1408, deci, şi ce aventuri s-au petrecut la vizionarea dumnealui
      Adevărul autentic este că din film nu îmi mai amintesc mare lucru, deoarece l-am văzut prin octombrie, dar am rămas cu impresia că a fost vorba despre ceva foarte aşa... deep, impresie lăsată doar de evenimentele ulterioare.
      Bine, nu a fost chiar atât de palpitant, pentru că nu are ce palpitant să se întâmple unei persoane care stă la calculator opşpe ore pe zi, decât poate să adoarmă cu capul pe tastatură, dar până la urmă talentul meu de povestici contează.
      Deci filmul a început pe la ora 10 aşa, când am dat eu play la media player. După vreun sfert de oră mi s-a părut că oarecum brusc s-a făcut mai întuneric, dar nu am dat atenţie fincă mă concentram să pot pricepe ceva şi oricum lumină venea doar de la laptop.
      După cam altă jumătate de oră, când urla hăla mai cu foc, a murit şi laptopul. Am iţit capul pe geam, mă rog, cât am putut eu printre gratii (pentru că, nu-i aşa, geniile stau la parter), părea întuneric şi în rest, dar ştiu că luasem în calcul şi unele variante conspirative dinadins, precum faptul că nu îmi aminteam când am plătit ultima dată curentul, sau că vecinii vor să îmi demonstreze că dacă nu ai curent, pur şi simplu nu poţi să pui aspiratorul la doijpe noaptea.
      După cam altă jumătate de oră, când urla hăla mai cu foc, a murit şi laptopul. Am iţit capul pe geam, mă rog, cât am putut eu printre gratii (pentru că, nu-i aşa, geniile stau la parter), părea întuneric şi în rest, dar ştiu că luasem în calcul şi unele variante conspirative dinadins, precum faptul că nu îmi aminteam când am plătit ultima dată curentul, sau că vecinii vor să îmi demonstreze că dacă nu ai curent, pur şi simplu nu poţi să pui aspiratorul la doijpe noaptea.
      En fin, după o perioadă relativă de timp în care am încercat să citesc la lumina lumânărilor, lucru absolut deloc romantic atunci când ai dioptriile peste 5 cu plus, vastele încăperi ale garsonierei mele si-au revenit la electricitate şi zic să reiau activitatea.
      Dau ingheigi laptop. Abia pe la al treilea restart am reuşit să văd ceva pe ecran, iar între timp intrasem în panică, mă gândeam cum o să trăiesc fără sursa mea de... de existenţă, măgarul funcţiona, dar nu se vedea absolut nimic, nu mai găseam certificatul de garanţie, ce mai, eram distrusă, a fost cea mai grea încercare din viaţa mea. Dar şi-a revenit şi m-am bucurat apoi că n-am dat în el, până la urmă era tot ce aveam, dacă murea... deci să nu-mi amintesc.
Şi deci am terminat filmul. Am rămas aşa cu ceva confuz... cred că le zice idei, apoi m-am culcat şi am visat vise ciudate.
      Pe la 3 m-am trezit. Aici vă bag trailerul pe post de pauză de efect, dar să aveţi răbdare să îl vedeţi până la sfârşit:
      Am ieşit din cameră să mă duc la toilet şi am văzut că uşa la intrare era deschisă. Deci până la ora 3 dimineaţa dormisem cu uşa deschisă, bine, încuiată de doo ori, dar deschisă, adică am împins-o dar nu suficient şi se încuiase pe lângă. Am luat-o şi am încuiat-o cu atenţie şi m-am dus la treaba mea şi când am ieşit am văzut că era iar deschisă. Din fericirea întâmplării, vastele mele camere nu măsoară mai mult de optzeci pe cincizeci cu totul, aşa că am adormit la loc, dar după o scotoceală meticuloasă... în şifonier, cu ochelarii (mă bazam că dacă mă vede fantomul că-i am la ochi, nu mă loveşte să îi spargă şi să fie nevoită mă-sa apoi să mi-i plătească; mentalitate de tocilar, de).
      Cam atât a fost, cu excepţia faptului că nu prea puteam să respir din cauză de la gripa din capul meu, în consecinţă dezvoltând nişte vise suspicioase cu o fetiţă blondă pe care o luasem în braţe să o mângâi (da, ciudat) şi care era de fapt o pisică roşcată... şi chestiile astea normal că nu mi le mai amintesc eu, dar am găsit în arhiva la mess o discuţie de a doua zi cu Alina... şi m-am gândit să scriu şi eu acilea ceva.
      No, deci asta fusă... doar dacă n-am minţit-o pe Alina.
Mi s-a întâmplat să adorm la filme văzute pe laptop. Mă așezam culcat pe canapea și la un moment dat dintr-o clipire filmul se terminase și apăruse screensaver-ul. Afară se făcea dimineață. Nu am mai revăzut niciodată acele filme.
RăspundețiȘtergereHm, e posibil sa te fi "ajutat" si filmul, dar poate si eu prin puterea mintii mele bolnave:)))
RăspundețiȘtergere- adica fetita blonda care s-a transformat in pisicuta roscata; notice asemanarile: in tinerete eram blonda, apoi am fost roscata si mi s-a spus de cateva ori ca as avea ochii asemanatori cu ai unei pisici( sau vulpi, ma rog:)))
Rectifica neaparat partea cu geniile care stau la parter, io stau la 4:)))