar jumate din pretul vasului. In fine. Nu a contat chiar foarte mult ca nu era niciun geam care sa se inchida, era vara, desi ne gandeam cu groaza ca pe martie paltisem cat o chirie la intretinere si fusese un frig groaznic. La inceputul lui octombrie am hotarat ca nu ar fi rau sa ne mutam, avand in vedere ca nu se intrezarea nicio reparatie din cele promise. Dupa ce le-am spus ca plecam, ne-am trezit cu unul din ei pe neasteptate, noi in chiloti si linistiti, ca a vrut sa vada daca nu cuma plecam si le lasam intretinerea neplatita. Hai madam sa calculam. Tineti minte cele 5 milioane date ca garantie, da? Da. Bun. Dupa calcule amanuntite din partea dumneaei a rezultat ca mai are sa ne dea vreo 5-6 sute de mii. S-a uitat speriata si socata la mine "Si trebuie sa va mai dau ieu bani acuuumaa?" "Nu doamna, hai lasati, ca e greu, balarii, multumim, la revedere". In ziua in care ne-am mutat a venit cu trei ore mai devreme decat ii indicasem. A stat s-a uitat, e bine. Pa, si mult succes.

5. Am cautat asadar apartament cu centrala. Gasim. Sunam. ]Cat?' "150 de euro cu centrala cu masina de spalat domnisoara veniti sa vedeti." 'Se poate negocia?' "Da, pai lasam la 6 milioane, veniti?" 'Venim.' Ne-am dus. "A pai stati. Ca apartamentul cu centrala e 170 de euro, nici nu s-a pus problema. Da mai avem un apartament in care e masina de spalat. Ala e fara centrala, 150 de euro." Ne-am scarpinat in cap si am trecut peste diferenta de 20 de euro. 'Dar aduceti si masina de spalat?' "Da." 'Bine, Atunci hai' "Il luati?" 'Pai da.' "Garantie" 'Pai va aducem.' "Pai acum ca noi il dam, uitati, ne-a sunat deja." 'Bine.' I-am dat. Imi placea, eram chiar entuziastama. 'Sambata e liber apartamentul, da?' "Da." Sambata nu se mutasera inca din el, locuiau acolo cele trei fete ale lor. Si-au carat toate cariocile si mancarea din frigider pe rand. Sa nu intelegeti ca nu vorbisem ca gasim liber apartamentul. Vorbisem la partea "Sambata e liber apartamentul, da? Da." Masina nu era adusa. "Pai sa ne ajute sotul, ca noi nu putem sa o caram siguri." Hai sotu, hai, am adus-o, "e o marca foarte buna, noi nici nu an spalat la ea. E noua." 'Bine.' Au lasat in urma lor cea mai crunta mizerie de pe pamant. In prima seara s-a rupt patul, cand ne-am uitat sub el, era sprijnit in toate colturile ca vai de capul lui. A doua zi masina a invartit ce a invartit cu hopuri apoi s-a blocat. Am ridicat un scaun, i-au picat picioarele, am dat un covor la o parte, gresia lipita cu scoci. Nu mi-a mai venit nici sa plang. 'Doamna, masina dumneata nu merge.' "Aoleu, da ce i-ati facut?"! 'Cum ce i-am facut eu doamna, nu sunt decat de o zi in casa asta.' Ca ea nu a spalat la ea, fostii chiriasi. 'Nu e treaba mea ce au facut fostii chiriasi, noi nu suportam reparatiile.' A ramas socata. 'Bine, dar data viitoare dumneavoastra o platiti" zice ea. A fost randul meu sa raman socata. Intre timp a venit cineva sa o vada. 4 milioane. "Nici nu se pune problema, venim noi si o reparam, stati asa." Au trecut doua saptamani si inca stam asa. Sa ne mai repare inca o data patul ne e rusine sa il chemam pe unchiul lui dan, acum am pus salteaua pe jos. Macar centrala merge.

Astazi ne-au sunat fostii proprietari, batranii, ca ei au mobila deteriorata (da, mobila aceea din anii 70), ca trebuie sa le mai dam 2 milioane. Ca vasul de toaleta nu se pune, ce si-au facut ei nevoile in cel vechi? De ce sa faca ei investitii, ce, au locuit ei acolo? Trebuia sa facem noi, chiriasii. Fara urma de gluma.

