joi, 30 iulie 2009

Ziua în care nu am vrut să mă duc la serviciu

Mi-am amintit de ea cu ocazia duminicii trecute, când, între două episoade din Pinguinii din Madagascar, cineva mi se plânge că aoleu, mâine e luni şi trebuie să meargă la serviciu şi tare e greu numai când se gândeşte. Minunându-mă nespus, am început să scriu despre cum privesc eu problema cu obligativităţile (nu o văd deloc bine), însă am lălăit-o pentru că dacă nu-mi iese din prima, nu stau să buchisesc, las, reiau, renunţ, tocmai datorită faptului că nimic nu e musai. (Din acest simplu principiu am ratat până acum câteva subiecte de mare anvergură precum: adevărul despre Elodia, care e a patra culoare primară, cum am cunoscut eu primul extraterestru sau de ce consider că demonstraţia teoremei lui Fermat este greşită.)

Dar ca un făcut, citesc la Nina care vrea să afle dacă are cititori deprimaţi şi lasă de înţeles că ea se numără printre privilegiaţi: puţinele lucruri pe care nu le face cu plăcere sunt şi acelea în glumă, dar că a auzit şi de oameni care-şi blesteamă zilele când se trezesc de dimineaţă şi pleacă la serviciu. Şi m-am minunat iarăşi: da de ce? de ce să faci ceva ce nu îţi place, ba care chiar îţi face rău? de ce să nu faci lucrurile care îţi plac? de ce să nu faci în aşa fel încât ceva neplăcut să devină plăcut? cine te obligă să mănânci ciorbă când tu vrei îngheţată? de ce să nu te gândeşti la cai verzi pe pereţi în timp ce colegul vorbeşte şi nu se mai opreşte? de ce să faci cum vrea prietenul, bunica, pisica doar ca să nu îi superi? de ce să nu colorezi în timp ce te prefaci că lucrezi? de ce să nu îţi placă serviciul la care te duci? nu tu l-ai ales? de ce nu înveţi să faci altceva dacă nu e bun ăsta? şi dacă nu poţi să înveţi altceva, atunci de ce te plângi?

Mă contraziceam la un moment dat cu Mircea Popescu, el zicea că problema românului este lenea nativă, eu susţineam ca este lipsa de imaginaţie, însă având a face între timp cu câteva persoane nemulţumite de atitudinea mea, îmi vine să cred că problema este incapacitatea omului de a-şi asuma alegerile. Nu e altcineva vinovat pentru ratările, neajusurile şi nemulţumirile noastre. O simplă conştientizare şi acceptare a limitelor proprii ar aduce după sine şi eliminarea frustrărilor când lucrurile nu stau cum am vrea, ori ne-ar ajuta măcar să nu ne mai plângem.
Eu nestabilindu-mi să devin ceva (da, încă vreau să fiu împăratul universului), am zis mersi pentru tot ce mi s-a oferit de lucru: ca secretară, apoi în presă, apoi traducător, colaborări. În presă mi s-au oferit variantele: ori scrii ori nu scrii, am ales că n-am scris şi am preferat să nu semnez comunicatele de presă pe care le refăceam. Dar, deşi am lucrat şi m-am dus cu plăcere la orice serviciu în fiecare zi din cei trei ani, a existat şi 1 martie 2007, ziua în care aş fi făcut orice ca să nu fiu nevoită să dau ochii cu Gheorghe Smeoreanu.

Pe atunci Criteriile Politice se numeau Viitorul Argeşului, iar eu încă învăţam şi mă minunam că un oraş are Prefectură şi Consiliu Judeţean cu Preşedinte, deci eram mai mult decât habarnistă. 1 martie a fost ocazia cu care eu am semnat o felicitare a domnului Ion Georgescu, primarul Mioveniului, cu numele fostului primar, Vasile Costescu, decedat. Vestea asta mi-a comunicat-o Smeoreanu la telefon cu o seară înainte, când ziarul ieşise şi fusese deja distribuit; îl sunase şi pe el primarul. Nu prea există cuvinte să descriu cum îmi vâjâia capul, pentru mine orice greşeală este era este capăt de lume, apoi era vorba de Gheorghe Smeoreanu, apoi primarul, apoi e clar că felicitarea nu va mai fi achitată, mai era una şi din urmă, alta nu va mai face...

