Răzbunarea ceaiului

      De dimineaţă, marţi,

      Cum e şi normal, întârzii. Ajung în staţie odată cu autobuzul, probabil pe principiul "cine doarme un sfert de oră în plus nu mai stă în ploaie cinşpe minute", mă aşez răsuflând uşurată şi atunci începe:
      Fetiţa, cu vioara într-o mână şi cu ceaiul fierbinte în pahar de plastic, se opinteşte, se îndârjeşte şi aterizează pe scaunul din faţa mea, într-o parte că o încurcă ghiozdanul. Paharul e plin doar trei sferturi, din motive evident sadice, ca să ne ţină în suspans. Din ceai ies aburi, fetiţa blondă suferă în tăcere, doamna de lângă mine ia un aer indiferent, eu îmi fac o cruce cu limba în gură şi pornim la vale, că din pădure până în oraş nu-i chiar simplu.
      La prima curbă copila se concentrează, dar necazul vine din faţă, de lângă şofer, travestit într-o bătrânică şi mai firavă decât îngeraşul violonist. Se uită derutată, ar vrea să se aşeze pe scaun, dar vioara ocupă jumate din el, iar pe vioară se sprijină ceaiul. Băbuţa plăpândă se clatină, se ţine de scaun, împinge cutia, micuţa strânge mânerul, şoferu' face stânga, eu îmi ţin respiraţia, o groapă, un relantisor, frână, staţie. Deocamdată nu s-a vărsat, toţi ochii sunt pe noi.
      Bătrânica se uită cu jind ba la ceai, ba la scaun, şi-acum e-acum, pentru că trecem printr-o intersecţie abruptă, o simt pe cucoana de lângă mine cum se încordează şi ne ia pe toţi ameţeala deoarece fetiţei îi tremură mâna. Ceaiul frige, şoferul face brusc stânga, brusc dreapta, mămăiţa îşi face aer cu vesta de lână şi pesemne că îngână o rugăciune.
      Mi-e milă de ea, pare amărâtă, are părul alb, strâns aiurea la spate şi o sacoşă din aia croşetată, cu mânere de lemn, e trasă la faţă şi obosită şi are ochii de parcă-i vine să plângă. Mi-e milă de fetiţa care nu prea pare să-şi dea seama câţi suferă pe lângă ea, e atentă la ceai, i s-au înroşit degetele, e atentă la vioară, e atentă la ghiozdan. Mi-e milă şi de mine şi de costumul meu.
      Mai avem un hop incomensurabil, maşina trebuie să vireze de două ori către dreapta. Coboară pe pantă cam cu viteză şi ne facem socoteala că e de rău, oftăm şi ne încleştăm dinţii: prima dreapta, o frână neprevăzută, ceaiul se clatină, strâng bara pentru handicapaţi cu un nod în gât, maşina face iar dreapta şi în acelaşi timp fetiţa se apleacă şi se ridică, se pare că vrea să coboare. Acum e fără niciun sprijin, mie îmi tremură picioarele, ei nu, ştie ce face, îşi mută paharul în mâna în care ţine vioara şi se agaţă de băbuţă. Ceaiul rămâne în pahar. Băbuţa vrea să coboare şi ea şi se împleticeşte, dar o apucă doamna de braţ.
      Autobuzul opreşte la Brătianu, copila sare întreagă pe trotuar, vrăbiuţele ciripesc, totul e bine. Bătrânica sare peste ea, o împinge şi copila varsă ceaiul pe pantofii controlorului. Călătorii zâmbesc relaxaţi, fiecare se simte răzbunat.