Cavalerii florilor de cireş

      Dragii moşului, o carte trebuie iubită aşa cum iubeşti o femeie. În cazul bărbaţilor, sau aşa cum se iubeşte un bărbat, în cazul contrar. Trebuie avută, adică, numai dacă vrea, şi din partea asta nu este niciun pericol, deoarece cărţile nu sunt răzgândicioase, iar dacă ea, cartea, nu se vrea citită, nu este bine să insişti, pentru că se va răzbuna şi vei rămâne cu ideile greşite, sau, şi mai rău, doar cu impresia că ai rămas cu ceva.
      Copil fiind, la mine cărţile au venit aşa cum îmi imaginez că trec stolurile de fluturi prin locuri neumblate de oameni. Le iubeam foarte şi lucrul acesta se vedea: biblioteca mea este făcută din cărţi devorate, cu pagini desprinse de la câte răscitiri au păţit, cu colţuri îndoite sau pătate cu cerneală, de pe când citeam pe furate, cu cartea sub caietul de exerciţii.
      Apoi am crescut, de, "cântările mi-au pierit" şi pe multe dintre ele nu le mai pricepeam. Citeam pagini întregi ca să îmi dau seama că nu am reţinut nimic, iar cele care îmi picau în mână "de bunăvoie", de la rândurile cărora nu imi fugea mintea, vreau să spun, îmi păreau din ce în ce mai puţine. Paradise lost.
    Mult timp mi-a părut rău, cu toate că încetasem să forţez lecturile. Înţelesesem oarecum că fiecare cu timpul ei, însă nu doar o dată am avut impresia că am citit prea târziu o carte, că ce bine mi-ar fi prins să ştiu, într-un moment sau altul, când îmi era necaz că alţii ştiuseră, iar cartea aceasta nu mi-a spus la timp ce aş fi avut nevoie. Şi iaca, parcă abia când scriu, acum, pricep în ce fel am fost întrebată, nu de mult: "Joana, de ce să îţi pară rău?". Orice părere de rău nu te face decât să ratezi lecţia care ar trebui învăţată dintr-o întâmplare nedorită sau neîntâmplată, ori dintr-o carte citită mai târziu decât "la timp".

      Există un astfel de timp pentru fiecare carte şi citirea unora doar pentru că trebuie, fără ca sensul ei să curgă firesc, sau din oarecare motive, imi pare ca o căsnicie în care cei doi există fără să se potrivească, ca o dragoste făcută din aceleaşi oricare-ar-fi-ele motive: amândouă sunt lecturi superficiale şi false.
      Astfel că am privit cu suspiciune pe oricine a încercat vreodată să mă motiveze în a citi o carte, în mod special pe cei care au insistat să citesc Biblia. Eu cel mult am indicat anumitor persoane: citeşte Adam şi Eva, vezi dacă îţi place", sau "ia vezi Cel mai iubit dintre pământeni", "poate o să îţi placă Un veac de singurătate, sau Quo Vadis".

      Îmi este nesuferită ideea de a motiva pe cineva să citească o carte şi nu mi-a venit în minte nimic spontan, care să fiu sigură că va aduce oricui un zâmbet pe buze.

     Până ieri, când răscoleam căpşunii. Începusem să filmez special pentru blog, în ideea că poate o ieşi ceva şi gândindu-mă la ce spunea Arhi, demult, că pentru el ziua de muncă nu se termină niciodată, că încearcă să facă din orice întâmplare o povestire cât mai interesantă pentru blog. M-am ridicat şi m-am uitat în jur:

      ... şi mi-am zis că sunt cu capul, eu nu trăiesc din blog, ar trebui să trăiesc. Am lăsat aparatul şi am început să culeg. Şi am uitat de lume, de internet, telefon, serviciu; răscoleam tufele şi tresăream de bucurie de câte ori vedeam câte o căpşună, una în castron, trei mâncate, aveau gust de fragi... Mă gândeam că de obicei reuşesc să fiu atât de prinsă încât să uit orice când stau de vorbă cu Adriana, sau atunci când înot în mare, dar mai ales când citesc…

     Da, am mai fost atât de copil când am citit Cireşarii prima dată şi, de fapt, de fiecare dată când i-am recitit. Mi-a adus cărţie un Moş Crăciun, parcă prin clasa a noua, şi ştiu că am citit câte un volum pe zi, pe nerăsuflate, am trăit în vacanţa aceea toate aventurile cireşarilor. Am visat să fi fost în fiecare din călătoriile lor, m-am îndrăgostit de inteligenţa lui Victor şi de umorul lui Dan, mi-am dorit să fiu prietenă cu Lucia şi cu Maria, să ştiu să schiez, să plec în excursii prin munţi şi să descopăr secrete, să îi am ca prieteni pe Ursu şi pe Ionel şi m-am bucurat atunci când a crescut Tic destul încât să se îndrăgostească de Laura, ca să mă pot îndrăgosti şi eu de el, mai ales în ultimul volum. Am recitit cărţile, pe sărite şi la rând, de zeci de ori, le-am purtat după mine la cămin în toţi anii şi oriunde m-am mutat, în loc să le las în biblioteca de acasă.

    Le recitesc de câte ori am nevoie de copilărie şi de bună dispoziţie. Cred că oricine şi-a dorit şi a visat să fie cireşar, şi fiecare ne-am regăsit în câte unul, sau ne-am inventat pe noi înşine în lumea lor. Sunt printre puţinele cărţi care pot fi citite la orice vârstă, cu aceeaşi nerăbdare şi bucurie în suflet, şi este o pierdere pentru oricine nu s-a bucurat de aventurile lor. Sunt sigură că mai sunt din cei care nu le-au citit şi pot să promit oricui că este imposibil să nu fii captivat şi este imposibil să nu vrei să redevii, din când în când, cavaler al florii de cireş.

      Pentru concursul organizat de Mossad, partea a doua, Despre Literatură, al cărei subiect îl găsiţi dumneavoastră la Lilişor.