miercuri, 7 iulie 2010

O rezoluţie mai mare pentru o şuteală mai eficientă, acum şi fără watermark

Credeţi că sunt foarte ocupată şi de-aia n-am timp să scriu, aşa e?
Întâmplător, CHIAR AŞA E!

- între traduceri interesante despre avizarea documentaţiilor de evaluare a stării de siguranţă în exploatare a barajelor, caracteristicile geotehnice ale straturilor din terenul de fundare şi atestare că dl. N.C. într-adevăr s-a născut ca să poată dovedi la oficiul stării civile că el chiar este născut;
- între şcoala de şoferi făcută a doua oară, prilej cu care iarăşi nu apuc să învăţ, şi reorganizarea apartamentului, reorganizare care a rămas la jumate din lipsă de fonduri de timp, adică acum e un balamuc şi mai mare, dar mai organizat;
- între pregătiri morale pentru primirea celei de-a doua pisici (prima fiind trecută la pierderi - pierderea respectului de sine (al pisicii (respectul pisicii (nu am pierdut noi respectul pisicii, pisica a pierdut respectul de sine când a refuzat să-i mai fim stăpâni prieteni), nu pierderea pisicii)))))) - eu şi Dan hotărând că o să mai dăm o şansă ideii de a avea în grijă un suflet nevinovat) şi pregătiri spaţiale pentru a primi o muşcată (pentru că eu n-am flori, mor toate… inexplicabil) pe care am cerut-o cu naivitate şi care am aflat că s-a transformat în 20 de lăstari de muşcată (!!), prin complicitatea mamei lui Dan;
- între arsuri insuportabile după o oră de stat la soare (trei zile am dormit în picioare), urmate de toxiinfecţie alimentară cu perfuzii (de alte trei zile am o senzaţie generală şi permanentă de GÂDILARE) (toate mi se întâmplă numai mie!!);
- între aventurile imposibile şi improbabile (adică nici mie nu-mi vine să cred) prin care am trecut ca să facem o firmă (se va povesti într-un capitol viitor) şi aventurile prin care trecem ca să avem firma, adică faptul că trebuie să şi muncim, o chestie la care nu ne-am gândit decât când a fost prea târziu;
- între necesitatea de a lua un concediu ca să am practic timp să merg la serviciu de unde să pot lua un concediu ca să zac;
ei bine, între toate astea, având în vedere că nu mă mai înţeleg cu timpul, nu înţelegi?, m-am gândit că n-ar strica să repar puţin la blogul de poze. Aşadar, cu mici excepţii care aşa vor şi rămâne, am luat eu fiecare poză (căutat mult, prelucrat, pieptănat) şi am readăugat-o fără watermark, pentru că mi-am dat seama, ca un fin cunoscător care sunt, că încurca ochiul şi strica imaginea. Plus că, printr-un simplu click pe poză, puteţi dumneavoastră să luaţi degeaba să admiraţi imaginile la o rezoluţie mai mare şi mai bună. Vă daţi seama că a fost o muncă obositoare şi inutilă, având în vedere că am doar doi vizitatori, eu de la serviciu şi eu de pe calculatorul de acasă, iar eu văzusem deja pozele, însă plăcerea de a face un lucru de pomană este inegalabilă.
Aşadar, blogul cu poze, da? Da, da.

