marți, 29 septembrie 2009

chiar dacă

poate vouă vi se pare că sunt în vreun fel dar vi se pare vă spun nu sunt nici aşa nici în alt fel pur şi simplu n-am răbdare o fi problemă de răbdare vezi bine o fi fiindcă lucrurile toate sunt lipsite de tot sensul nu ştiu e clar că în ultimul timp nu mai apreciez decât poate un tablou de renoir şi un pahar de-mi dulce de vin şi nici pe-ăla întreg deja trebuie să stau lângă mine cu un teanc de cărţi până în tavanul dintr-o cameră mai scundă ca să pot să le citesc şi să le schimb între ele între timp că dacă şi cu cărţile îmi sunt infidelă cum doamne să nu-i înţeleg pe bărbaţi pe unii doar pentru că am spus nu am răbdare nici cu voi deşi nu pare chiar n-am nici cu mine darămite cu voi doamnelor nici atât până şi drumul potecii mi se pare lung de îmi vine deseori să mă întorc de la el până şi tastele nu am ce face cu jumate din ele pe claviatura asta când toate se amestecă nu mi le pot imagina altfel şi chiar nu ştiu ce e cu voi de insistaţi să le despărţim câte sunt pentru că altfel nu se poate ziceţi voi dar v-aţi obişnuit aşa de parcă nu am putea să fim şi fără să ştim mai nimic şi mâine să fim altfel şi iară altfel să fim noi.

14 comentarii:

  1. Tu chiar ai vrut sa spui ceva cu fraza asta lunga. Din pacate, eu sunt prea greu de cap ca sa inteleg tot sensul. Am inteles doar ca nu mai ai rabdare cu barbatii si ca esti infidela. Sau nu?

    RăspundețiȘtergere
  2. subscriu si eu. Cam are dreptate George....suntem in ceata! :)
    PS: Lunga fraza..:)

    RăspundețiȘtergere
  3. George a zis inadins ca a nu stiu ce, a inteles el pe-acolo.
    Dupa ce ca va dau libertatea de a va pune singuri semnele de punctuatie... :D

    RăspundețiȘtergere
  4. un bun exercițiu pentru plămâni. L-am citit dintr-o suflare!

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu l-am citit dintr-o suflare,dar am ramas doar cu suflarea,ca din text n-am inteles nimic:))Asa ca l-am mai citit o dat si tot nimic,doar impresia ca ceva te-a suparat.

    RăspundețiȘtergere
  6. faci exercitii de stream of consciousness? iu lităl geims giois, iu...

    RăspundețiȘtergere
  7. egzercitii de respiratiune.
    anyway i'm more like a virgin, myself. i used to be one...

    RăspundețiȘtergere
  8. doamne, oana, multumesc ca te-ai indurat si de sufletul meu :P :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am inteles perfect, doar ca am pus cateva virgule in plus. :)

    RăspundețiȘtergere
  10. nina, pentru tine virgule fara numar

    RăspundețiȘtergere