vineri, 7 august 2009

Eleva Jalna dintr-a zecea

      Anul începuse prost, eram tot grăsună, tot cu ochelari şi tot nu îmi plăcea să învăţ. E drept, aşa s-ar putea povesti începutul oricărui an din viaţa mea, dar acum vorbim despre cel al anului şcolar 19jhgbr, vasăzică treceam într-a zecea.
      Aveam câteva ore pe care chiar nu puteam să le sufar, cum ar fi sportul, mai ales, apoi fizica, matematica, chimia, biologia, geografia, istoria, latina, franceza, engleza, logica şi chiar româna, şi, pentru că mama îmi spusese că dacă vreau să plec vreodată de-acasă trebuie mai întâi să termin liceul (bine, ea tot aşa mi-a spus că trebuie să termin şi facultatea), am ales să fentez sistemul ca să fie şi ca mine şi ca ei. Aţi putea gândi că am abandonat şcoala şi că am fugit cu circul sau măcar cu autobuzul până în oraşul vecin, dar nu, era perioada în care se difuza Sailor Moon pe TVR2, deci la ora 5 trebuia să fiu acasă în fiecare zi.
     Soluţia mea a fost să ignor total orele, cu excepţia părţilor importante, pauzele, şi să citesc, strategie care mi-a adus în cel mai scurt timp faima de tocilar, plus că m-au desemnat să strâng banii pentru fondul clasei. Târziu am aflat că atunci când ai o pereche de ochelari, e suficient să îi pui la ochi, deci cam ce făcea Clark Kent numai că pe invers, şi gata, eşti considerat o persoană cel puţin cultă şi responsabilă. Şi am înţeles atunci de ce insista mama atât să nu îi mai dau jos când merg cu ea pe stradă.
      Ei, în primul semestru m-am ocupat de Shogun şi de Crimă şi pedeapsă, dar începând cu al doilea nu a mai mers gluma pentru că devenisem neserios de neatentă. Aşa că am fost nevoită să chiulesc… ca să pot citi.
Semestrul 2 l-am început cu Jalna de Mazo de la Roche, o saga în 16 volume, iar de chiulit chiuleam la doi paşi, în curtea din spate a şcolii unde erau o masă de tenis şi o băncuţă. Pe băncuţă eram eu, până când la un moment dat au început să vină câţiva tipi mai mari să joace tenis. Şi azi un da' ce citeşti acolo?, mâine un aoleu, tot aia citeşti?... se ştie că tipilor dintr-a doişpea le plac gagicile grăsune şi cu dioptrii plus cinci, încet-încet am ajuns să îi înlocuiesc pe cei care se plictiseau să joace, sau pe cei care nu erau tocilari şi se duceau la ore.
      Habar nu aveam să joc, dar îmi plăcea şi am învăţat, mă descurcam chiar bine, cu timpul s-au strâns din ce în ce mai mulţi şi la un moment am renunţat la banii de ciocol sandwich şi mi-am luat două palete, destul de proaste, dar ale mele. Când nu jucam tenis, citeam Jalna, nume sub care de altfel începusem să fiu cunoscută pentru că, spre disperarea asistenţei, trecuseră 2-3 luni şi eu tot cu Jalna eram. Când s-au rupt amandouă paletele am încept să “recitesc” După 20 de ani, o ediţie cartonată, perfectă pentru ping-pong, profa de româna fiind distrusă că la vârsta mea încă pierd vremea cu Dumas.
      În semestrul acela am reuşit să dau gata cele 16 volume, să învăţ destul de bine un joc antrenant şi să fac parte din ceea ce de fapt a fost prima mea gaşcă, momente care m-au ajutat să trec mult mai uşor peste şocul mamei când a văzut câte absenţe are fata ei cea “tocilară” care citeşte până şi în pauză. Cam aşa păţeşti deci când citeşti…
      Dar în clasa a XI-a mama a pus piciorul în prag şi a zis că e cazul să îmi vină mintea la cap. Aşa că am renunţat la cărţi şi am intrat într-o gaşcă de rockeri.

17 comentarii:

  1. Cum zice tata "rock-ul are intotdeauna o influenta pozitiva. Pentru cine stie sa asculte". In cazul tau, rockerii! Ca daca nu te lasai de citit mai erai si acu la liceu si poate n-aveai blog si posturi faine ca n-aveai tu timp de porcarii d-astea online. Trebuia sa cetesti.
    Asa, acum citim noi. Si-i foarte bine! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. blog am din cauza ta, ma laura, asa ca sesizeaza-te si resposabilizeaza-te si cometeaza mai des de la tastatura ta cea noua :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Mi-a placut foarte mult fragmentul din viata ta.
    Chiar m-a captivat. Mai urmeaza?

    RăspundețiȘtergere
  4. clar, restul de 24 de ani, dar pe sarite:P
    multmesc :)

    RăspundețiȘtergere
  5. ioana - am ras in hohote de comul tau de pe blogul meu, multam!!

    am citit cartile de care spui si nu imi dau seama cum am reusit fara chiul:)
    sper ca ai slabit intre timp. daca nu, sigur slabesti alergand in castelul cel mai enorm pe care il vei avea ...cu siguranta.:)
    have fun

    RăspundețiȘtergere
  6. mai, am slabit, dar e mereu loc de mai bine si pentru ca ti-ai exprimat la un moment dat dorinta, ai putea sa fii o semi-bona de treaba si sa ma alergi tu cateodata pe coridoarele castelului. :D

    RăspundețiȘtergere
  7. bona full-time vin, numa pe jumate...nu :P

    RăspundețiȘtergere
  8. Ioana, inca te mai astept!
    (Re)semnat,
    "ABC"-darul :))

    RăspundețiȘtergere
  9. Ioana, pentru ca imi place blogul tau si suntem prieteni virtuali, iti daruiesc si tie premiul pe care l-am primit de la Cora!
    Te asteapta pe blogul meu! Da click, aici:
    Caleidoscop

    RăspundețiȘtergere
  10. Bre, m-am prapadit de ras. Foarte misto!

    RăspundețiȘtergere
  11. bre, multumesc, alora de la cotcodaci nu le-a placut nici de data asta. niste mofturoshi.

    RăspundețiȘtergere
  12. In ziua de azi de unde mai chiulesti ca sa citesti? :)
    Astept sa ajungi la cartile cu "fierbinteli", ca alea nu mai erau de curtea cu masa de ping pong. Se cerea poienita prin padure sau dormitor prin apartament. :)

    RăspundețiȘtergere
  13. azi ca sa mai apuc sa citesc ceva trebuie sa ma duc la serviciu. cand stau acasa n-as pune mana pe-o carte.
    de carti cu fierbinteli nu am avut nevoie pentru ca am avut imaginatie suficienta. o sa povestesc si despre poienitse, musai.

    RăspundețiȘtergere
  14. Pai, na, acasa are omu' altele de facut. Cu personaje reale, ca alea din carte nu tin de... foame. :)
    Sa incepi, te rog, cu Poiana lu' Iocan, da? :)

    RăspundețiȘtergere
  15. am iteles, asa o sa fac. desi era mai mult un desish asa, decat o poiana. detalii.

    RăspundețiȘtergere