vineri, 25 iunie 2010

Aia mică de la telefon

Pfuai, deci eu şi Laura ne "cunoaştem" de un an jumate, aproape virtual. Ar fi printre puţinele spre singura cu care stau de vorbă pe mess. Şi acu o oră şi ceva, după un an jumate, deci jumate, îi dau mail. Deci mail. URGENT. "Laura, trimite-mi număru tău de telefon, URGENT. Dacă ajung în Constanţa, te sun" Că aşa m-am gândit eu, la sfârşitul concediului pe care îl am, mai degrabă avut, să mergem la mare, ACUM, adică peste o juma de oră. După o oră m-am gândit că logic ar fi să îi trimit eu numărul meu, că nu stă fata pe net vinerea seara ca să primească mesaje URGENTE. Apoi mi-am văzut linistită cu oarecare grabă de bagaje şi de cele 10 sandvişuri, că eu dacă n-am mai fost la mare de mult, m-am gandit sa recuperez cu mancarea pentru drum. Si trei mere.
Si la care suna telefonul. "Domnisoara Ioana Mihai?", imi cipireste o voce suava, delicata, dulce, o miere de voce. Zic pfuai, clar, ma sunara astia de la traduceri, veneri seara, si imi dadura pe domnisoara asta suava ca un sapun suav, cu vocea ei pusa special ca sa te calmeze, sa n-ai ce comenta, ca sa-mi esplice ca abia luni imi baga banii in cont. Sau ca ma concediaza. "Da, buna seara" ma revansez si eu cu cea mai voce de care pot dispune, sa vezi ce prost ii fac sa se simta pe astia care vor sa ma duca ei pe mine. "Buna, Ioana, sunt Laura". ERA LAURA! Dupa un an jumate. Stii ce voce frumoasa are!!
Si acuma plec, de-asta am pus diacritice doar la jumate de text. Pa.

luni, 7 iunie 2010

Coşmarul de pe blogul meu

Când atotputernicul Călin a făcut împărţeala etapelor pentru concursul său, Oraşul PA, a văzut cu mirată părere de rău că nime nu se bagă la cea de-a treisprezecea.
"Superstiţioşilor", şi-a râs în barbă Arhiscurtul-prozator, poruncind mai apoi cu glas aproape tunător: "Să ia Ioana Etapa 13".
Şi Ioana a zis: "Bineee. Etapa a 13-a să se numească Strada Ulmilor".
Iar dumneavoastră, carele binevoiţi, să scrieţi despre cea mai de coşmar Stradă dintr-un Oraş închipuit sau neînchipuit.
Dead... line, miercuri, când se bate miezul nopţii.
PA-urile se trimit pe mihaioana@gmail.com (cu un singur i).
Şi concursul de ghicit care cine ce a scris, la LeeDee P.

Update de joi: Etapa 13 din frumosul concurs se terminară. Aveţi de acordat voturi la 11 PA-uri, chestie care habar nu am cum se face, dacă nu vă suparaţi, dar voi votaţi cu încredere... poate ies chiar preşedinte!
Concursul continuă la Lady A, cu tema Căldură mare.
Trimiteţi voturi până vineri seară, să zicem...

1. L.M. - Dan Badea

Ofiţerul urlă că nu am văruit cum trebuie bordurile. Reuşisem să strâng frunzele roşiatice, dar în câteva minute altele cădeau. Aleea principală de la intrarea în liceul militar trebuia să arate impecabil, iar sectorul meu de competenţă reprezenta jumătate din ea. Odată, pe la sfârşitul toamnei, nu am mai fost pe sector. Lenevisem. Spre norocul meu, străduţa arăta mai bine decât curăţită de mine. Am primit felicitări, pentru prima dată din septembrie 1997. După un an, se terminase coşmarul curăţeniei de la 7 dimineaţa.

2. Pariul pe nimic - Călin

Era o străduţă cu două benzi pe care trecea un autobuz, de trei ori pe oră. Patru băieţi aşteptau cuminţi pe trotuar. Când autobuzul se apropia, ţâşneau. Cel mai curajos era considerat acela care-şi începea ultimul goana.
Într-o zi, Liviu a pornit când ceilalţi trecuseră deja. A fost descălţat de bara de protecţie şi a ajuns dincolo cu inima ca un greiere neliniştit. A câştigat pariul pe nimic, dar şi acum, când e ditamai domnul, i se face pielea de găină amintindu-şi cât de proşti puteau să fie.