"Să-l suni să-ţi ceri scuze, vorbim mâine". Aş fi preferat mai bine să nu am conexiune la internet o săptămână. După ce m-am plâns, răsucit, învârtit, l-am sunat şi mi-am cerut o căruţă de scuze, domnul primar a fost mai mult decât înţelegător (a se citi m-a compătimit), dar prostia tot făcută era. A doua zi nu m-am dus până nu m-au luat pe sus colegii de atunci, Costi Ivaşcu (acum cred că e pe la Antena 1 Piteşti), Codruţ şi Adrian Costăchescu, iar când am ajuns la birou s-au aşezat toţi ca la spectacol. Aş fi preferat să strige la mine şi să facă scandal, de obicei critica şi morala făcute de Gheorghe Smeoreanu compensează cam orice gafă, dar m-a lăsat în pace, probabil se lămurise că sunt irecuperabilă, şi a rămas să mă duc într-o zi la Mioveni să îmi cer scuze personal şi să îl rog pe primar să achite facturile, lucru care mi se părea imposibil, îmi calculasem deja că nu mai iau salariul.

Şi m-am dus, ţin minte că stăteam pe treptele primăriei iar Costi şi Codruţ mă ţineau de câte o mână să nu mă întorc din drum. În primele momente m-am bâlbâit toată, mi-am mai cerut o serie de scuze fără sens, dar domnul primar este o persoană foarte calmă şi binevoitoare, a stat de vorbă cu noi, a achitat şi facturile şi mi-a răspuns la telefon de fiecare dată după aceea.

Din această aventură a reieşit că orice "tragedie" se poate sfârşi cu bine dacă ai puţin curaj să nu o ocoleşti şi dacă ai coloana vertebrală să îţi asumi responsabilitatea, că lucruri neplăcute se întâmplă oricum, deci mai bine să porneşti cu o atitudine pozitivă, sunt mai multe şanse să le rezolvi, dar mai ales că întotdeauna e bine să verifici măcar din două surse înainte de a spune sau scrie ceva.

25 de comentarii:

  1. Postul asta imi place cel mai mult din tot ce am citit aici pana acum. Da' eu am memoria scurta si poate nu e chiar asa.
    Foarte bine ai punctat felul in care trebuie privite si cele mai urate gafe, greseli, sau dificultati pe care le facem sau prin care trecem.
    Se exclude din prima afirmatie postul cu desenele tale. :)

    RăspundețiȘtergere
  2. nina, si mie imi place mereu tot ultima postare pe care o scriu, deci e de bine :P
    bineinteles ca e mai greu sa le vezi asa pozitiv pe moment, trebuie sa ai in spate o istorie intreaga de gafe ca sa constientizezi ca nimic nu e un capat de lume, iar eu stiu asta foarte bine :))
    tu de-asta pui in fiecare postare cate un desen, ai? ca daca nu place textul cuiva, tot sa aiba ceva de laudat :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai avut noroc ca ai dat peste un om intelept care si-a dat seama ca esti inca un copil care mai are multe de invatat de la viata. Dar sa stii ca se poate si altfel, din pacate !

    RăspundețiȘtergere
  4. cred ca se poate si altfel, nu ma culc pe urecheaia aia ca sunt o barza cam chioara

    RăspundețiȘtergere
  5. Despre barza eu nu stiu decat ca-i aduce pe bebelusi in cioc.

    RăspundețiȘtergere
  6. ....Dar mai sunt si berze care se ratacesc:)))
    Si mie imi place ce-ai scris, insa sunt cazuri in care oamenii accepta orice pt ca sunt nevoiti, pt ca nu pot trai altfel,pt a-si intretine copiii,etc.
    Din pacate, suntem( ma includ si pe mine:)) prea negativisti, de-aia e greu sa vedem lucrurile bune,sa facem cu placere ceva ce nu ne place; iar ompromisurile le facem din dragoste-deci n-ar trebui sa existe dezamagire-, din comoditate, de teama.
    Tu esti unul dintre putinii care-si asuma actiunile ( si nu zic asta pt ca-mi esti prietena :) ) si asta e un lucru f greu , e mai usor sa dai vina pe ceilalti.

