miercuri, 28 octombrie 2009

Informaţii de la mine

Despre peunde-am mai fost şi peunde-o să mai fiu. Zilele astea.

- vinerea trecută, a doua întâlnire a clubului de carte; cu poze. Sunt mândră că i-am arestat Oanei, cu voia ei, Detectiv fără voie a lui George Arion, integrala, de 57.906.432.689 pagini la care am început chiar să citesc cu spor, am ajuns la pagina 5 ! Am făcut aşa ceva din simplul motiv că m-am distrat enorm cu Atac în bibliotecă, regăsind, mi-a părut mie, şi umorul lui Tudor Muşatescu, şi suspansul Aghatei Christie şi pe motanul Melaniei.

- o piesă de teatru demenţială, văzută lunea tocmai trecută, Blocaţi în dormitor. În regia lui Dan Tudor, cu Emil Hossu, Valentin Teodosiu, Dan Tudor şi Luminiţa Erga. Pe departe cel mai plin de umor mi-a părut Dan Tudor, în rolul unui electrician obligat să se prefacă a o hărţui pe doamna Konnely. A meritat toată aventura de a mă strecura în teatru fără bilet, dar asta e secret. Dacă apare şi la voi în sat, v-o recomand cu ochii în lacrimi de râs.

- mâine seară la Filarmonică, muzică de film. Cine vrea să împrumute o anumită carte de la mine, mă găseşte în rândul unu, că eu sunt mai fudulă de privire şi dacă nu văd muzica, nu pricep ce ascult.

- vineri la orele 17:30, concert caritabil susţinut de Gheorghe Zamfir la Casa de Cultură a Sindicatelor, împreună cu Orchestra Filarmonicii Piteşti. Scopul proiectului umanitar, intitulat "Salvaţi inima unui copil", este ca un număr de 5 copii cu malformaţii cardiace congenitale, din România, să fie operaţi şi să-şi recapete sănătatea într-o clinică de specialitate din Israel.

- dupa Gheorghe Zamfir trebuie musai fugit la Teatrul Davila unde nu ştiam că va concerta Iris, dar aşa am aflat. La ora 7, adica 19:00. Vineri. După Iris, week-end.

- sâmbătă, 31, la 18:00, O tragedie furtunoasă la Davila, iar duminică, 1 noiembrie, tot la 18:00, O scrisoare pierdută. Deşi nu o să rămân la teatru între piese, mă mai duc şi acasă.

- vineri, pe 6 noiembrie, ar trebui dar nu o să fiu la a treia întâlnire a bloggerilor piteşteni şi cititori (later precizare: aici e vorba de bloggerii piteşteni care mai sunt şi cititori pe deasupra, dar eu cu exprimarea mea săracă...). Nu o să fiu din motive atât obiective cât şi pentru că nu am cum. Dragi copii, dar să nu vă închipuiţi că scăpaţi cu tema nefăcută, uite vă dau aici cartea ca să nu veniţi cu scuze inventate, şi vedeţi că o să am grijă să pun pe cineva să vă asculte din ea. Pe sărite!

- după aia o să mai stau şi pe-acasă; dar o să am musafiri.

- am ajuns pe 6 decembrie când vine Moş Nicolae, deci o să am grijă să fiu la Trâgovişte în perioada aia, am auzit că moşul aduce cadourile acasă la părinţi;

- între timp nu o să prea am timp pentru că o să fiu ocupată tot cu din astea, plus că se pare că trebuie să merg şi la serviciu!

- Crăciunul, pe 25. O să ningă. Apoi de Revelion, o să revelionizăm.

- 1, 2, 3, 4 ianuarie ne revenim, până pe 7 când e Sfântul Ion. Vreau un caleidoscop. Atât deocamdată. Deja am vorbit să-mi trimită poze să îmi aleg, deci vă ţin eu la curent.

- mai facem noi ceva până pe 21 când iar e ziua mea. O să vreau un curcubeu şi un copăcel ca al lui Bad Pitsi. Pentru că încerc să încep să mă responsabilizez.

- apoi la vară în Gecia, la Atena, în cadrul proiectului "Bloggerii s-au hotărât să emigreze", iar mai la toamna anului viitor, la Constanţa, că aşa a comandat Laura. Mergem să o ajutăm să se mărite.

