***

      „Peeepeni, hai la Peeepeni băă... să vă dăm peeepeni!”
      O găină respiră astmatic. Are pene vişinii şi e grasă. Pe urmele ei se leagănă o liotă de pui negricioşi, din aceia care-ţi ciugulesc degetele dacă-i prinzi. Întotdeauna lipseşte unul... „dacă-l mănâncă pisica găsi-o-ar boala”, se necăjeşte naşa mea.
      Un gândac de Colorado s-a rătăcit printre narcise, iar mâţa se duce iarăşi după cotoi în straturile cu roşii galbene. Miaună languros la vecina handicapată: „Ncenfanci?”, „Bine Laura, uite, ascult Tezaur Folcloric.”
      „Et l’oiseau chante, et l’enfant chante avec elle. Un et un font deux. Deux et deux font quatre”; mais une poire eu une prune qu’est-ce qu’elles font? „Gem de fructe” răspunde conştiinţa mea deja diabetică. Un borcan întreg, zaharisit care şade în magazie lângă lada cu cartofi vechi şi ultima damigeană cu vin roşu.
      „Hai să-ţi dau un purcel de strugure, vrei?” „Nu naşă, că nu s-au copt, e iunie, ce naiba! Mai bine adă-mi un codru de pâine”; şi naşa mea aleargă senină în cuinioară, afurisind purcelul care nu se mai satură şi cocoşul care a sărit iarăşi în grădina cu flori.
      Şi îmi e dor de un cer senin. Plouă atât de cald peste frunze încât aş sta toată ziua într-un pântec şi aş refuza să mă nasc.