Daţi-mi şi mie un algocalmin că suntem 7 copii la mama

      Sâmbătă, cum intru în casă, hop şi două bătăi hotărâte în uşă. E clar, sunt dracii de copii de la scară, mă cheamă să ne jucăm pititea, zic, obişnuită că eu de fel sunt musafir. Când deschid, chiar erau copii, erau şi draci, vreo patru, şi voiau nişte apă pentru aia mică fincă "i-e sete rău". Mi s-a părut o doleanţă cam obscură, în mod normal trebuia să le fie foame, sau să fie copii amărâţi pur şi simplu. Dar e vară... le e sete... oricum, ca să nu mai fac un drum, am luat din frigider şi nu ştiu ce conservă aveam pe-acolo - m-am gândit că un un plic de supă nu ar face decât să îi enerveze - două-trei mere şi restul de pâine.

      Au făcut nişte ochi cât cepele cand au văzut că primesc mai mult decât apă chioară. Bine, bine, mint, li s-a părut foarte normal, aveau sacoşa pregătită şi au luat totul cu o nonşalanţă tipică, fără să se obosească să mai zică mersi.

      În schimb mi-au aruncat zeflemitor de la cei 1, 10 m: "da' nişte algocalmin nu aveţi că îl doare rău capu' p-ăsta mic."

      Mno, dar am avut noroc că m-au sunat apoi Toni şi Lăcrămioara să mă ia la un grătar.

ps. şi aici voiam să pun vreo două filmuleţe cu Bucurie, Căţelu' Pădurii, însă conspiraţia a făcut în aşa fel încât să îmi dispară tot de pe card. Aia e, trecem la pierderi.