Deşi demult aveam de gând, nu-mi era aminte şi nu-mi ardea şi trebuia oricum să mă obişnuiesc întâi cu ideea. Aşa sunt eu cand vine vorba de acomodare şi apoi că evit să mă pripesc. Dar până la urmă mi s-a părut că am chinuit-o suficient pe mama şi după o lună de la termen am decis să mă nasc.
Şi făcând eu această ispravă, cineva de la spital a zis că poate ar fi bine să-mi anunţe familionul carele mă aştepta cu mare impacienţă, nu am înţeles prea bine nici de ce, dar se pare că abia fiind trecute sărbătorile, căutau şi ei un prilej nou să petreacă.
Se explică deci de ce am fost o timidă toată viaţa, când atâţia oameni aşteaptă de la tine până şi să te naşti... şi familia mea era mare: două perechi de bunici, alta de naşi, câteva mătuşi, două străbunici şi cu străbunicu trei, un tată agitat şi o mamă însărcinată... cu mine, nu-i uşor, să ştiţi, mai ales că toţi aşteptau neapărat musai o fată care trebuia să se numească Ioana.
Mno, şi sună cine sună să anunţe şi întâi parcă să zic că au nimerit la rudele mamei. Şi începe: aveţi un băieţel de 3 kg, ochi căprui, două picioare, două mâini, să vă trăiască. Şi mătuşa mea zice cu o voce cam aşa: a, un băieţel? eeei, acuma, na, să ne trăiască, să fie sănătos. Vestea se transmite şi la părinţii tatălui meu, şi ei la fel, fără să debordeze de fericire, dar nu neapărat dezamăgiţi, doar na, era totuşi nepotul lor, să le trăiască, să se facă mare şi aşa mai departe, hai să mergem să-l vedem.
Şi-au venit, şi întrebând de nepoţelul lor, doamna moaşa îi înştiinţează mirându-se toată: dar cum! dar aveţi o fetiţă frumoasă, vi s-a spus că e băieţel? Vaaai, dar cine a putut să facă o asemenea glumă proastă!
Vă spun, ar fi însemnat să-mi ratez existenţa, noroc că am fost inspirată din prima. Eu nu mai ţin chiar bine minte cum a fost, dar aşa se povesteşte cu fiecare ocazie şi nu pot să nu mă întreb dacă au fost toată viaţa fericiţi că m-am născut eu, sau cumva că totuşi nu m-am născut băiat. Însă mama m-a liniştit, mi-a zis că ea nu m-ar fi dat oricum.
Ei, şi cam aşa, data viitoare vă povestesc cum m-a pierdut tata când aveam vreo câteva luni.
te-a mintit, te-ar fi dat :P
RăspundețiȘtergerep.s. mersi pentru baner ;)
cu multa placere maria.
RăspundețiȘtergerenu m-ar fi dat pentru ca as fi avut la fel de mult farmec si ca baiat. mai ales ca barbat.
Ioana, vezi că te așteaptă la mine ” Blogul de Aur”. :)
RăspundețiȘtergereMama mi-a povestit că la maternitate era să-i dea alt copil în locul meu. Norocul meu că acel copil nu semăna deloc cu mine și mama s-a prins de ”gluma proastă” în timp util.
RăspundețiȘtergeredaca n-au reusit la nastere, au incercat dupa cateva luni :)
RăspundețiȘtergerebuan strategia parintilor....de tinut minte ;)
stai ca nu m-au ratacit definitiv, a fost din greseala.
RăspundețiȘtergereoricum ma nascusem cum trebuia, adica fata :))
esti sigura ca ratacitul nu s-a lasat cu un schimb? si eu trebuia sa fiu baiat pentru restul si fata pentru mama.... si a iesit o struto-camila :))))
RăspundețiȘtergerenu mai, ca seman prea mult cu ei. apoi ma numesc ioana, deci precis eu sunt.
RăspundețiȘtergere