A avut loc a 62g10a69y89,89.89 - a întâlnire a bloggerilor care suntem şi deşi nu ne simţim neapărat aşa, ghinionul face să avem bloguri.
Nu m-aş fi aventurat să postez dacă nu m-aş fi găsit în ingrata postură de unic fotograf de serviciu, aşa că trebuia să arunc şi două trei cuvinte pe lângă pozele care mi se par foarte reuşite din punct de vedere al atmosferei... care s-a lăsat surprinsă.
Nu pot să spun că a fost cea mai reuşită seară, pentru că toate cele de până acum au fost în aceeaşi măsură de interesante, şi când am fost 4-5 şi 100. În ordine alfabetică: Oana, cu vestea fericită pentru mine că Parfumul văduvei negre apare cu următorul număr al revistei Flacăra, Raluca, fotograf-copilot, care a facut cinste cu o bere pentru că a câştigat locul II la concursul pe PA-uri de pe Trilema, Ema cu Alin al cărui blog merită promovat pentru originalitate, Mişu împreună cu soţia-amantă, Adi Preda, Adi Enache, Geocer care a avut de împărţit un vin cu Remus şi Dan Badea cu amanta lui.
Spre sfârşit, când toată lumea vorbea în acelaşi timp cu toată lumea, am facut şi un film, iar dacă nu îl încarc cât de curând, înseamnă că am găsit motiv să îl păstrez ca material de şantaj :D
Pentru eventuale reclamaţii şi solicitări de ştergere de poze, apelaţi cu încredere, deşi eu cred că ar fi păcat:
PS. Ca dovadă că suntem tineri inteligenţi şi deosebiţi, nu ştim să spunem sigur nici a câta întâlnire a fost - vorba vine sigur, că suntem total în ceaţă - nici câţi am fost, până nu încercăm să ne numărăm pe degete sau cu boabe de fasole, nici ce am avut de citit, sau ce vom citi pentru data viitoare, nici numărul sticlelor... nici măcar ce culoare aveau ochii domnişoarei care ne-a servit aseară!! Nişte... bloggeri!
Faina si intalnirea asta a bloggerilor cititori care nu mai citesc :)
RăspundețiȘtergereAsa, Raluca, pe tine ma bazez ca ne certi ca sa redevenim cititori care mai si blogaresc :P
RăspundețiȘtergereMna, tu i-ai pozat pe aia de se pupau, frumos iti sade? :D
RăspundețiȘtergeretot cu şantaje şi cu conspiraţii văd că vă ocupaţi! şi io care mă întrebam de unde aveţi bani de beute! cică să mai pui bază pe tânara generaţie! acid să punem! în paginile pe care le postăm, am vrut să zic.
RăspundețiȘtergerehai că a fost chiar frumoasă întâlnirea. frumoase fetele, frumoasă tinerica de a ne-a desfăcut sticlele, frumoasă seara care ne-a adus lalolaltă şi împreună.
Ai uitat sa povestesti cum s-a uitat fata urat pe George cand i-a ma cerut un pahar... tot de vin...:))
RăspundețiȘtergereOana, au sarit ei singuri in obiectiv, ce sa le fac, sa-i ignor? :D
RăspundețiȘtergereRemus, noi suntem cu vitriolul mai mult... dar, asa e, a fost foarte frumos :P
Ema, n-am sesizat ca eu nu prea ma uit dupa fete, nici dupa George. Da' si aia in loc sa se bucure ca e solicitata... zau!
Ioana, pune filmul cat mai repede. Cred ca eram bestiali in faza aia cand toti vorbeam si nimeni nu mai asculta !
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru poze, chiar ca ai surprins bine atmosfera.
Si-acum, sincer : eu nici nu mai stiu daca a baut si Badea din vinul nostru. Cred ca voi faceti misto de mine, ca pe el nu l-am servit, am baut doar noi ca niste egoisti !
Aaa, si sa nu uit : nici Ema nu se uita. Nici dupa fete, nici dupa mine. Doar ca s-a nimerit sa fie mai aproape de faza !
Arz-o focul, beutură! Nu pune filmul!
RăspundețiȘtergereGeorge, roaga-te sa nu fi sters Badea de pe aparat filmele (ca e mai multe) fara sa le fi descarcat. Cat despre poze, atmosfera este de vina.
RăspundețiȘtergereMisu, nu vrei sa te vada sotia ca ai venit cu amanta, sau amanta ca ai venit cu sotia?
Mămică, dar voi ați băut toată seara fără să mâncați nimic? O slăninuță cu ceapă, un mizilic, un skittles, ceva? Văleuu...
RăspundețiȘtergerePS: cred că porumbeii ăia de se pupau cu foc în colțu ăla s-au regăsit după vreo două vieți. Am plâns un pic de emoție ca la doamna Andreea Marin.
PS2: domnu Badea Dan fumează.
Bre Tanti J, veniseram mancati ca altfel lasam acolo tot salariu.
RăspundețiȘtergerePorumbeii erau fuarte dragastosi, muti si surzi la toata galagia, n-am vazut asemenea indiferentsa!
N-ai mai concluzionat asta odata despre domnu Badea Dan?
Data viitoare vin si eu! Am zis!
RăspundețiȘtergereDumis, nu cred pana nu vad!
RăspundețiȘtergere