Noi suntem genul de oameni mai fraieri, am trait cu impresia ca oamenii trebuie sa dea dovada de incredere intre ei. Stiu, nu comentati fraza asta. Mie cel putin nu mi-ar fi trecut niciodata prin cap ca poti sa dai spre folosinta cuiva un lucru stricat si sa ii spui ca merge. Nu mi-a dat seama ca e o regula sa lasi, ca proprietar, o mobila deteriorata unui chirias si sa ii ceri despagubiri ca nu a reparat-o. sau sa sustii ca el a stricat-o. Noi astia care stam prin chirii suntem intr-adevar vinovati. Dar vorba actualului proprietar: "Ultimu care a stat la noi m-a intrebat ca de ce nu i-am lasat curat in casa. Ha, Ha, prostu dracului, daca era asa destept si vroia curatenie, trebuia sa fie in stare sa isi ia apartamentul lui."

Pisugea

Deoarece ar fi fost culmea să ţinem minte ziua în care am adus-o acasă pe Pisugea - deși ea s-a opus și a jurat răzbunare - și din cauză că astăzi suntem indulgenți, am hotărât că e ziua pisicii noastre cu nume schimbător - de la neaoşele Grigore şi Sherkan, a evoluat armonios la explicitele Pisu Micu, Nenorocito, Pisugea, Dolfi Hitler şi Marş De-aici Măgarule. 

Aşadar, prin bunăvoinţa noastră, astăzi face 4 (sau cinci) luni... cu o pisică în halul ăsta de simpatică nici nu îţi dai seama dacă timpul se scurge mult mai lent sau noi îmbătrânim mai repede. Cu această ocazie am renunţat la tradiţionalele frunze, chitanţe şi zăpadă artificială şi i-am dat să mănânce mâncare adevărată, apoi am șters-o pe lăbuțe cu șervețelele parfumate mirositor pe care le urăşte cu zgârieturi adânci pe mâinile mele. Iar noi am băut o sticlă de vin ca să nu irosim evenimentul. 
Despre cum bea pisugea apă din parahele noastre atunci când nu suntem atenţi şi despre tentativele ei de evadare, puțin mai încolo... luna asta.

delir de iară toamnă

simt nevoia să scriu înşirat aici şi nu se leagă aşa cum ţi-e sete şi nu ai apă apasă greu toamna târzie devreme pe umerii noştri ne îngreunează mersul gândul toţi arătăm cu degetul ca să ne îndepărtăm atenţia din noi nu ne mai ajungem acoperim oglinzile ochilor. de când nu te-am mai atins iubitul meu ai miros de muşcate pe carele-a pus mama ta în geam pentru mine suntem universuri care se ciocnesc se întrepătrund mulţi nici nu-şi dau seama uneori că suntem doi cred că e un preţ între noi nu poate fi vorba de linişte decât în miezul nopţii când ne luăm de mână prin somn când se întinde şi ne desparte cât e de lungă pisica sălbatică de când ne ştim nu ne lasă domnul să stăm într-un loc, ne luăm casa în spate şi mergem mereu îmi reproşezi asta niciun început nu e nou după ce plouă văd dimineaţa drumul plin de melci caut să îi ocolesc altfel parcă îmi aud oasele mele trosnind îmi e greu să merg să văd şi parca tu n-ai nimic şi îmi e ciudă să le las liniştit atâta tot. "şi tralala şi tralali cei morţi au pică pe cei vii"

Azi nu pot să sufăr

fetele cu mustață și unghii lungi

cartofii cu coajă

cucoanele politicoase excesiv ca să-ți arate cum ar trebui să te porți

pisica atunci când bea apă din pahar

bagajele

banii puțini

legislația rutieră

aceleași știri pe toate programele

autobuzele care au mereu aceeași rută

oameni care le știu pe toate

oamenii care se închină din reflex când trece autobuzul pe lângă biserică

oamenii

etc etc

Postări nefinalizate

20.09 "Te uiti la blog ca la alta aratare, te uiti in reader, plin, iti spui oamenii astia n-au viata te inchini, ziua ta e clar mai scurta, aproximativ cu o zi in fiecare zi. Cam atat gandesti de lent, vreau sa zic. Eu, nu tu."