- după aia o să plec în Africa împreună cu câteva prietene, să salvăm hipopotamii şi copiii africanezi, am mai zis asta, dar încă n-am plecat. Ştiu, vă închipuiţi că glumesc.

Deci după câte se vede am o perioadă destul de încărcată, aşa că la treabă, abia a început ziua de muncă.

24 de comentarii:

  1. de`abia astept sa ninga! pe 25 e ziua mea..25 pe 25..yaba-yaba.doooo (ignore me)

    RăspundețiȘtergere
  2. In atata treaba, sper sa termini cartea aia pana ajungi la hipopotami :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Cand ajungi in Targoviste, nu ma uita cu creionul ala negru. Cat crezi ca mai pot iesi asa din casa? Ma simt gol :(

    RăspundețiȘtergere
  4. oana, dupa calculelele mele, reiese ca ar trebui sa o termin pana la urmatoarea intalnire... la care o sa vin :D
    cosmin, you emo kid, te-am rugat si data trecuta sa ti-l dau dar ai zis ca mai ai o cutie de farduri de la mama ta. sa nu-mi spui ca ai dat-o gata intr-o saptamana!

    RăspundețiȘtergere
  5. Multă şi bogată activitate. Te invidiez :)

    RăspundețiȘtergere
  6. pai cine te opreste sa nu ai aceeasi activitate bogata?

    RăspundețiȘtergere
  7. Păi de ziua ta o să câștig la loto. Faci cinste?

    RăspundețiȘtergere
  8. abia de ziua mea o sa castigi la loto?!!
    fac cinste daca primesc copacel sau curcubeu.

    RăspundețiȘtergere
  9. Vezi să nu mănânci prea mult de Sărbători. Și mai ales, să nu bei rece.

    RăspundețiȘtergere
  10. tanti jeni, da i-auzi ce idee am: matale nu faci un revelion la canteena ana cu care te lauzi?

    RăspundețiȘtergere
  11. Deci, esti varsatoare, ca mine! Nu ma mai mir de nimic de-acum incolo...
    :D

    RăspundețiȘtergere
  12. aa, deci nu stiai? :D credeam ca toata lumea stie asta :P :))
    si inteleg ca te mirai cum de sunt asa desteapta si simpatica si minunata, asa-i?

    RăspundețiȘtergere
  13. Daca vin in tara de sarbatori,ma primesti cu colindul?:)

    RăspundețiȘtergere
  14. musai! si iti dau si covrigi. dar vezi ca trebuie chiar sa colinzi, nu asa de forma :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Deci PrtSc... si Paste in Paint... Save si... da, gata! Ca tare-i ocupata si razgandicioasa Ioana aceasta draga si-mi trebuieste dovada c-a promis!

    RăspundețiȘtergere
  16. hai ma ca am promis de trei ori ca vin si daca am trecut in agenda, gata, nu pot sa ma mai razgandesc :D

    RăspundețiȘtergere
  17. aoleo, intalnire intre bloggeri si cititori? asta cum vine? dati autografe? ai mai fost? cum e la intalnirile astea? e cumva o continuare ideii de "comunitate a blogosferei"?

    RăspundețiȘtergere
  18. ce-ai bre :)) este un club de carte al bloggerilor, si de-aici am zis "bloggerii cititori", pentru ca se stie ca sunt cam rari :)), si nu "bloggeri si cititori". dar autografe ne dam intre noi si facem pariu al cui ajunge primul sa aiba importanta... :D

    RăspundețiȘtergere
  19. da, my bad, acuma am vazut cum a scris "bloggerii pitesteni si cititori", astea sunt doua atribute ale bloggerilor. cred ca o sa-l tai pe "si" ala de-acolo.

    RăspundețiȘtergere
  20. oricum se intelegea totusi, altfel as fi zis "intalnire intre" sau "intalnire a b. cu cititorii", dar vezi daca n-ai incredere ca ma exprim corect...

    RăspundețiȘtergere
  21. eh, ma gandeam io ca am inteles eu prost sau e ceva cu textul ala. asa cum zici tu mai merge. da' nu-i nimic, uite ca-n doar 3 explicatii s-a rezolvat:P

    RăspundețiȘtergere
  22. da, e prima data cand reusesc sa explic atat de succint ceva :-j

    RăspundețiȘtergere