3. Teama - Carmen Negoiţă

Grăbi pasul dorind să scape mai repede de teama ce-şi înfipse colţii în inima ei. Se uita mereu în urmă, atentă la fiecare sunet. Foşnet. Se opri. Privi în direcţia de unde venise zgomotul. Adrenalina-i pulsa în vene, în timp ce inima îşi intensifică bătăile. Nimic. Îşi continuă drumul, mai grăbită. Iar paşi. Se întoarse şi acelaşi întuneric dens o izbi în faţă. Încă un pas. Acelaşi zgomot. O rupse la fugă fără a se mai uita înapoi. Paşii din urma ei se apropiau mai iute şi din întunericul nopţii auzi lătratul lui Rex.

4. Poveste de groază - LeeDee P.

Eu știu doar o poveste de groază, despre vecinii din spate și despre o mâță trasă de coadă de toată familia noastră, poveste pe care mămica mea i-o spune tăticului meu în fiecare dimineață când îl ceartă pentru că nu aduce mai mulți bani în casă și care sună chiar așa: “sunt de groază ăștia de la Ulmilor 13, uită-te și tu ce vilă și-au tras, ce gipane au amândoi, cum își fac concediile numai prin străinătățuri și cum copiii lor au jucării grămadă și haine de firmă, iar noi tragem mâța de coadă!”

5. Fiecare cu cosmarul lui - Le Petit Prince

Locuiesc intr-un apartament dintr-un imobil situat pe strada Ulmilor, peste drum de faleza, chiar langa parcul din Orasul Electric, marginit de macadam intr-o parte si de cimitir in alta. Am plecat de pe scena tarziu, altfel as fi mers la o pizza la City Mall. Cand am ajuns in statia de langa semafor tocmai venise autobuzul. Nu puteam sa-l ratez, pana venea altul mi-as fi mutat mult si bine greutatea de pe un toc pe altul. Ce sa-i faci, avem si noi, femeile, un cosmar. Eu am doua. Celalalt ma asteapta in scara blocului.

6. Îngrozitor - Leo

Nicio babă n-a fost violată pe strada asta. Niciun cuţitar nu şi-a înfipt şişul în orbita niciunui beţivan şi niciun topor nu şi-a odihnit oţelul în bostanul niciunui microbist. Niciun postaş n-a fost scalpat şi niciun administrator de bloc nu s-a trezit în timpul nopţii în flăcări. Niciun nou-născut plângăcios n-a fost sufocat cu perna şi niciun pechinez prea lătrător n-a fost spânzurat şi împăiat.
Strada Ulmilor e cea mai îngrozitoare stradă din oraş, pentru că aici nu se întâmplă niciodată nimic.

7. Înfrigurare... - Cristian Dima

Simţeam în oase cumplit tremur, iar respiraţia ta mă-nfrigura. Un ger cumplit se năpusti pe stradă, ţinând în palmă palma ta. Mă îngrozeşte a ta privire, pătrunsă adânc în ale sufletului fire, e rece mângâierea ta, mă-ngheaţă sărutarea ta. Îmi este frică ca pe strada asta, să păşesc la braţ cu tine, mă sperie gândul că-ntr-o zi vei dispărea, acum când mă obişnuiesc cu tine. Din demon, înger vreau să te prefac, sufletul pot să-ţi încălzesc, te rog doar nu mă mai lăsa, pe stradă singur să păşesc.

8. Culmea strazilor - Sictireli

Strada principală arcuieste spre stanga, apoi drept pana la intersectia semaforizata cu strada Ulmilor. Un mucalit a completat numele strazii consemnand Strada Culmilor. Avea dreptate. Nici un ulm pe strada desi purta aceasta denumire. Semaforul sta pe rosu de cateva luni, fara sa produca accdente de circulatie. Stalpii plantati din 20 in 20 de metri nu au becuri. Curtile nu sunt imprejmuite, dar niciun caine nu iese in strada. Copiii nu merg la gradinita, dar la capatul strazii functioneaza o astfel de institutie.