Alta:

29.07 "Am pofta, da, sa te iubesc ca in noaptea aceea, acum mai bine de 7 luni, nici un copil nu faceam in rastimpul asta si doamne cata viata a trecut de-atunci, adormiti, cu patura pana sub varful nasului, de teama sa nu intre Marlene peste noi, sa se aseze pe scaun si sa imi ciripeasca vesel despre perdeaua din bucatarie si"

19.07 "Pe la 7 si ceva ajung, cardu, liftu, rutina, descui, aprind lumina, deschid unitatea, monitorul, schimb data la calendare, rutina, deschid geamul, dau drumul la laptopul sefului, aprind luminile in partea lui de birou, birou mare, rutina, pun de cafea, apa in frigider, coli in imprimanta si in xerox. Ii deschid mailul, nimic nou, scot canile pentru cafea, ud florile. Rutina. Ma uit pe-aici, vine colegul, buna dimineata, vine seful, buna dimineata, sarumana, ii servesc cana de cafea, rutina, ma mai uit pe o traducere, citesc pe sarite cate ceva, n-am chef, e luni, ma uit mai mult pe poze, rutina, inregistrez o factura, fac copii la xerox, casc discret, mai dau putin cu matura in calculator, seful pleaca la Bucuresti, o zi buna, la revedere. Rutina. Trece vremea, bine-mi pare, la doispe mananc covrigu si piersica, lucrez ceva, astept, Rutina. Cand eram mai copil, gaseam motiv de emotii in absolut orice. Rutina e un om mare. Nici de ultima zi de rutina nu pot sa ma bucur."

01.07 "Sunt momentele astea cand am impresia ca ma sufoc si nici nu pot sa respir fara tine si incerc sa ma agat de ele ca de parfumul unei flori intalnita intamplator pe care stii ca nu o vei mai miro"

25.06 "Finanţele Piteşti, acum mult, foarte mult timp:

- Vreţi să faceţi intreprindere familială?

- Nu doamnă, individuală.

- Pai de ce nu familială, ar fi mai simplu pentru voi. Nu sunteţi o familie?

- Nu doamnă, nu suntem.

- Pai si de ce nu deveniti?"

Asta văd că are şi titlu:

03.06 "Prajitura la viteza, se stie

Tuturor ne place, lasati, nu bat campii acuma de cate feluri e "prajitura" ca sa va demonstrez asta.

Parerea mea e ca ar trebui reglementata pauza de "prajitura". Ce pauza de masa, un covrig il mananci in 2 minute, cat scoti la imprimanta un standard european privind dispozitivele de acoperire pentru camine de vizitare. Pe la ora asta, nu stiu, functie de varsta, omul ar trebui sa primeasca prin lege o pauza speciala, sa mearga frumos acasa unde sa isi manance relaxat "prajitura" impreuna cu sufletul pereche. Apoi se intoarce linistit si mai lucreaza 6 ore pe putin. Nu mai sta, in mod inutil, pana la 4-5, tensionat si incapabil sa se concentreze cum trebuie pentru ca se gandeste la prajituri. E scandalos."

Atât.

Pe pisica mea îl chema Grigore

După ce am dus pisoiul la veterinar, să se caute, am povestit o săptămână întreagă tuturor că l-am dus la ginecolog. Bineînțeles că nu m-a contrazis nimeni. La veterinar, două orătănii, doamna medicul și o asistentă rotofeie, care, în afară că nici nu s-a uitat la pisoi (nu am înțeles cum poți să lucrezi cu animale dacă nu îți vine să le drăgălești pe toate), mai avea și pantalonii luați pe dos, cu eticheta fluturând victorioasă pe un posterior mult prea generos. Și mi l-au luat și mi l-au scuturat de trei ori, mi-au cerut 50 de lei și m-au întrebat ce nume are, ca să-l treacă în carnețel.

Acuma, când ne-am pricopsit cu Sherkan, adică pe vremea când era un picuț de pisoi zburlit care se agăța cu ghearele de tot ce-i ieșea în cale ca să nu pice din picioare, primul lucru pe care l-am facut pentru el a fost să nu-l mai strigăm Grigore. Așa îl alintau pe el foștii stăpâni, Grigore. Bine, și Sherkan era mai mult un moft, cel corect fiind pisugiu din cauză că mânca de 10 ori între 5 dimineața și 10 și de alte 10 ori între 6 după-amiaza și miezul nopții; dacă am fi fost acasă în intervalul 10-6, probabil nu s-ar fi sfiit să mai ceară de încă 10 ori. Ca să pricepem că el vrea biberonul, pentru că altfel nu vroia să mănânce, sărea cât putea de sus pe pulpa piciorului, își înfigea bine ghearele, apoi aluneca în jos și tot așa până îl luai în brațe și începea să facă "miau câh câh câh miau câh câh câh".

Deci îi zic cucoanei, doamnă, după ce nu va mai avea puricei, va fi un pisoi foarte iubit și se va numi Sherkan, că mie numele ăsta mi-a plăcut foarte mult, dacă nu auzeam că îl cheamă așa, nici nu îl luam. Bine, zice doamna cucoana, care îmi ceruse 200 de mii pe 100 de grame de lapte praf pentru pisici, bineee, numai că nu va fi un pisoi, va fi o pisică în toată regula. Deocamdată e doar o pisicuță.

Cred că până și pisica a fost șocată, pentru că, din momentul în care a aflat că nu e pisoi, a început să fie foarte fandosită și sclifosită, a început să mănânce singură, dar un sigur fel de bobițe, cele mai scumpe, normal, și în niciun caz whiskas, a început să se spele singură și să doarmă într-un loc ales anume de ea, nu pot să spun care, pentru că nu vreau să afle mama și să ne certe. Acuma nu ne mai zgârie, doar ne bate cu lăbuța când i se pare ei că nu ne comportăm cum trebuie, dacă nu ne jucăm suficient cu ea, se joaca ea cu noi, ne mușcă de glezne și dacă ne prinde desculți, de talpa piciorului. Faptul că s-a învățat să mănânce singură nu o împiedică să ne trezească tot la ora cinci, iar ca să o alungi dintr-un loc, nu catadicsește să răspundă la zât, care e o interjecție necioplită, ci trebuie să ne ducem în alt loc decât e ea și să o chemăm acolo.

Acum nu îi mai spunem pisugiu, că nu se mai potrivește, o strigăm pisugea, iar numele ei oficial este Dolfi, fără pehaș. De la Adolf. Adolf Hitler.

Cel mai periculos puşcăriaş

Din ciclul Aventuri cu pisica, azi episodul "Cel mai periculos puşcăriaş"

Pisu Sherkan, nume de cod Pisu Giu, pentru că pisuge lapte non stop.

E cel mai periculos infractor de care am auzit, atât de infractor încât s-a născut în penitenciar, la Rahova.

Uitaţi-vă la el ce faţă are:

Nu vă lăsaţi fraieriţi, aşa sunt toţi infractorii de calibrul lui, aparent nevinovaţi şi gata oricând să-ţi aplice o gheară bine plasată peste nas.

După ce a născut, mama lui şi a celorlalţi fraţi puşcăriaşi s-a gândit să-şi construiască locuinţa într-o maşină de spălat de capacitate ceva mai mare, aşa cum o fi pe la închisori, de. Piţi nesătulă. În timp ce Pisu Giu, care pe atunci nu avea nume, probabil nici măcar un număr, era plecat puţin la plimbare, pentru a face trafic de lăptic (derbedeu la 2 săptămâni), nişte oameni fără ocupaţie s-au gândit să bage o traistă de haine la spălat, ignorând faptul că terenul fusese achiziţionat ulterior de piţipoancă. Adică ăia habar n-aveau că pisica îşi făcuse culcuş acolo, asta am vrut să zic. Tot ce pot să sper e că au folosit un detergent eficient împotriva petelor de sânge.

Cert e că, pe lângă infractor şi derbedeu, pisugiul a căpătat şi faima de orfan, de aici până la cea de evadat nemaifiind decât o problemă de găsire a complicilor. Aşadar, monstrul a racolat un gardian de pe-acolo şi, sub pretextul de pisoi neajutorat, l-a convins pe acesta să îl scoată din puşcărie printr-o metodă care a rămas neelucidată, şi să îl paseze apoi spre ascundere, la nimereală, ca să i se piardă urma. Nimereala şi ironia sorţii au făcut să fie pasat la nişte oameni aşa ca mine şi ca Dan, de unde se vede că tot îl trage o aţă către necazuri. Între timp, bestia a făcut uz de doi ochi mari şi albaştri şi a reuşit să primească de la soţia gardianului numele fals de Sherkan.

În prezent inculpatul se ocupă cu mieunatul prelung şi insistent la ora 5 dimineaţa ca să cerşească atenţie şi lapte, găleţi de lapte pe care nu-l vrea decât din biberon,- când am văzut cât costă am zis că mai bine fac şi un copil dacă tot e să-l cumpăr. Printre preocupările sale se mai numără rosul conştiincios al cablurilor (abia în momentul ăsta îmi explic de ce nu mai funcţionează imprimanta), ascuţirea armelor din dotare pe cuvertura cu fire de mătase, statul în picioarele noastre şi văitatul parşiv când dăm peste el, prelucrându-ne psihic, ca să ne simţim vinovaţi (adică să ne simţim şi noi cumva), cea mai importantă fiind de departe ştampilatul şi compostatul nostru constant ca să se ştie că suntem ai lui şi nu ai altui pisoi.

