vineri, 6 noiembrie 2009

Instigare la "inexprimare"

Cum ar fi să nu ne mai dăm cu părerea? O viaţă, glumesc, măcar o zi în care să nu avem nemulţumiri, aşteptări, opinii, o zi în care fiecare să îşi vadă de treaba sa, iar treaba să fie alta decât a privi peste gard, în curtea vecinului.

O zi în care să nu te enerveze că Zoso vorbeşte despre un iaurt care ţie nu îţi place, că Pitici are un limbaj vulgar, că Trilema... există şi este, că DeMaio e roackăr şi pletos, ori că 10 mii de alţi bloggeri sunt agramaţi sau inculţi.

O zi în care să poţi să nu ai o părere cu privire la cum arată, ori cât de urât sau nepotrivit se îmbracă oamenii, cât drept la credinţă au sau nu au, cât de corect sau incorect se exprimă, o zi în care să nu-ţi dai cu părerea vizavi de orientările sexuale, capacităţile intelectuale, gradul de importanţă, culoarea ochilor, dreptul de a exista al ţiganilor, al extratereştrilor sau al pelicanilor.

O zi în care să nu te vaiţi că ploaia e udă, că banii puţini nu-ţi ajung pentru ţigări, că munca e prea multă, şefii nu te respectă, prietena te înşeală, că viaţa e greu, visele nerealiste irealizabile şi oamenii răi.

O zi în care să nu te mai defineşti prin existenţa altora, în care lipsa unui punct de vedere să nu îţi anuleze personalitatea, o zi în care să nu te mai lamentezi, să nu mai ai pretenţii şi în care să nu mai caşti gura la cum spun alţii că este sau nu bine, pentru a putea fi capabil să trăieşti.

În loc de o zi în care să purtăm pălării, să stingem luminile, ori să nu fumăm, să avem o zi în care să nu ne dăm cu părerea niciunul. Ce părere aveţi?

25 de comentarii:

  1. Cam greu:)...dar se poate; totusi, nu o zi intreaga:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi o zi fericită. Numai că foarte puţine persoane din blogosferă îşi doresc asta.

    RăspundețiȘtergere
  3. N-ai avut niciodată o zi din aia? Sunt super zilele în care treci indiferent prin lume. Simţi că arunci tot balastul peste bord - şi eşti liber. Dar sunt şi zile în care ne tăiem unghiile şi vorbim multe prostii. Şi zilele astea au farmecul lor. Uneori e reconfortant să baţi apa-n piuă despre aia şi despre ailaltă :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Alina, fii barbata, ma bazez pe o zi intreaga din partea ta :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Bogdan, stiu ca datul cu parerea este principala sursa de venit pentru foarte multi, motiv pentru care am cautat sa exclud temele apasatoare ale nemultumirii generale, dar tocmai cei care isi castiga existenta prin formarea unor optinii, pana la urma, ar trebui sa dea mai des cu un pas inapoi si sa separe mai cu atentie ce e trist de ceea ce e meschin.
    Si cum multi din blogosfera, de exemplu, se coordoneaza perfect in a influenta opinia publica, de ce sa nu faca macar un efort si in a nu o influenta. Mai ales adeptii indemnului "Ganditi cu capetele voastre".

    RăspundețiȘtergere
  6. Mishu, tocmai, ca rar reusesc sa am o zi din cealalta, in care sa mor daca nu imi spun punctul de vedere. Nu o fi bine nici asa, dar e o solutie de te pastra mai normal.
    Uneori cand mai dau atentie si ajung sa ma oboseasca disputele altora, ma gandesc cum dumnezeului s-or simti, daca eu care nu am nicio legatura ma simt atat de prost privind la ei.

    RăspundețiȘtergere
  7. Sunt de acord cu o astfel de zi. Chiar si o viata as putea sa ma descurc cu aceasta perfectiune.

    RăspundețiȘtergere
  8. roxana, eu am supravietuit :D
    adrian, si nimic, eu nu am nicio parere.

