Dacă până acum eram dezastruoasă, acum sunt mult mai bine: nu mai scriu deloc. Şi într-un moment ca acesta de lene şi concediu în care chiar nu regret că stau de-a dreptul degeaba, intru şi eu în trend şi-mi etalez gugălicii. Cu promisiunea că mâine sau poimâine o să vă povestesc aventurile de la grădina zoologică, pentru că mi-a spus Cosmin că au băgat animale proaspete... popândăi... popălăi... oximoroni... nu mai ştiu, dar mă duc să mă edific.
Şi deci da, deşi sigur nu vă vine să credeţi, mă cată şi pe mine lumea, mai neintenţionat, mai din greşeală; am şi eu gugălicii mei şi se împărţesc în trei:
Primele sunt căutările care mi-au confirmat că oamenii chiar fac poezii cu dicţionarul de rime: ce rimeaza cu opt (cu opt, opt. clar), rimeaza cu bine (cont în euro), prietenie-rime,versuri (foaie verde prietenie, una ţie, două mie), rime cu ioana (million dollar baby), poezii care rimeaza cu alina (alinuţa cea sadică o trăgea de mână pe soru-sa, noaptea, prin pădure. mi-e frică, mi-e frică, zice aia mică. să vezi ce frică mi-e mie, răspunde alina, că trebuie să mă întorc singură).
Apoi căutările care sub nicio formă nu ar fi trebuit să ducă aici, dar la care nu pot ca să nu răspund sincer şi după ştiinţa mea nevinovată:
recomandari culinare - peşte cu îngheţată şi topping de muştar, cu garnitură de fluturi la grătar şi un strop de miere. dar e o delicatesă,
lectii de crosetat.blogspot.com - bob pe faţă, bob pe spate, până terminăm punga de orez,
http//edithfrincu blogspotcom/ - aţi greşit, dar n-are nimic, ştiu şi eu că ouăle se gătesc fără coji. cred că e suficient,
In numele credintei - eşti un păcătos, credincioşii nu folosesc calculatorul. 10 aleluion. punct blogspot punct com.
Şi restul pe care numai eu le pot explica:
preludiu ce inseamna - pff, preludiu e atunci când pretena ta îţi dă voie să îi cumperi în fiecare zi bombonele, floricele, mărgeluşe, cerceluţi, danteluţe, chiloţei, covigei, suculeţ, cremuţe şi rujuleţe. Ca să nu vă rutinaţi şi fincă te iubeşte, ea are grijă ca săptămânal să îi oferi măcar câte un preludiu ieşire la munte, salon cosmetică şi pereche de săndăluţe, iar lunar să ai parte şi de preludiile speciale: rată apartament, rată bemveu şi perioada neplăcută când e mai nervoasă... ca de obicei. Anul nu o să îl apuci în ritmul ăsta. Preludiu asta înseamnă, zău pe cuvânt.
hai mai ioana daca ciocolata e a mea - hai mah, la naiba, dacă e a ta, mi se pare corect... ce-i al meu e al meu, ce-i al tău e-al meu.
ce am patit?? - te-ai născut, dar mă aşteptam la asta din partea ta, necăjitule.
stau la parter si am facut balcon - ce-aş putea să mai zic, balcon de beton.
ai impresia ca ai uitat usa deschisa - aha, asta e atunci când pleci în concediu la mare şi te întrebi ce n-ai luat: periuţa de dinţi sau pastilele de memorie.
masterul la ce ma ajuta? - să aprofundezi ce n-ai învăţat în facultate, normal.
aventuri din cripta - numai la noi, trei la zece mii.
miercuri, 8 iulie 2009
Am şi eu gugălici
Publicat de
ioana
la
00:10
Trimiteți prin e-mail
Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete:
aventuri,
sissy stuff
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Misto !
RăspundețiȘtergereTrebuie sa mai scriu si eu un articol dintr-asta cu cautari pe google, ca s-au strans cateva. Eu le pun intr-un fisier text cand le vad si le folosesc la nevoie !
esti originala, nu simpatica, dar veritabila cu siguranta.
RăspundețiȘtergereorbita vietii mele a fost deturnata de sensurile falice pe care tu le propui.
nu stiu, dar cred ca feminitatea ta luciferica naste un daimon bloger-istic taios si moralizator.
ma vad brusc incapabil sa-mi urmaresc sirul gandurilor, pentru ca tu ai surprins insipidul sinelui.
stiu ca te-ai oprit asupra mea cateva clipe, sper sa nu te mai chinuiesti si sa dormi.. profund si abrupt.
asta e solutia .. ziua de maine n-o sa-ti ofere decat o alta copie - a ta.
te rog cersind sa nu te tulburi, si sa-ti provoci neplaceri. dar daca simptomele pms sunt permanente, ma intreb, din grija, nu de alta, de ce nu te duci la doctor?.
RăspundețiȘtergereiti sunt alaturi si te-as ajuta oricand sa te transformi.
p.s. treci intai pe la medic
eram precisa ca daca iti ofer un scop o sa incepi sa iti pierzi din farmecul discursului. daca n-as fi cam nesimtitoare, aporoape ca m-ar mustra constiinta.
RăspundețiȘtergereBucura-te de concediu, draga mea! La vita e bella, ai si gugalici :), nu conteaza cum ajung, importanta e destinatia:).
RăspundețiȘtergere