Nu-s prost, da' cu ce mă ajută?

      Articol la Mihai Alexandrescu. Spune despre românul prost, teoretic nimic nou, dar ceva cam rar când nu se mai vorbeşte direct despre imbecilitate, cu exemple şi explicaţii concrete. În general, majoritatea abordărilor sunt ironice şi subtile, cine se prinde bine, cine nu, ura şi la gară.

     Printre altele, zice Mişu de românii care ies în stradă pentru Becali, dar nu pentru a cere să se predea în şcoli anumite tipuri de educaţii: civică, sanitară, rutieră, sexuală, urbană.
Eu îmi amintesc vag, din generală, de câteva cursuri eşuate de educaţie civică sau rutieră, însă îmi amintesc mult mai limpede discuţia avută cu profesorii examinatori, la susţinerea disertaţiei pentru Master.
      Bucureşti, Universitatea Spiru Haret, Facultatea de Filosofie şi Jurnalism, Master în Mass-media şi comunicare, înscriere 60 lei, trei taxe de câte 600 lei, înscrierea la examen, cu taxe, 600 lei. Teoria "Doi lei dai de doi lei iei" se aplică perfect şi în învăţământ, astfel:
      Tema lucrării "Societatea de consum". Înaintea mea, fiind câte 5 într-o sală: o domnişoară e bolnavă, s-a trecut repede peste ea, o domnişoara are pe directorul şcolii la care predă, dom' Vasile, amic bun cu unul din examinatori, alta are lucrarea "Iisus Hristos, primul PR Manager", iar alta are cadou câteva reviste, drept material didactic. Dar se vede că e bine documentată, parcă a zis că vrea să scoată o carte pe tema respectivă care este, revista fiind despre femei, bărbaţi, relaţii, modă, ce prezervative se mai poartă în sezonul ăsta, cu striaţii, sau cu buline pe fond albastru.
     Ea chiar vorbeşte şi explică despre câteva sondaje făcute în America în legătură cu părerea bărbaţilor despre femei, sondaje care au dus la un bestseller al unui domn, reacţia constând în sondaje legate de părerea femeilor despre bărbaţi, care au dus şi astea la un bestseller al unei doamne şi ăstea au dus la un alt bestseller şi mii de cumpărători şi păreri şi, mă rog, profesorii erau încântaţi şi mega extaziaţi.
      Îmi vine rândul şi mă leg de sondajele inventate pentru a manipula dorinţa maselor de cumpărare. Da' de unde până unde, domnişoară? Dom'le, Edward Bernays a venit cu invenţia asta, şi încă acum o sută şi ceva de ani, iar mie mi se pare logic. Se susţine că, în urma unor sondaje, nuştiucât la sută din bărbaţi au zis despre femei că sunt cam simple, a ieşit imediat cartea, femeile s-au enervat, iar s-au făcut sondaje din care a reieşit părerea femeilor despre bărbaţi şi oamenii au cumpărat în prostie acele cărţi inutile, s-au certat, s-au discutat, au fost extrem de ocupaţi, ce mai. Păi şi ce legătură are, domnişoară? Mă rog, vorbiţi-ne despre lucrare. Păi cum dom'le, unde găsiţi dumneavoastră vreun câştig în afară de comercializarea în mii de exemplare a unor păreri inutile...
      Mai prezint eu ideile şi conceptul consumului de masă construit de Bernays, deşi numai despre acesta nu scrisesem în lucrare, se simte clar tonul meu reprobator, iar domnii profesori sunt aproape socaţi: Cum, nu sunt de acord să se consume? Ba da, zic, utilul, poate mai mult decât necesarul strict, dar nu să... Dar care-i problema, domnişoară, pe asta se bazează întreaga noastră societate, pe libertatea de a consuma, îmi explică un june profesor. Domnule, dar de ce tocmai pe consum se bazează societatea? De ce să consumi în halul în care să ajungi să te defineşti prin ceea ce posezi, pe dumneavoastră vă caracterizează telefonul acesta, sau masina pe care o aveţi? Dar vai, sunt nişte idei absurde, omul munceşte şi este îndreptăţit să achiziţioneze ce doreşte, societatea de consum este ok, dacă nu exista un prisos, uite, cum se ducea nuştiucine în Africa să îi ajute pe africanezi? Şi, apoi, da' rezolvaţi dumneavoastră problema, dacă nu vă convine. Dom'le, repet, eu vorbesc în special despre cum este folosit acest surplus, bazele gândirii "că aşa trebuie, în exces" sunt puse dinainte să avem noi o părere despre asta. Nu ştiu cu ce îi ajută pe amărâţii ăia din Africa numărul de mobile schimbate pe lună de o persoană căreia îi prisoseşte, acesta fiind un exemplu minor. Iar de rezolvat, mă scuzaţi, o să mă gândesc.
      Pfoai, dar e absurd ce zic, deci nu prea îmi convine democraţia. Dom'le, nu prea, dacă aşa o înţelegeţi chiar şi dumneavoastră - consum în exces şi vehiculare a inutilităţii -, ce mă ajută pe mine să citesc cărţi în care femeile îşi exprimă părerile despre barbaţi. În fine, dacă asta e părerea mea, să fiu sănătoasă, am tot dreptul să o susţin, dar ei nu sunt de acord. Mersi, mersi, e bine că trăim în democraţie. Mai apoi le-am mulţumit şi pentru optul pe care mi l-au oferit cu indulgenţă.
      Acum, sunt de acord că ei n-au avut efectiv timp să citească lucrarea si că nu oi fi exprimat eu ideile într-o înşiruire foarte logică, oricum mi se părea inutil să explic de ce nu e normal să consumi ca porcul.
      Deci, domnu' Mişu... profesori universitari... ce educaţie a consumului, să zicem, ar preda dumnealor? "Consumaţi, copii, toate snacksurile, băgaţi în voi hamburgeru', cereţi la părinţi mai mult decât simţiţi că aveţi nevoie, că e democraţie, ce mama naibilui!"
      Te sperie imbecilitatea pensionarului şi a otevistului? Înseamnă că eu ar fi trebuit să ies marcată definitiv din clasa aia cu 4 profesori universitari.

     Oricum, cu oul nu ştiu ce-ai avut, domnul Pendiuc a surprins întocmai esenţa sărbatorii: vine primavara, natura se regenerează:




      Poza este făcută de Adriana, dar am găsit şi eu una la fel, mişto.