    RăspundețiȘtergere
  7. Şi ţi-a achitat Georgescu factura? Zău dacă nu ţi-o achitam triplu, cvadruplu!!! Este atât de amuzantă situaţia, încât numai un om constipat de la natură s-ar fi supărat - şi n-ar fi plătit. (La tătăiţă prefer să nu mă refer: în cazul lui, constipaţia este element fiinţial!)

    RăspundețiȘtergere
  8. george, ti-a raspuns alina care ma cunoaste, stie ca sunt ratacita din fire;
    alina, important ar fi sa avem curajul sa nu facem lucrurile care nu ne plac... curajul sa suportam consecintele adica; ideal ar fi sa nu facem copilul pana nu stim ca avem cu ce il creste, iar daca il facem, ar trebui sa muncim cu placere la gandul ca ne iubim copilul ala si vrem sa ii fie bine si nu ar trebui sa fie utopice ideile astea. compromis e iarasi un cuvant care n-ar prea avea nevoie sa existe;
    misu, perspectiva este a mea, nu stiu cum au vazut ceilalti situatia, dar georgescu nu s-a suparat, si pana la urma nu m-a certat nimeni si nu mi-a spus nimeni ca trebuie sa ma simt cu musca pe caciula, m-am simtit eu singura. a trebuit sa treaca ceva timp pana sa vad partea amuzanta a situatiei, pentru ca atunci cand stiu ca nu stiu, impasibilitatea nu e chiar primul lucru de care imi vine sa dau dovada.

    RăspundețiȘtergere
  9. Hei, esti prea rea cu tine, nu ar trebui, zau asa. Arata-mi unul singur care nu greseste, sa dea el primul cu piatra :D Oricum, totul e bine cand se termina cu bine.

    RăspundețiȘtergere
  10. oana, ai dreptate, insa eu faceam cate o gafa pe saptamana, de fapt daca stau bine sa ma gandesc inca fac, a devenit un obicei. de exemplu, in ziua aceea am pierdut si telefonul de firma si pentru ca nici asta nu era suficient, am dat si banii pe unul stricat, ca am zis eu sa il inlocuiesc, dupa care, normal, a trebuit sa dau banii si pe unul bun. presupun ca te-am convins de ce sunt oarecum aspra cu mine :D

    RăspundețiȘtergere
  11. Nu faptul ca trebuie sa merg la serviciu ma enerveaza, ci faptul ca trebuie sa astept 9 ore ca sa plec de acolo!

    RăspundețiȘtergere
  12. da, corect, dar gandeste-te la cei care trebuie sa astepte 11-12 ore. n-ai idee cat de greu e sa te porti atata timp ca si cum ai munci!

    RăspundețiȘtergere
  13. Tocmai ca am idee, pentru ca trebuie sa lucrez orele respective. Dar admit ca sa stai degeaba in acest interval este o problema interesanta.

    RăspundețiȘtergere
  14. Ioana, ca tot vorbeai de pinguini ... te invit pe Caleidoscop la un dans! Nu, nu eu dansez ci ... pinguinul Mumble! :))
    gabrielle, printre "Pinguini"

    RăspundețiȘtergere
  15. mersi gabriela, o sa trec.
    catalin,... da.

