marți, 21 aprilie 2009

Obiceiuri pascale

Măi oameni buni trecu şi Paştele.

Dacă mai zice cineva că România e lovită de criza economică, înseamnă că ori nu e sănătos, ori nu a fost în oraş la cumpărături.

Prima oară am fost joi la "market". Vina mea a fost ca am mers în prime-time, adică pe la 16.30. După ce cu chiu cu vai am localizat un cărucior liber (asta pentru că avea o roată lipsă şi mânerul rupt) am intrat plin de curaj şi de bonuri de masă în magazin. Înăuntru era mai multă lume decât la Revoluţie şi mult mai nervoasă.

Primul popas l-am făcut la "lactate", dar fără prea mult succes. Motivul eşecului l-a constituit o bătrânică, care părea foarte de treabă, ce blocase galantarul cu căruciorul şi cântărea din priviri două borcane de iaurt. Timid, am încercat să-i împing un pic căruciorul, mânat fiind de dorinţa de a lua lapte. Acest lucru se pare că a deranjat-o un pic pe drăguţa mamaie, care mi-a propus în schimbul deplasării căruciorului o poşetă în cap. Politicos, am refuzat şi am plecat în grabă înspre "carne". Măi fraţilor, cred că nici un roi de lăcuste nu putea să lase galantarele atât de goale. Bine, nu erau chiar goale. Într-un colţ mai era o caserolă cu picioare de porc, care devenise deja obiectul unei dispute între un pensionar înfometat şi un "nesimţit impertinent şi dracu să te ia cu mă-ta". Pensionarul a avut câştig de cauză, fiind ajutat de bastonul din dotare.

Am zis că şi aşa carnea face rău şi mi-am propus un festin vegetarian. Iar n-am avut noroc. Singurele variante disponibile erau o pungă de curmale desfăcută şi nişte portocale verzi.

Până la urmă am reuşit să cumpăr un burete de vase şi un mop "la ofertă".

Oricum, din presă am aflat că nu sunt singurul care nu a reuşit să găsească mâncare de sărbători.

Să nu vă prind sâmbăta viitoare în market. Am un cărucior tunat, doar se apropie Crăciunul, nu?

11 comentarii:

  1. mopu era pentru pretena ta care face curat pe scara blocului, nu? vezi ca in limbajul janitorilor asta se interpreteaza ca si cum ai cere-o da nevasta.

    RăspundețiȘtergere
  2. Supermarket-ul e parfum pentru adevaratul razboi : cel care se tine in piata.
    La coada la miel batraneii se imping de zici ca se da gratis, trag de tine sperand ca ai sa cedezi psihic si ai sa pleci, iar cand ajung in fata sunt indignati ca n-au si miei mai mari.
    Am zis ca nu mai calc in piata niciodata. Adversarii sunt mult mai dotati, mai incaptanati si mai cu experienta decat mine ! Deci capitulez ! :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu trebuie sa capitulezi.
    Cheia e sa treci intai ca din intamplare pe langa coada. Repet, nu te asezi la coada si ii spui aluia de la jumate (efectul de gogoasa) ca marfa e expirata, de contrabanda, sau ce iti da prin cap. Dupa ce se imprastie vestea te duci si o sa fii a treia la rand(primul nu pleaca nici de-al dracu si trebe ca mai e unu surd pe acolo)

    RăspundețiȘtergere
  4. tu fiind primul, care e al dracu numai finca a stat la toata coada dinaintea lui, sau ala surd?

    RăspundețiȘtergere
  5. :))))))))))))) laura, dupa tine, potopul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Credeti-ma, pe batraneii aia nimic nu-i lua de acolo. Dupa 3 ore de stat la coada nici eu nu m-am miscat pana n-am luat miel ! :)) Si cand te gandesti ca eu nici macar nu mananc... Dar am anuntat-o deja pe mama ca e ultima data :))

    RăspundețiȘtergere
  7. uite o idee de afacere: stai la coada in locul omului si il taxezi ca la taxi. Cred ca ar iesi ceva bani. In modul asta, iti faci cumparaturile pe banii clientului.

    RăspundețiȘtergere
  8. Cine a zis ca batranetea= intelepciune era un pic cu creierii capului( ca sa ma exprim deontologic:)) ; of course, nu generalizez.
    Pai, daca nu mancare si bautura,atunci ce?:))) mai mult bautura- cine mai are nevoie de mancare, cand exista licoarea magica?
    :)))

    RăspundețiȘtergere