9. Frica de ... - Mariana

Locuiam la trei străzi de şcoală, pe o stradă cu case vechi. Dimineaţa mă târa tata pe trotuarele pline de frunzele toamnei. Mâna mea se cuibărea în mâna lui şi mi-era aşa de bine. La întoarcere începea coşmarul. Trebuia să vin singură printre haitele de căţei care căutau de mâncare pe la porţile vecinilor. De cum făceam colţul, inima zguduia universul din mine. Plângeam mut deşi aş fi strigat. Mergeam doi paşi înainte şi unul înapoi. Nu era nimeni. Uneori mă scăpam pe mine de frică... Noaptea visam că am murit.

10. Vis urât - LeeDee P.

Visa că marţi 13, trei ceasuri rele, stătea în faţa clădirii guvernului din Piaţa Victoriei, era pensionar, bolnav de diabet, văduv şi singur pe lume, pe deasupra, cu un venit lunar de 600 RON, din care 200 pentru medicamente şi participa la greva generală a angajaţilor de la stat şi a pensionarilor, care vroiau să-l forţeze pe prim-ministru ăsta de Boc să demisioneze şi să-i lase pe alţii mai competenţi în loc. Visase urât şi altădată, dar problema era că acum, nu se mai putea trezi din somn!

11. Cotoiul din ulm - Sictireli

Cand au intrat cotigarii pe strada, ceata era groasa ca un rau plin de dejectii. Cotiga! Oamenii ies la porti cu gunoiul menajer in butoaie din tabla ruginita sau in ligheane gaurite si captusite cu foaie de placaj scorojit. Cotigarii sar sprinteni din masina, trag un gat vartos dintr-o sticla de vin si apuca de cazanele pline cu gunoi. Dintr-un astfel de cazan sare un cotoi tinand in dinti un cap de peste. Un cor de fluieraturi il goneste pana in ulmul cel mare de vis-a vis unde s-a cocotat tremurand ca o piftie.

Clasament:

1. - 2. - Poveste de groază - LeeDee - 12v/3 & Înfrigurare - Cristian Dima - 12v/3
3. Culmea străzilor - Sictireli - 10v/6
4. Fiecare cu coşmarul lui - Le Petit Prince - 9v/5
5. - 6. - Pariul pe nimic - Călin - 5v/3, Vis urât - LeeDee - 5v/3,
7. - 8. - Teama - Carmen Negoiţă - 5v/2, Cotoiul din ulm - Sictireli - 5v/2
9. Frica de... - Mariana - 3v/3
10. L.M. - Dan - 2v/2
11. Îngrozitor - Leo - 1v/1

Le mulţumesc pentru voturi lui Călin, Leo, Cristian Dima, Lavinia Desideria (care a acordat doar nouă voturi, am observat foarte târziu şi care doreşte să fie trecută doar cu pseudonimul Desideria, nu are blog), Carmen Negoiţă şi LeeDee P. Si mie.

miercuri, 19 mai 2010

Cronica unei cărţi rătăcite

Sunt pe urmele unei cărţi. Unei cărticele. Unei cărţulii. Cronica unei morţi anunţate.
Am pierdut-o. Am rătăcit-o. S-a evaporat. Adevărul e că habar nu am ce s-a întâmplat cu ea. Nimeni nu are. E o carte specială pentru că se numără printre puţinele pentru care practic am făcut foamea, cumpărând-o în facultate. Dacă nu cumva o fi chiar singura. Bine, e mult spus foamea, că a fost relativ ieftină, dar faima aşa se construieşte. Când voi ajunge un autor consacrat şi îmi voi scrie memoriile, nu voi putea spune că am dus-o bine şi că mâncam în fiecare zi ciocolată şi că mâncam în fiecare zi. Ca un scriitor de bun simţ va trebui să fi îndurat nenumărate lipsuri şi să fi petrecut multe zile înghiţind în sec şi mâncând febril din priviri paginile cărţilor pentru care mi-am sacrificat banii pe care reuşea mama să mi-i pună deoparte când îmi trimitea pe mail pe tren mămăliga, varza şi scrisoarea despre cei de-acasă. Trebuie să fie ceva înduioşător, o tinereţe chinuită, care să confirme că am toate motivele să mă numesc scriitor.
Aşadar, e o carte mică şi mov. Ultima dată a fost zărită în noiembrie, de către Dan, după ce fusese împrumutată Emei sau înainte să fie împrumutată Emei, înainte sau după ce o citise George, dar sigur după ce i-am dat-o eu Ralucăi, care a transmis-o celorlalţi. Dan spune că a înapoiat-o Ralucăi, Raluca spune că mi-a dat-o mie, dar nu mai ştie când, cum şi de ce. Pe Ema şi George nu i-am mai întrebat nimic, ei sunt doar victime colaterale. Eu nu ştiu şi nu-mi amintesc. Ştiu doar că n-o am. O carte care provoacă amnezie. Dacă am dat-o altcuiva, sau ştie cineva ceva de ea, vă rog io daţi-mi-o înapoi. E cărticica mea fără de care nu pot să devin un viitor scriitor consacrat.

