luni, 29 iunie 2009

Nu ştiu ce vreau să spun, dar zic

    Onorată instanţă, joia trecută mâncam liniştită o piţă în compania domnişoarei Adriana, într-un local foarte plăcut sufletelor noastre.
     Deodată, PAAC, se dă uşa de perete şi apare patronul localului, stimată instanţă, strigând sus, tare şi nervos: "Să vină batozica! Batoza, unde-i batozica? Să vină imediat!". Batoza, adică batozica, apare plouată, sub forma unei fete normale, dar puţin mai făcută decât colegele dumisale, carele sunt alese la angajare special zlabe şi cu fuste cât o curea mai lată. Adică nu zic, insul are gusturi bune şi la cure fuste şi la proporţii. Şi nu zic, insul este simpatic, are o moacă plăcută, dar numai că atunci când merge, parcă se rostogoleşte, cum să spun, adică atât de grăsan şi pufos este.

Acum să încep altfel:
      În principiu şi din principiu eu spun cu suficientă lejeritate "cretinule", "eşti imbecil", "este stupid ceea ce zici". Dacă aş primi câte un bănuţ... în fine.
      În cazul în care spun asta în loc să te ignor, înseamnă că deja îmi pasă şi îmi pare rău că e aşa, aş fi vrut să fii mai puţin idiot, dar îmi asum faptul că s-a ajuns până într-acolo încât să fii idiot. Îmi mai asum şi responsabilitatea sicerităţii. Este, cred, un minim respect pe care fiecare îl datorăm celor cu care nu alegem să nu interacţionăm: sinceritatea cu toate consecinţele. În plus, ar fi înjositor pentru mine să mă prefac că nu eşti cretin, din moment ce asta consider. Dacă am ajuns la concluzia că esti, şi, din motive care nu depind de posibilităţile mele, nu te pot evita, la ce mi-ar folosi să fiu făţarnică? Dacă tot ai de-a face cu mine, ce sens are să crezi că am o părere bună? Şi să ne înţelegem, eu te-am etichetat din punctul meu de vedere, alţii te pot considera de-a dreptul genial, ori de-a dreptul troglodit.
      Foarte mulţi au catalogat asta drept îngâmfare, aroganţă. Cei care şi-au primit acest alint au vrut neapărat să ignore că am şi demonstrat ceea ce am afirmat. Când m-am exprimat, neapărat am spus şi de ce, cu exemple concrete, analiză pe text, argumente, raţionamente, cauze, precum şi cu scuzele de rigoare. Dar ideea rămâne, eşti cretin. Argumentele sunt pentru mine, nu pentru tine. Aş fi eu cretină dacă nu le-aş avea.
      O primă idee ar fi că cei mulţi preferă să fie menajaţi, minţiţi şi prostiţi pe faţă. Ar alege la orice oră părerea bună a unui duplicitar, decât părerea proastă a unui nesimţit sincer. Nu pot şi nu vreau să înţeleg motivele.
      A doua idee-nedumerire este că de ce, dar DE CE, când lucrurile sunt evidente, când nu este niciun dubiu că cel căruia te adresezi stă mult mai bine decât tine la capitolul la care te referi... DE CE nu te abţii? Poate în domeniul cretinismelor lucrurile sunt oarecum interpretabile, dar când tu eşti un bursuc panda de 120 kg, cum poţi să te adresezi cuiva sub jumate din greutatea ta cu apelativul de "batoză". Eşti cretin?
      Nu e vorba de misandrism, mai mereu fac un front comun destul de suspect cu misoginii... Dar e ca şi cum aş spune eu oricui chiorule!... trist şi ilar.

10 comentarii:

  1. Păi, şi eu sunt slăbănog şi le spun slăbănoagelor "Ce mai faci, mă, slăbănoago!" Asta în cazurile bune, pentru că pot, în cazurile rele, de exemplu, să le spun slăbănoagelor "Ce mai faci, graso?" Iar ele îmi răspund "Bine grasule!", deşi eu sunt slăbănog. Sau le spun graselor "Mă, slăbănoagelor!", iar ele îmi răspund la fel, dar asta mă face chior cumva? Stai, că m-am încurcat puţin.... Totul e relativ. Eu sunt gras în comparaţie cu un prieten al meu care e slab mort şi slab în comparaţie cum alt prieten care, deşi are o burtă cât a lui unchi-meu, nu se abţine niciodată de la pizza.Aşa că nu ştiu de ce te-a deranjat că un gras îi spune unei grase că e grasă, fiindcă, în concluzie, dacă îi spunea slăbănoagă, era totuna. Aia e. Şi nu pot fi contrazis.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bai, Misule, you're missing za point:)
    Unora dintre barbatii(observati, nu generalizez)burtosi li se pare ca ei daca au bani, pot sa aiba tot, au dreptul sa fie burtosi, si in acelasi timp au dreptul sa pretinda de la fete sa fie "zlabe"; asta pt ca, citez" barbatul tre sa fie un pic mai frumos ca dracu'"...

