Ziua bună.
Din lipsă de ocupaţie, am frunzărit şi astăzi web-ul şi iată ce am aflat:
1) Români, vi se pregăteşte ceva.
Vă mai amintiţi tentativele UDMR-ului de a obţine "autonomia regiunii secuieşti"?
Ei bine, din moment ce nu au reuşit să ne împuţineze, vor să nu ne lase să ne înmulţim.
Astfel, Marko Bela (singurul candidat la preşedinţia României care a ţinut discurs la alegeri în altă limbă) consideră simplificarea procedurii de obţinere a vizei pentru cetăţenii Republicii Moldova ca fiind "o măsură pripită şi populistă".
Hmmm, pripită nu ştiu dacă poate fi catalogată în contextul evenimentelor de acolo. Populistă era dacă venea înainte de alegerile legislative. Tare mi-e că îi e frică de faptul că, dacă mai vin români, pierde "pragul electoral".
Eu consider că ar trebui să se bucure că mai vin români, care să îi iubească la fel cum îi iubim şi noi.
2) Din Gândul aflăm că principalele partide parlamentare şi-au stabilit în mare măsură "eurosloganurile".
Să vedem la ce s-au oprit:
- PSD are de ales între 3 traduceri ale sloganului socialist european "people first": "oamenii pe primul loc", "oamenii înainte de toate" sau "importanţi sunteţi voi".
Primele 2 nu îmi prea plac, deoarece fac discriminări. Ultimul pare perfect, mai ales că este preferatul domnului Vanghelie. Acesta "şi-a informat colegii că el l-a testat deja, cu succes, în focus-grupuri". Mi se pare mie, sau asta nu sună a ceva ce ar spune Vanghelie? Sau "focus-grupurile" sunt "pe persoană fizică"?
- Sloganul PDL-ului mă lasă total în ceaţă. Vor defila cu "Europa ne ajută". Pe cine ajută? Pe catindaţii lor? Ori, dacă ajută ţara, nu era mai interesant să ne spuna ce vor face ei ca să ne ajute Europa? Aş fi preferat "vom muri cu Europa de gât dacă nu ajută România". Ei, ăsta da slogan.
- Liberalii încă nu s-au hotărât, dar au şi ei "focus-grupuri", aşa că nu ne facem griji.
- UDMR-iştii l-au atras pe episcopul Tokes pe listele lor, aşa că nu mai contează ce mai spun, că oricum nu va fi pe limba noastră, sau despre noi.
Tare mi-e că la alegeri o să folosesc sloganul "Cu telecomanda-n mână, stau întins pe canapea". Părerea mea.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu