De vorbă cu Adriana

Care e un super geniu genial şi neînţeles complect, dacă a fost ea în stare să-şi aleagă pentru sesiunea de comunicări de la Master altceva decât disertaţia deşi era în criză de timp:

- Mă enervează prietenul soră-mii când vine la ea că trece pe lângă geam (Adriana stă la parter, ca orice geniu) şi îmi bate mereu dinadins şi mă sperie. Mă cert cu el rău de fiecare dată şi nu vrea să-nţeleagă...

- Hai mă, ce-ai, şi mie mi se mai întâmplă să bată cineva aiurea (şi eu stau la parter...)

- Da, mă, dar e pe psihic. Hai să-ţi spun ce mi s-a întâmplat într-o noapte (Adriana zici că e cel puţin Big Fish, are mereu câte o povestire/păţanie/întâmplare aventuroasă, şi te întrebi când i s-au întâmplat toate astea, ori de ce nu ţi le-a spus până acum). Şi zice ea:
Era pe la ora două, într-o noapte cu lună plină (şi mare cât o roată mare de cascaval, că ei iî plac brânzele ăstea interzise, cu mucegai şi licheni). Ieşisem de la duş şi m-am dus pe balcon să întind prosopul. Şi era lumină ca ziua, se vedea tot şi îl văd pe unu cum stătea afară şi se uita la mine (în capul meu se auzea melodia asta... pe care n-o găsesc). Fată, am paralizat pur şi simplu, deci stăteam şi mă uitam la el şi el la mine. Nu mai puteam să reacţionez, cred că vreo treizeci de secunde am stat amândoi aşa. (şi inima Ioanei bătea, individul se transformase într-un maniaco-psihopato-depresiv, scosese un cuţit plin de sânge şi...). Şi mi-am revenit la un moment dat şi l-am întrebat "Da' pot să vă ajut cu ceva? De ce vă uitaţi aşa? (deci Adriana e politicoasă foarte... la naiba, să nu vă supărati domnu' Lecter, să vă alunece mâna şi să îmi decupaţi din greşeală ochiul stâng în loc de dreptul, cum aţi fi avut intenţia... vi se tulbură karma). La care el îmi răspunde şi face şi un gest aşa:

More to come, stay tune...