    RăspundețiȘtergere
  3. ALINA: Adică, vrei tu să zici că eu, dacă aş avea bani, n-aş mai avea chelie? Sau aş avea un drept mai mare să am chelie? Sau, ca să fiu obiectiv, mi-ar spune domnişoarele "Vai, Mişu, dar ce cârlionţi aveţi?" :))))) Uite că la asta nu m-am gândit. E prea adânc.

    RăspundețiȘtergere
  4. mishu, depinde de simtul umorului fiecaruia. fata asta nu il avea, iar apelativul a fost aruncat pentru ca era clar ca ea nu poate sa ii raspunda, fie ca nu stie, fie ca nu isi premite. oricum ar fi, situatia e cretina.
    si alina, nu... nu stiu unde ai citit asta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Mishule, cand spui unei slabanoage "graso" e ca un compliment. O licaire de speranta ii sticleste in ochi pentru simpla posibilitate ca 2 mg de grasime sa i se fi depus sub unghii. Ea nu se supara, ba dimpotriva.
    Dar daca ii spui unei fete plinute "batoza", ei bine asta nu mai suna la fel de haios. Nu stiu daca intelegi ce zic eu, dar oricum, ideea de baza e ca vorba Elenei Carstea, totii barbatii este porci. Numai ca unii o ascund mai bine. Atat.

    In alta ordine de idei, Ioana draga mea, cu fiecare rand scris de tine imi reamintesc ca de aia te iubesc eu : ca esti sincera si clara, indiferent de consecinte. Esti idolul meu !

    RăspundețiȘtergere
  6. ma, n-ati priceput nimica :| i'm wasting my life

    RăspundețiȘtergere
  7. LAURA: Nu înţeleg ce zici. Sunt mai încet, aşa, la minte... :))) Dar sunt şi bărbaţi care nu sunt porci, quand meme, cher Laura... Depinde ce înţelegi tu prin această porcenie universală. Sau ce probleme o fi întâmpinat doamna pe care o citezi, încât a ajuns să tragă această concluzie. Pot fi de acord cu tine, dacă reformulăm: "Unii bărbaţi sunt porci" :)Ce zici, le dai dreptul bărbaţilor şi la excepţii? Sau poate toţi bem, vomităm în pat, ne căsăpim muierile etc. (La naiba, mai ştii!)

    IOANA: Am înţeles, domne, am înţeles. (Tu chiar credeai că nu am înţeles?) Ideea este că toate comandamentele modei le-au făcut pe femei mult prea sensibile la aspectul lor. Ceva de genul... Nu eşti slabă moartă, eşti urâtă şi poţi să te spânzuri. E absurd. Mai ales că vorbim de o anumită stare de spirit şi, mai ales, de voinţă. (De exemplu, eu n-am voinţă: sălile de de gimnastică îmi dau fiori. Pe cale de consecinţă n-am nici muşchi, iar burta mic-burgheză devine o constantă tragică :))))) You see? Existenţa are farmec, chiar şi aşa :)Culmea ar fi să mă oftic acum că nu sunt Brad Pitt!

    RăspundețiȘtergere
  8. Ce-am inteles eu : ca daca intr-o buna zi Ioana o sa-mi spuna ca sunt lipsit de bun simt (sau mai pe romaneste, nesimtit), eu trebuie sa fiu fericit pentru ca ea a fost sincera cu mine.
    Mama lui Ioana, va rog eu, daca o sa auziti ca Ioana mi-a zis nesimtit, sa n-o certati. Ea a vrut de fapt ca eu sa fiu fericit.

    RăspundețiȘtergere
  9. haidi bre mishu ca uite ca n-ai inteles: o data ca nu ma refeream la tine ci doar la fete, iar apoi o sa iti explic imediat degraba acelasi lucru dar cu alte cuvinte.
    george, adevarul este ca sa spui cuiva ca e imbecil inseamna sa te implici si sa iti consumi energia si eu, nesimtitoare cum sunt (lucru confirmat), cu atat mai putin imi consum energia pentru persoane fara importanta :D

    RăspundețiȘtergere
  10. Ioana scumpete, ca bine zici in titlu ! :)))

    RăspundețiȘtergere