    RăspundețiȘtergere
  9. servus...
    m-as supune instigarii, sincer.
    toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  10. Salut Ioana! Vezi ca ai facut o confuzie mare cat Pitestiul, dand ceva comenturi la materialul asta http://polimedia.us/trilema/2009/call-teh-wahmbulance/ . Dan Badea ,,ala raul'', mare jurnalist de BuCUResti nu sunt eu, ci un tiz la vreo 50 de ani, de la Gardianul, tip care lucreaza pe investigatii. Acesta a scris o carte, ,,Averea presedintelui'', care este destul de interesanta. Mi-am dat seama ca tu ai facut referire la mine, scriind ca e o moda printre bloggerii din Arges sa stearga comentarii. Iar detinatorul blogului, popescu si nu mai stiu cum, inseamna ca nu a mai citit de 20 de ani un ziar. Dan Badea (ala de la Gardianul, nu asta de la Anmcheta, din Pitesti) e chiar foarte cunoscut in breasla...

    RăspundețiȘtergere
  11. Ce vis frumos si irealizabil ai indraznit sa plamadesti... Frumos!
    Sau ma rog, e cumav realizabil... Da cum ii facem noi pe astia sa taca din tastat o zi intreaga? Ce cablu tre sa taiem ca sa le pice la toti conexiunea?
    Am sa cercetez si te anunt...

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna, Dan. Imi cer scuze, eu am avut patanie cu... altcineva din Pitesti caruia ii facusem niste observatii intr- un comentariul. El mi l-a sters pe motiv ca l-am "injurat" si mi l-a inlocuit cu niste prostii. Asadar auzind Dan Badea si Pitesti, am gandit ca intr-adevar trebuie sa fie o moda sa stergi ceea ce nu iti convine. Imi cer scuze, deci.
    Cat despre Mircea Popescu, el este din Timisoara, nici nu prea are de ce sa citeasca presa din Arges...

    RăspundețiȘtergere
  13. Laura, nu m-am referit numai la bloggeri, ar trebui cam toti sa indraznim sa nu aveam cate o parere pentru tot ce ne inconjoara si sa ne dam seama ca nu ar fi o tragedie. Imi spunea o buna cunostinta ca am vrut sa spun mai degraba "instigare la viata proprie".
    Iar taierea conexiunii nu este o solutie, omul ar trebui sa nu-si mai dea cu parerea din proprie initiativa.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ce raspuns extrem de serios mi-ai dat! In semn de protest nu o sa-mi mai dau cu parerea azi despre postul tau, maine poate :P

    RăspundețiȘtergere
  15. Laura, ti se pare :D am avut un zambet larg pe chip, tot timpul cat am tastat :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Nu ştiu unde mi-a dispărut comentariul "foarte elocvent" pe care l-am scris, aşa că încerc din nou, de data asta cu un citat din tine: "am avut un zambet larg pe chip, tot timpul cat am tastat".
    Oare? De ce am simţi mai degrabă tristeţea decât bucuria?!

    RăspundețiȘtergere
  17. n-are nimic, te-am trecut aici in carnetel oricum cu un comentariu foarte elocvent.
    nu stiu cum este dupa varsta de 25 de ani la varsatori, dar stii si tu cum e cu tristetea asta, te mai lasa cinci minute, iar te prinde, iar te... intristeaza :))

    RăspundețiȘtergere
  18. Vai, dar cum?!
    Serios vorbind, bine ar fi să ne dăm cu părerea în cât de cât cunostintă de cauză. Ar fi mult mai util.

    RăspundețiȘtergere
  19. Eu ma gandeam ca a ne da parerea in privinta lucrurilor care necesita o parere este o limitare serioasa, insa criteriul "in cunostinta de cauza" reduce drastic numarul opinantilor :))

    RăspundețiȘtergere
  20. ...hmmm, pai da.
    Ar fi o zi in care doar sa cream.

    ps. DeMaio e roakar si pletos ? :)

    RăspundețiȘtergere
  21. Ioana,
    am venit aici fiindca mi-au placut mult cele doua minipoeme - Pa-uri postate pentru concursul de la Calin ;)

    RăspundețiȘtergere
  22. cristean, sper ca nu te simti vizat :))
    gabi, ar fi o zi in care sa ne vedem de viata noastra.
    ps. roackar e, pletos nu stiu dar parca asa se lauda :P
    multumesc pentru visite si apreciere :)

    RăspundețiȘtergere