Şi acum o întrebare naivă:

Credeti ca am sanse sa devin cel mai viitor scriitor consacrat? Cate?
Daca renunti la scris
Cel mai consacrat
Esti cu capul
Nu-ti mai dam cartea inapoi
pollcode.com free polls

luni, 17 mai 2010

semne


Un frig care pătrunde până în oase. dimineaţa găsesc în birou fereastra deschisă şi aerul rece pornit. planuri împrăştiate. parcă sunt toate pe dos, mi se zbate ochiul drept din palmă, stângul mă doare surd, l-aş scoate cu un fier înroşit, l-aş înlocui. verific pentru a nu ştiu câta oară contul gol, niciun apel. nou, niciun sens. trei ceasuri rele. tic. Eu tac. mă joc mahjong, nu mai am soluţii, caut să pun în balanţă o piatră, îmi zboară uşor gândul, poartă aripi grele. suntem trişti, aşteptăm o minune.

Pentru concurs, pentru Trilema.

Trei Grivei


Lola, Laţă şi Grivei
Făceau dragoste în trei.
Dar fiind plini de ghinion,
I-a călcat un camion.

(Poezie învăţată de la Dan!)

vineri, 14 mai 2010

The fast and the hungry


Două ţigănci şi un plod desculţ, în faţa primăriei cu orologiu: "domşoară cât e ceasu zi şi mie cât e ceasu dă şi lu maica o pâine maică ne dai?"
Intru în magazin, iau portocale pentru bunici şi pâine pentru ţigănci, dar pesemne am fost zgârcită: "hai domşoară dă şi lu ăsta micu ceva cere-i bă du-te bă după ea cretinule ce eşti bă aşa dobitoc du-te bă după ea-n morţii mă-tii boule." Aud un papuc zvârlit cu precizie şi pe „ăla micu” lipăind disperat în spatele meu. Din păcate pentru el, nu aveam tocuri.

Pentru concursul de Proză Arhiscurtă de pe Trilema.

joi, 13 mai 2010

Cum înfiletăm şurubul


Vocile spun că trebuie o postare nouă pentru cel de-al doilea text cu care particip la concurs. Precis lumea simte nevoia să recitească informaţiile interesante despre o înşurubare corectă.

Aşadar, pentru secţiunea reciclare a concursului de Proză Arhiscurtă de pe Trilema, textul cu piuliţe. Sursa: un contract. E bine, dom' Popescu?

Capetele de şuruburi expuse şi piuliţele vor fi hexagonale şi lungimea tuturor şuruburilor va fi astfel încât, atunci când se introduce piuliţa şi se strânge, partea înşurubată va corespunde piuliţei şi nu va ieşi în afara acesteia mai mult de jumate din diametrul şurubului. Toate şuruburile şi piuliţele vor fi înfiletate conform prevederilor normativelor naţionale aplicabile în vigoare şi prevăzute cu şaibe cu o grosime de 3 mm sub şuruburile cu piuliţe.
Vor fi furnizate toate materialele de îmbinare.