Notă: Mai pe seară veţi avea posibilitatea să vă daţi cu părerea şi să votaţi dacă pisugiul va supravieţui sau nu şi, dacă da, cam cât, deci staţi pe fază pe net, nu e cazul să ieşiţi afară pe căldura asta.

Spring bleeds in Paris

Nu prea fac recomandări muzicale, nu ştiu dacă am două sau trei piese pe post de "articole" în tot blogul; ce am chef să ascult pun în sidebar, chestii care se schimbă uneori de două ori pe zi, alteori stau şi câte o săptămână, în funcţie de starea de spirit şi de chef, care se ştie că e tata lor, al tuturor celor existente şi inexistente, El, Cheful.

Şi de obicei cam ce pun sidebar ascult obsesivo-obsesiv şi compulsivo-compulsiv până mi se apleacă, apoi arunc în playlist, ca pe un ciorap murdar, pentru că se ştie că cea mai bună piesă e mereu următoarea. Ca şi perechea de şosete, de altfel. Care playlist avea până acum ceva timp o mulţime de găuri, blankuri şi pauze în locul videoclipurilor blocate, de nu mai puteam nici să le identific, lipsind ele cu desăvârşire, şi care acum văd că au dispărut până şi astea. Găurile, blankurile.

De fapt ce vreau să spun e Frühling in Paris. Atât.

Ce mai facem noi

Ne îngrăşăm

Tragem mâţa de coadă

O rezoluţie mai mare pentru o şuteală mai eficientă, acum şi fără watermark

Credeţi că sunt foarte ocupată şi de-aia n-am timp să scriu, aşa e?

Întâmplător, CHIAR AŞA E!

- între traduceri interesante despre avizarea documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor, caracteristicile geotehnice ale straturilor din terenul de fundare şi atestare că dl. N.C. într-adevăr s-a născut ca să poată dovedi la oficiul stării civile că el chiar este născut;

- între şcoala de şoferi făcută a doua oară, prilej cu care iarăşi nu apuc să învăţ, şi reorganizarea apartamentului, reorganizare care a rămas la jumate din lipsă de fonduri de timp, adică acum e un balamuc şi mai mare, dar mai organizat;

- între pregătiri morale pentru primirea celei de-a doua pisici (prima fiind trecută la pierderi - pierderea respectului de sine (al pisicii (respectul pisicii (nu am pierdut noi respectul pisicii, pisica a pierdut respectul de sine când a refuzat să-i mai fim stăpâni prieteni), nu pierderea pisicii)))))) - eu şi Dan hotărând că o să mai dăm o şansă ideii de a avea în grijă un suflet nevinovat) şi pregătiri spaţiale pentru a primi o muşcată (pentru că eu n-am flori, mor toate… inexplicabil) pe care am cerut-o cu naivitate şi care am aflat că s-a transformat în 20 de lăstari de muşcată (!!), prin complicitatea mamei lui Dan;

- între arsuri insuportabile după o oră de stat la soare (trei zile am dormit în picioare), urmate de toxiinfecţie alimentară cu perfuzii (de alte trei zile am o senzaţie generală şi permanentă de GÂDILARE) (toate mi se întâmplă numai mie!!);

- între aventurile imposibile şi improbabile (adică nici mie nu-mi vine să cred) prin care am trecut ca să facem o firmă (se va povesti într-un capitol viitor) şi aventurile prin care trecem ca să avem firma, adică faptul că trebuie să şi muncim, o chestie la care nu ne-am gândit decât când a fost prea târziu;

- între necesitatea de a lua un concediu ca să am practic timp să merg la serviciu de unde să pot lua un concediu ca să zac;

ei bine, între toate astea, având în vedere că nu mă mai înţeleg cu timpul, nu înţelegi?, m-am gândit că n-ar strica să repar puţin la blogul de poze. Aşadar, cu mici excepţii care aşa vor şi rămâne, am luat eu fiecare poză (căutat mult, prelucrat, pieptănat) şi am readăugat-o fără watermark, pentru că mi-am dat seama, ca un fin cunoscător care sunt, că încurca ochiul şi strica imaginea. Plus că, printr-un simplu click pe poză, puteţi dumneavoastră să luaţi degeaba să admiraţi imaginile la o rezoluţie mai mare şi mai bună. Vă daţi seama că a fost o muncă obositoare şi inutilă, având în vedere că am doar doi vizitatori, eu de la serviciu şi eu de pe calculatorul de acasă, iar eu văzusem deja pozele, însă plăcerea de a face un lucru de pomană este inegalabilă.

Aşadar, blogul cu poze, da? Da, da.

vama mării

seasun