    RăspundețiȘtergere
  16. Da, pentru mine era minunat dimineaţa, in redactia Viitorului Argeshului! Ioana era o adevarata peripetzie de om ! Ea era Daimonul cifrelor, peisajul nostru mirific; ochii sofishti ai lui Adrian Arvunescu deveneau aposhi! Ioana mai era si panaceu pentru pesimismul nostru, epicriza pentru George Smeoreanu, cel bolnav de presa. De Intai Martie, Costi Ivascu se procopsise cu porecla Dragobete. Parca eu i-am inventat-o. La auzul cuvantului DRAGOBETE, Adrian Costachescu intra in blocaj de scris, Arvunescu zimbea unor fiintze imaginare. Mi-amintesc ca intr-o dimineatza Smeoreanu ne-a gasit pe totzi hohotind de ras. Radeam de Dragobetele Ivashcu. "Voi radeti la prima ora, ca si cum nu am avea un ziar de facut. Pe voi nu va framanta ideea cum sa devina Viitorul un brand. Sa faceti voi ziarul, razand, eu am plecat acasa!" Si a plecat acasa. Le-am spus colegilor ca "e plin cimitirul cu oameni de neinlocuit, asa ca vom face ziarul si fara Smeoreanu." A doua zi Viitorul aparea fara probleme, chestie care-i provoca ametzeli inginerului de ziare, adica lui Smeoreanu. Ioana si Costi Dragobete m-au intrebat: "Credetzi ca i-a placut Shefului cum am facut ziarul?" "Da, i-a placut! Daca mai facem 2-3 numere, le spun, precis il bagam in spital pe Shefu!"
    Multzumesc, Ioana, pentru ca mi-ai dat prilejul sa-mi amintesc momente frumoase.
    Aurel Sibiceanu

    RăspundețiȘtergere
  17. Ei, domnule Sibiceanu, de ziua indragostitilor i-ati pus lui Costi porecla de Dragobete, Codrut inca nu era cu noi si lucram la Protoierie. Intr-adevar noua ne ardea de joaca in ziua aceea, lucru care deja nu se mai intampla pe 1 martie. S-au intamplat foarte multe, cat o viata, intr-un an care a trecut foarte repede.

    RăspundețiȘtergere
  18. Heeeeei, heeeei, heeei! Mda ... Ce momente frumoase au fost şi la Viitorul. Şi mie îmi lipsesc acele momente. Îmi lipsesc glumele şi poveţele domnului Sibiceanu, aventurile "şofereşti" ale lui Codruţ şi de ce nu chiar materialele pe care le scria Adrian. Mă refer la Costăchescu. Îţi trebuia cam o săptămînă să-ţi dai seama ce vroia să spună în scris dar într-un final înţelegeai. Mi-e dor şi de "agitata" Ioana care nu stătea o clipă. Cel mai mult mă enerva Costi! Îhî! Nu-mi plăcea de el deloc. Ioana, nu ne jucam doar în ziua aceea, sincer să fiu, mai tot timpul ne ardea de joacă şi eram puşi pe şotii. Poate totuşi ne vedem şi noi toţi, într-o zi, la o cafea. Mi-e dor de voi!
    Anonimul Costi Ivaşcu sau "Dragobetele"!

    RăspundețiȘtergere
  19. Costi, m-ai omorat, cum m-ai gasit!!? :)))
    De ce ne dai de gol, eu incercam sa las impresia ca eram foarte seriosi si dedicati :D
    De cand ma minti ca ne vedem la o cafea am terminat si masterul.
    Ti-e dor de Adrian Costachescu? Te anunt cu regret ca e in Cipru, pe el l-ai ratat.

    RăspundețiȘtergere
  20. Sal din nou! Dacă vreau, te găsesc şi-n gaură de şarpe!? Sunt reporter, ce dracu! Lol! Hai să ne vedem în acest week-end! Ce zici? Lasa-mi un mesaj pe mess cînd intri şi dă-mi şi mie nr tău de tel. Din nou! Am o problemă cu telefoanele! :D Poate vine şi domnul Sibiceanu?! Ar fi super! Şi poate îl chemăm şi pe "Smeu". Ce ziceţi?
    Anonimul Costi Ivaşcu

    RăspundețiȘtergere
  21. Tot yo! Acum că mi-ai spus că Adrian Costăchescu este în Cipru, hai să-l invităm şi pe el! Întreabă-l tu dacă poate! Pa pa!

    RăspundețiȘtergere
  22. Mai, mai, mai...dspre c este vb aicia...?!

    RăspundețiȘtergere
  23. hai ca te confundasem cu costachescu, domnule arvunescu.

    RăspundețiȘtergere