Trilema PA Reloaded


A doua ediţie a concursului de Proză Arhiscurtă pe Trilema.
Sper să câştig cel puţin locurile unu, doi şi trei. Faptul că la ediţia precedentă am ieşit pe undeva între 50 şi 200 nu se pune, sunt optimistă şi înduioşător naivă, un motiv suficient că să mă număr măcar printre primii trei câştigători.
Frumos din partea mea ar fi să am un text nou, dar când o să traduceţi şi voi toată ziua despre piuliţe, prezoane şi livrarea echipamentelor pe şantier în condiţii optime, cu plăcuţe de identificare conform standardelor si normativelor aplicabile în vigoare, atunci să îmi reproşaţi că nu am idei originale.
Deci, până una alta, un text mai vechi, refăcut:

Un căţel crem şi pufos. Visat astă-noapte. Măricel, dar pui, deci un pui măricel de căţel. Avea urechi clăpăuge, patru picioare strâmbe şi limba scoasă tot timpul. Era tot-tot crem, de la bot până la coadă, cu o blăniţă scurtă şi moale, numai bun de mângâiat. Se juca împreună cu mine, era vesel şi îl iubeam foarte tare după cum se vedea în vis. Aşadar, dacă vedeţi pe undeva un astfel de căţel care umblă fără copil, vă rog să-mi daţi de veste pentru că e al meu. Eu am fost întotdeauna un copil fără căţel.

Iar pentru cealaltă secţiune a concursului, de reciclare (text scris de altcineva care satisface cerinţele de întindere), un paragraf a cărui sursă nu ştiu daca am neapărat cum să o menţionez, decât dacă foarte foarte musai, dar în privinţa căruia nu pot exista bănuieli cum că aş fi eu autorul şi care este destul de elocvent pentru lipsa acută de gândire de care dau dovadă în ultimul timp:

Capetele de şuruburi expuse şi piuliţele vor fi hexagonale şi lungimea tuturor şuruburilor va fi astfel încât, atunci când se introduce piuliţa şi se strânge, partea înşurubată va corespunde piuliţei şi nu va ieşi în afara acesteia mai mult de jumate din diametrul şurubului. Toate şuruburile şi piuliţele vor fi înfiletate conform prevederilor normativelor naţionale aplicabile în vigoare şi prevăzute cu şaibe cu o grosime de 3 mm sub şuruburile cu piuliţe.
Vor fi furnizate toate materialele de îmbinare.

Succes! Mie.

vineri, 23 aprilie 2010

Viaţa mea e bestială

Viaţa e bestială pentru că, deşi primesc lepşe pe care nu le rezolv de la oameni de treabă precum Simona, Remus, Melania, sau Nina, există mereu opţiunea logică să iau una cu forţa. Aşa că m-am oprit la aceasta, la care universul a făcut să ajung pe o cale extrem de sinuoasă, prin Richie, unul din autorii blogului Marele Ecran, unde am participat concursul ăsta, cu scenariu la postarea asta, concurs de care am aflat de la Groparu, pe care îl citesc din principiu, mai degrabă nu citesc biblia înainte de culcare decât să nu-l citesc pe el! Deci totul se leagă.
Aşadar, viaţa mea este bestială pentru că este groaznică. Pun pariu pe o cutie de creioane colorate că nu se găseşte un singur amărât căruia să i se fi întâmplat în ultima jumătate de an atâtea evenimente dezastruoase câte mi s-au întâmplat mie. Nu se găseşte, deci din prima practic am câştigat o cutie de creioane. Nu e bestial?
Bestial mai e că mama mea a fost atât de inspirată încât să-şi pună ziua de naştere pe aceeaşi dată cu cea a numelui, deci nu trebuie să iau două cadouri! Adică azi. Bravo mama, la mulţi ani!
Altceva: Gossip Girl. DA, şşşi ce, mă uit la Gossip Girl, nu ca voi la seria 1, ci exact la seria a treia. Nu râdeţi pentru că nu ştiu câţi dintre voi sunteţi suficient de bestiali încât să vă uitaţi la Stargate Universe, de exemplu. Deşi cu adevărat bestial ar fi să nu aştept câte o săptămână întreagă pentru un nou episod.
Alt bestial e că păsăresc ciripelele şi că am patru mere verzi. Poate nu vi se pare nemaipomenit, dar pentru mine e o chestie importantă, ciripelele din mintea mea au în sfârşit cu cine să rezoneze! Merele, pur şi simplu, patru.
Însă cel mai bestial dintre bestiale este că îl am pe Dan care mă suportă. Are mai multe calităţi, dar asta e cea mai preţioasă. Studii de specialitate arată că sunt probabilităţi infinit mai mari să existe tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte decât un om care să poată răbda un Vărsător. Mai ales când Vărsătorului i se întâmplă să fie cineva aşa ca mine. Şi mai ales când celălalt om e tot un Vărsător. Dan rezistă ca un martir. Mă suportă când mă crizez că nu a plătit întreţinerea la ora 11, când îi fac scandal că a lăsat pâinea afară din pungă, că şi-a luat o bere, că de ce nu şi-a luat bere, că bate vântul, că am ars măncarea şi că, în principiu, de ce se întâmplă lucruri pe pământ fără permisiunea mea. Toate astea fără să se ia cu mâinile de păr! Cel puţin nu de faţă cu mine. Credeţi că glumesc, aşa-i? Ha!

miercuri, 14 aprilie 2010

Quelques paysans!


el:
ce mai faci?
eu: citeam întâmplător pe un blog cum povesteşte o domnişoară că a mâncat Foie Gras A la Plancha cu ciuperci salbatice in sos de vin de porto si sos chutney cu mere si ceapa rosie
eu: şi mă gândeam când oi ajunge şi eu în halul ăsta de fină şi delicată cunoscătoare
el: ce spune că a mâncat?
el: e mai bună o friptură cu mămăligă
eu: da... şi un file de halibut facut in abur de supa de peste si legume, cu sos de smintina si legume tocate fin, decorat cu rosii coapte la cuptor
el: halibulit
eu: şi la desert un fondue de ciocolata fierbinte cu miez din piure de zmeura proaspata (foarte potrivit, pentru ca zmeura e acrisoara si taie din gravitatia aluatului de ciocolata) si inghetata de vanilie
el: a mâncat sau a făcut sex?
eu: se exprimă cu atâta pricepere şi nonşalanţă încât mi-e chiar jenă. sunt o ignorantă!

eu: tu ce faci?
el: la redacţie, scriu
eu: şi mănânci des œufs à la coque avec des radis et du pain tendre
eu: vezi ce preţios sună?
el: da...
el: adică două ouă cu ridichii
eu: şi pâine proaspătă
el: aşa
eu: dar dacă te întreabă cineva, să zici cum ţi-am zis eu
el: bucătărie franţuzească
eu: te rog... french cuisine

eu: mă laşi să pun o parte din discuţie pe blog? uşor modificată…
el: ok
el: dar să nu zică lumea că nu ştim ce e aia mâncare bună şi că facem foamea!
eu: la replicile tale o să modific: "iartă-mă că te-am sedus şi te-am abandonat deşi erai însărcinată, sunt cel mai nemernic dintre nemernici, iar tu eşti cea mai inteligentă"
eu: îţi dai seama că o să zică ce ţărani suntem
el: ce mă? ce modificări faci?
el: !!!!!!!!!!!!!!!!!
eu: de ce, mă, nu sunt inteligentă?

marți, 6 aprilie 2010

Aflu că realizez



Mai mult decât absolut întâmplător, întâmplătorul perfect, cum s-ar spune, realizez în acest moment, minutul 28 după orele 15, în frumoasa zi ploioasă, că blogul împlineşte un an.
Spun asta pentru că nu am altceva de consemnat. Viaţa e greu uneori, chiar dacă nu pare a trebui să fie. Precum o cărare întreruptă din loc în loc.