Cheful vine când nu ai chef

Vă relatez pe scurt, deocamdată, pentru că sunt şocat şi contrariat.
Am plecat acum două săptămâni, aveam nevoie de o vacanţă. Oricum, o cunosc pe fetiţa asta de când era mică, e atât e obositoare şi dezordonată că mă felicit sincer pentru câtă răbdare am avut cu ea.

Tot aşa, plecasem atunci într-o scurtă recunoaştere şi nu ştiu cum am făcut că m-am împiedicat de un bolovan şi am picat pe capul ei. Când am văzut-o cum era dezorientată şi drăgălaşă caraghioasă, înaltă cât un pantof cu toc şi cu ghiozdanul ăla cât ea de mare... întârziase la prima oră, şi aveam să aflu că nu pentru ultima oară, cu codiţele alea, una mai jos una mai sus şi cu bentiţa într-o parte câş, cu guleraşu care se desprinsese deja dintr-un nasture şi flutura ca un steag de capitulare... dezastruos; şi cu ochelarii ăia, ce vorbesc, cu borcănelele alea de iaurt, n-am văzut copil să-şi piardă, spargă, rupă, sau zgârie ochelarii cu mai multă îndemânare, în fine, când am văzut-o aşa de caraghi drăgălaşă şi neajutorată, m-am hotărât să rămân cu ea. M-am gândit că o să fie foarte distractiv şi era clar că nu s-ar fi descurcat singură.

Bineînţeles că aveam şi treburile mele, chestii importante, nu puteam să stau mereu după ea; ei bine, era atât de neîndemânatică încât de fiecare dată când mă întorceam o găseam pedepsită, cu câte două trei pagini de bastonaşe în plus, n-am văzut copil care să le facă mai strâmbe, şi dacă nu se întâmpla să îi curgă stiloul pe fiecare pagină, murea, nu se simţea bine, cred că făcea dinadins.

În fine, nu că acum e mai brează, dar să nu intru în detalii. De-aia mi-am şi luat o vacanţă mai lungă, toate responsabilităţile erau veşnic pe capul meu, nu mai suportam stresul. Când am plecat i-am lăsat toate seriile de la Stargate Atlantis, să o ţin ocupată, eram precis că o găsesc în acelaşi loc în care am lăsat-o. Dar când m-am întors ia-o de unde nu-i, am căutat-o până şi în frigider. A plecat nebuna şi mi-a lăsat doar trei borcane de dulceaţă zaharisită şi un plic cu praf de supă. Nu că atunci când e prezentă ar fi altă situaţie. Chestia asta nu s-a mai întâmplat până acum, nu ştiu ce-o fi în capul ei. Plus că mi-a închis toate geamurile, abia am găsit pe unde să intru în casă, nici nu vă povestesc. Bine, sunt convins că a făcut dinadins. Copchil inconştient, are impresia că poate să se descurce fără mine. Dar pentru asta o să vadă ea. O să fug în lume şi nu o să mă mai întorc. Am zis.

Şi voi ce vă uitaţi aşa la mine? Cum despre ce vorbesc? Mă gândeam că v-aţi dat seama până acum cu cine staţi de vorbă. Nu, nu sunt un extraterestru, nici spiriduşul din urechea dreaptă.
Sunt eu, cheful Ioanei. Patrocle mă cheamă.