vineri, 23 aprilie 2010

Viaţa mea e bestială

Viaţa e bestială pentru că, deşi primesc lepşe pe care nu le rezolv de la oameni de treabă precum Simona, Remus, Melania, sau Nina, există mereu opţiunea logică să iau una cu forţa. Aşa că m-am oprit la aceasta, la care universul a făcut să ajung pe o cale extrem de sinuoasă, prin Richie, unul din autorii blogului Marele Ecran, unde am participat concursul ăsta, cu scenariu la postarea asta, concurs de care am aflat de la Groparu, pe care îl citesc din principiu, mai degrabă nu citesc biblia înainte de culcare decât să nu-l citesc pe el! Deci totul se leagă.
Aşadar, viaţa mea este bestială pentru că este groaznică. Pun pariu pe o cutie de creioane colorate că nu se găseşte un singur amărât căruia să i se fi întâmplat în ultima jumătate de an atâtea evenimente dezastruoase câte mi s-au întâmplat mie. Nu se găseşte, deci din prima practic am câştigat o cutie de creioane. Nu e bestial?
Bestial mai e că mama mea a fost atât de inspirată încât să-şi pună ziua de naştere pe aceeaşi dată cu cea a numelui, deci nu trebuie să iau două cadouri! Adică azi. Bravo mama, la mulţi ani!
Altceva: Gossip Girl. DA, şşşi ce, mă uit la Gossip Girl, nu ca voi la seria 1, ci exact la seria a treia. Nu râdeţi pentru că nu ştiu câţi dintre voi sunteţi suficient de bestiali încât să vă uitaţi la Stargate Universe, de exemplu. Deşi cu adevărat bestial ar fi să nu aştept câte o săptămână întreagă pentru un nou episod.
Alt bestial e că păsăresc ciripelele şi că am patru mere verzi. Poate nu vi se pare nemaipomenit, dar pentru mine e o chestie importantă, ciripelele din mintea mea au în sfârşit cu cine să rezoneze! Merele, pur şi simplu, patru.
Însă cel mai bestial dintre bestiale este că îl am pe Dan care mă suportă. Are mai multe calităţi, dar asta e cea mai preţioasă. Studii de specialitate arată că sunt probabilităţi infinit mai mari să existe tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte decât un om care să poată răbda un Vărsător. Mai ales când Vărsătorului i se întâmplă să fie cineva aşa ca mine. Şi mai ales când celălalt om e tot un Vărsător. Dan rezistă ca un martir. Mă suportă când mă crizez că nu a plătit întreţinerea la ora 11, când îi fac scandal că a lăsat pâinea afară din pungă, că şi-a luat o bere, că de ce nu şi-a luat bere, că bate vântul, că am ars măncarea şi că, în principiu, de ce se întâmplă lucruri pe pământ fără permisiunea mea. Toate astea fără să se ia cu mâinile de păr! Cel puţin nu de faţă cu mine. Credeţi că glumesc, aşa-i? Ha!

14 comentarii:

  1. Aaaa, păi dacă ai doar patru ciripele în minte, nici nu-i aşa de rău!
    Eu am stoluri, şi uite că mă descurc cât de cât...
    Mă descurc, fată?!!! Parcă aşa ziceai... :(

    RăspundețiȘtergere
  2. Presupun ca sunt destul de bestial ca varsator care se uita la stargate universe...

    Chiar sinuoasa cale ai ales ca sa-ti constientizezi frumusetea vietii :)).

    RăspundețiȘtergere
  3. Sheleve, patru mere, fatah, ce superficieal ma citesti, ciripele e in cârduri multe. Te descurci, tu esti dovada vie ca un Varsator, care mai e si femeie, poate supravietui :))

    Richie, si tu esti tot un bestial care asteapta o saptamana sa apara episodul nou pe torent, iar intre episoadele 10 si 11 a suferit groaznic? :D
    Cat despre cale, nimic nu e prea simplu pentru mine :P

    RăspundețiȘtergere
  4. ciripelele se zapaciripesc primavara. merele le ajuta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Viata ta poate nu-i.Dar daca nu e, e pentru ca fara indoiala tu esti! Si ca sa nu fie prea mult, a cedat ea. Tu bestiala, ea asa si asa! :))

    RăspundețiȘtergere
  6. Ioana trebuia sa mai scrie ceva... anume ca traieste cu un varsator, lucru care complica si mai mult situatia :P. Una peste alta, era varsatorilor va veni in cativa ani... Va fi o lume a noastra!

    RăspundețiȘtergere
  7. Simona, deci chiar se leaga toate :))
    Laura, cum sa nu, the clash of the titans!
    Dan, ne facem noi mari si ne luam bicicleta.

    RăspundețiȘtergere
  8. Vai, am zis ca esti cam nebuna. Dar cand am aflat ca esti Varsator, te-am inteles, suntem surori. Stiu ce vrei sa spui. Vai, si doi ca voi la un loc...lasa ca e bine, viata e o poezie.

    RăspundețiȘtergere
  9. Draga de tine, deocamdata e o tragi-comedie. Oricum, vad ca suntem din ce in ce mai multi (varsatori). Daca ne organizam, am avea sanse chiar sa preluam puterea. Norocul lor ca suntem cam dezorganizati din fire.

    RăspundețiȘtergere
  10. mi-ai mai zis, mersi, e bine ca inca iti place :)) :P

    RăspundețiȘtergere
  11. ce accident! ce tragedie!

    RăspundețiȘtergere
  12. Oli, comentariu era de fapt "păţăşti", nu? :P

    RăspundețiȘtergere