Indecent

Strategia mea e très simplă. Nu fac, nu mă pasionează să vorbesc despre, de altfel nici n-aş avea ce zice, nu citesc nimic în materie de aşa ceva. Ieu mă uit pe poze. Nu ştiu cum vine asta, îmi trezeşte interesul, dar nu mă preocupă.

Sunt fel dă fel de saituri şi forumuri pe tema asta. Da ştiu, voi nu vă uitaţi, de-aia vă şi zic eu. Mno, şi ăia pe-acolo sunt care mai de care mai cunoscători şi pricepuţi, fiecare deţine tactica supremă şi piatra filozofală. Doar adevăraţii specialişti, ăi care se pricep la teorie şi nici practica nu-i omoară, ştiu cum se împart "pasionaţii" din acest domeniu: avem (vorbesc din auzite) neiniţiaţii - gură-cască, dacă e să facem un spirit de glumă -, apoi învăţăceii fără pretenţii, care se străduie pentru că trebuie, şi aici intră familiştii, amatori cum ar veni, oameni care au o idee vagă şi cum-necum se descurcă. După ăştia sunt cei care trăiesc cu iluzia că se pricep şi nu poţi să-i convingi alminteri, mediocri care dacă ştiu cum arată, se simt cel puţin zei în domeniu - ăştia sunt peste tot. Între mediocri şi adevăraţii maeştri nu-i decât un mic mare pas, aici ori eşti bun, ori eşti degeaba. Guru ăştia care le combină în toate chipurile, de nici nu ţi-ai putea închipui că se poate şi aşa, te fac să crezi că doar pare complicat, pentru că în fapt ar fi greu să gândeşti atât de simplist. Asta e fraiereală, în realitate arată simplu doar pentru că e în asemenea măsură de complicat şi depinde de atât de multe, încât e imposibil să vezi dincolo de aparenţe.

Pentru că aici, în afară că trebuie să pricepi practic procesele fizice şi chimice - în teorie ceva mare nu intră în ceva mic, deci n-ai avea cum să le "combini", dar practica a arătat că se poate, şi alte exemple nu pot să vă dau că nu le am cu ştiinţele exacte, ziceam, în afara de asta, trebuie să ai şi fler, talentul ăla de a face totul să fie o artă, un simţ care să îţi spună unde, cât, în ce fel, în care moment, când bagi, când scoţi. Şi să nu mai vorbim de experienţă. E suficient să lipsească un singur astfel de ingredient şi rezultatul va fi unul care să răspundă unei simple nevoi primare.

Acum nu pot să spun că nu am încercat şi eu, am totuşi o vârstă. Asta e precum fumatul, mulţi o fac fără să priceapă clar de ce... că aşa se obişnuieşte. Mie mi se pare absurd să te chinui când vezi că nu le ai, doar ca să demonstrezi că eşti în rândul lumii. Dacă am accepta mai des că se poate şi fără activităţi a căror lipsă, în mod aparent, este de neimaginat, cred că am fi puţin mai relaxaţi. Dar, de, e cumva paradoxal.

Eu am renunţat, după cum am zis, găsesc totuşi o plăcere în a mă uita la poze. Probabil are nevoie şi mintea de un stimul. Mă satur cu privitul, am suficientă imaginaţie, zic. În principiu mă uit aici şi aici, ei au cele mai elocvente imagini, urmăresc întregul proces, surprind detaliile, ce mai, e o poezie fotografică. Azi însă m-am surprins citind despre cum se face. Ca în orice domeniu, când realizezi că te încearcă o plăcere pentru ceva ce consideri a fi de neconceput, ai un şoc. Presupun că în cazul meu asta nu se poate numi decât perversitate culinară. Pentru că despre gătit era vorba...